Ce ratare!

Una caldă și alta rece, cam așa ar putea fi caracterizată ziua de ieri a Oltchimului. Le-a transferat pe Neagu și Vizitiu la Vâlcea, dar a capotat în meciul patru din grupa principală 2, la Ljubljana. Plecată cu gândul de a-și rezolva în proporție covârșitoare calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, trupa lui Radu Voina s-a lovit de o ambiție ieșită din comun a gazdelor, care nu au depus armele, deși au pierdut deja două puncte pe teren propriu. De altfel, Krim și-a anunțat intențiile încă din primele minute, când s-a desprins la 4-1. Oltchim a intrat mai greu în meci, dar a venit tare din urmă prin două contraatacuri-fulger ale Ramonei Maier, care a readus echilibrul. Jocul campioanei României nu a avut consistență în prima parte, iar pasele la intercepție și ratările le-au dat aer slovenelor, care s-au desprins la 17-12. Singura care a ținut ritmul a fost Valentina Ardean, care a înscris opt goluri în primele 30 de minute, încheiate cu 17-15. După pauză, situația s-a răsturnat, gazdele s-au simțit tot mai nesigure, iar Oltchim a pus stăpânire pe joc. Linia de nouă metri Luca - Gatzel - Pidpalova a dus Vâlcea la două goluri, 20-18 (min. 37). Sub spectrul eliminării Krim, cu vedetele Lekic și Golubic tot mai inspirate, a rămas în joc, iar meciul a mers cap la cap până la sfârșit. Balanța victoriei s-a înclinat când într-o tabără, când în cealaltă. Krim a stăpânit finalul în care Pidpalova și Gatzel și-au pierdut luciditatea și au făcut-o mare pe Stefanisin. Vâlcea p
Ce ratare!

Una caldă și alta rece, cam așa ar putea fi caracterizată ziua de ieri a Oltchimului. Le-a transferat pe Neagu și Vizitiu la Vâlcea, dar a capotat în meciul patru din grupa principală 2, la Ljubljana.
Plecată cu gândul de a-și rezolva în proporție covârșitoare calificarea în semifinalele Ligii Campionilor, trupa lui Radu Voina s-a lovit de o ambiție ieșită din comun a gazdelor, care nu au depus armele, deși au pierdut deja două puncte pe teren propriu.

De altfel, Krim și-a anunțat intențiile încă din primele minute, când s-a desprins la 4-1. Oltchim a intrat mai greu în meci, dar a venit tare din urmă prin două contraatacuri-fulger ale Ramonei Maier, care a readus echilibrul. Jocul campioanei României nu a avut consistență în prima parte, iar pasele la intercepție și ratările le-au dat aer slovenelor, care s-au desprins la 17-12. Singura care a ținut ritmul a fost Valentina Ardean, care a înscris opt goluri în primele 30 de minute, încheiate cu 17-15.

După pauză, situația s-a răsturnat, gazdele s-au simțit tot mai nesigure, iar Oltchim a pus stăpânire pe joc. Linia de nouă metri Luca – Gatzel – Pidpalova a dus Vâlcea la două goluri, 20-18 (min. 37). Sub spectrul eliminării Krim, cu vedetele Lekic și Golubic tot mai inspirate, a rămas în joc, iar meciul a mers cap la cap până la sfârșit. Balanța victoriei s-a înclinat când într-o tabără, când în cealaltă.

Krim a stăpânit finalul în care Pidpalova și Gatzel și-au pierdut luciditatea și au făcut-o mare pe Stefanisin. Vâlcea putea să obțină măcar un punct, însă nici Meiroșu nu a găsit ținta în ultimele secunde. Oltchim a pierdut cu 34-35, dar are calificarea în mână. În cealaltă partidă, Buducnost – Gyor 26-26.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Prețul INCREDIBIL la benzină în Siria. Ministrul Energiei, AFARĂ!
Mediafax
Ce avere avea generalul Dorin Ioniță. Relația secretă ar fi declanșat un adevărat război pentru bunuri
Cancan.ro
Ce se va întâmpla cu românii din UK dacă se destramă Marea Britanie: „Am putea asista la războaie”
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Detaliul șocant descoperit în baia în care a fost găsită Mădălina Apostol. Ce ar fi făcut înainte să-și pună capăt zilelor?
Ce se întâmplă, doctore?
Începe să devină o obişnuinţă ca România să fie printre cele mai scumpe pieţe la energie din Europa
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: - Ah, dar bună mai ești… Mult mai bună decât soră-ta!
Râzi cu lacrimi
Găuri ciudate pe Marte! Nimeni nu știe cum s-au format
Descopera.ro
Ultimele zile din viața Mădălinei Apostol. Tatăl fiicei sale dezvăluie ce au vorbit cu doar câteva ore înaintea tragediei
Cancan.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
StarCraft - seria legendară de la Blizzard se întoarce cu un joc nou
Go4Games
Numărul românilor care NU își permit o mașină scade la jumătate, în doar un an, arată datele Eurostat
Promotor.ro
VESTE ÎNGROZITOARE! Atacantul a fost internat la terapie intensivă! ERA SĂ SE ÎNECE ÎN PISCINĂ!
Mediafax Italia
Nu a marcat niciun gol, dar E PREFERATUL suporterilor Barcelonei! Reacțiile sale din tribune SUNT VIRALE!
Mediafax Spania