„Cazul Marian Cozma” crește tensiunea rasială în Ungaria!

  • Publicat:
  • Actualizat:

Presa maghiară consideră că tensiunea rasială a crescut dramatic în ultima perioadă în Ungaria, în principal ca urmare a crizei economice mondiale, dar și după ce poliția a anunțat că toți suspecții în cazul uciderii handbalistului român Marian Cozma sunt de origine romă.

Un bărbat de etnie romă și fiul său, în vârstă de 5 ani, au fost împușcați mortal luni, într-un sat aflat la sud-est de Budapesta, în timpul unui incendiu care a izbucnit la locuința acestora. Eurodeputatul ungar Viktoria Mohacsi, referindu-se la afirmații ale unor martori, a declarat că bărbatul și copilul au fost împușcați în timp ce încercau să iasă din casa în flăcări.

Acesta nu este primul incident din Ungaria în care sunt implicați romi. "Mai multe incidente asemănătoare în care au fost implicate case locuite de romi, s-au petrecut în ultimele luni în țară. Această nouă crimă s-a petrecut într-un moment în care tensiunile rasiale îndreptate împotriva comunității romilor au crescut dramatic. Uciderea în urmă cu trei săptămâni a handbalistului român Marian Cozma a fost urmată de numeroase demonstrații antiromi pe teritoriul Ungariei, după ce poliția a anunțat că suspecții în acest caz sunt de etnie romă", se arată într-un articol intitulat "Vremuri grele, crime din ură în Ungaria" apărut pe site-ul postului de televiziune PBS.

Sursa citată menționează, de asemenea, că în timpul manifestărilor organizate la Vezprem, după moartea sportivului, mulțimea a strigat "Moarte rromilor", chiar înainte ca poliția să confirme că cei suspectați de moartea lui Cozma sunt romi.

Reprezentanți ai principalului partid de opoziție din Ungaria, Fidesz, s-au folosit de incidentul de la Vezprem pentru a cere Guvernului socialist "să devină mai sever" cu comunitățile de romi. Un șef de poliție dintr-un oraș din Ungaria, care a susținut că romii sunt vinovați pentru toate "nenorocirile", a fost concediat inițial, dar reangajat după ce peste 1.000 de persoane au protestat în timpul unei manifestații.

Janos Ladanyi, director al Centrului privind Conflictele Sociale, Regionale și Etnice din Budapesta, a declarat: "Stăm pe o bombă cu ceas. Sper ca evenimentele alarmante petrecute în ultimele săptămâni să trezească elita politică la realitate și să o facă să fie conștientă că nu se poate merge pe acest drum. Acest drum este unul închis".

Potrivit presei maghiare, ombudsman-ul maghiar pentru problemele minorităților, Erno Kallai, intenționează să se adreseze, joi, Parlamentului, în vederea luării de măsuri care să combată atacurile rasiale.

De asemenea, Florian Farkas, conducătorul organizației rome Lungo Drom, a avertizat că există pericolul apariției "unei situații de război civil" în Ungaria, dacă nu se fac progrese privind integrarea comunității rome.

În Ungaria există una dintre cele mai mari comunități de romi din Europa de Est, aproximativ 7 la sută din populația de zece milioane de locuitori fiind de această etnie.

În cursul zilei de marți, președintele Comisiei împotriva Rasismului și a Intoleranței din cadrul Consiliului Europei (ECRI), Eva Smith Asmussen, a anunțat publicarea a trei rapoarte privind rasismul și intoleranța în Bulgaria, Ungaria și Norvegia. Potrivit unui astfel de raport, în Ungaria, Autoritatea pentru Tratamente Egale poate oferi despăgubiri victimelor discriminărilor și poate da amenzi persoanelor sau entităților care au comis discriminări. Numeroase măsuri au fost luate pentru îmbunătățirea integrării persoanelor defavorizate, inclusiv cele de etnie romă, și situației solicitanților de azil. Recenta intesificare a discursurilor cu tentă rasistă și xenofobă în Ungaria este însă alarmantă, potrivit raportului. De asemenea, există stereotipii negative în privința imigranților și a solicitanților de azil, aceste persoane întâmpinând dificultăți în obținerea unui loc de muncă sau a unei locuințe.

Marian Cozma a fost înjunghiat mortal, în data de 8 februarie, la restaurantul Patriota din orașul Veszprem, în altercație fiind implicați și alți doi coechipieri, sârbul Zarko Sesum și croatul Ivan Pesic, grav răniți. Handbalistul român în vârstă de 26 de ani a fost înjunghiat în inimă, fiind singurul dintre cei trei care și-a pierdut viața.

Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Legea se aplică deja în toată România. Este informația momentului pentru toți românii
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen