Caz incredibil în handbalul românesc!** „Trăiesc un calvar!” Busuioceanu a fost dată afară din casă și are interzis în sala de antrenament

Redactor:
Marius Hutu
Caz incredibil în handbalul românesc!**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Un nou caz incredibil lovește în handbalul românesc. Amelia Busuioceanu, jucătoare care a cochetat și cu echipa națională în 2011, a fost dată afară din casă și blocată cu poliția să intre în sala de antrenament, vinerea trecută, de către actuala sa echipă, HCM Roman.

Toată povestea a avut ca punct de plecare partida de campionat HCM Roman – CSM Cetate Deva (scor 26‑26), disputată pe 14 ianuarie, la sfârșitul căreia Amelia Busuioceanu și alte două coechipiere, Gabriela Cristescu și Oana Pop, au fost acuzate că au „vândut” meciul. „Acuzațiile au venit după ce am ratat două aruncări de la șapte metri în partida respectivă. Mi-au spus că le-am irosit intenționat, însă în viața mea nu am făcut așa ceva! Handbalul înseamnă totul pentru mine”, ne-a declarat Busuioceanu. Dacă în cazul lui Cristescu și Pop contractele au fost reziliate a doua zi, Busuioceanu a fost suspendată pe o perioadă nedeterminată. „Au venit și mi-au pus în față să semnez o foaie că sunt suspendată, doar cu 10% din contract. Dacă nu mă mai vor, să-mi dea hârtie că sunt liberă și plec fără probleme”, a continuat handbalista, care este pe primul loc în clasamentul golgheterilor în Liga Națională.

Proprietarul, forțat să o dea afară din casă?

Busuioceanu a refuzat să semneze, astfel că toată povestea a căpătat o altă turnură. „Vineri, am fost dată afară din apartament de proprietar, un om deosebit, care nu mi-a călcat casa doi ani. Cred însă că a fost forțat să ia această decizie, având în vedere că lucrează în Primărie. Ca să nu aibă probleme, mi-a cerut să plec. Am rămas pe drum, dar și în aceste condiții m-am dus la antrenament, altfel aș fi fost amendată. La intrarea în sală am fost întâmpinată de Poliție, care mi-a spus că am interdicție să intru în incintă. Niciodată nu mi-am închipuit că voi trece printr-un asemenea calvar”, ne-a dezvăluit jucătoarea de la HCM Roman. Fără alte soluții, Busuioceanu a luat legătura cu oficialii Federației Române de Handbal, pe care i-a informat de situație. Mai târziu, lucrurile s-au mai calmat, iar jucătoarea a fost reprimită în apartament.


92 de goluri a marcat Amelia Busuioceanu (în alb) în nouă partide pentru HCM Roman, având o medie de peste zece goluri pe meci

„Busuioceanu ne-a făcut țărani”

Vicepreședintele HCM Roman, Gheorghe Carnariu, a apreciat ca fiind exagerate afirmațiile jucătoarei: „În ultimele trei meciuri și la antrenamente, Busuioceanu a avut o altă atitudine, de vedetă, astfel că am decis să o suspedăm pe o perioadă nedeterminată. Nu avem dovezi să o acuzăm că a făcut blat, dar avem unele dubii. Nu a fost oprită cu poliția să intre în sală, ci a fost vorba de un incident avut cu o firmă de pază, dar creat de handbalistă. Cred că situația ei va fi clarificată în aceste zile. Ne-a transmis că nu mai vrea să joace pentru Roman și neoficial că suntem «țărani»”.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Reghecampf dă de pământ cu Anamaria Prodan. Declarații incendiare făcute de fostul soț
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Bogdan Stelea s-a convins, după ce negocierile de la palat pentru Florinel Coman s-au încheiat: ”Credeți că ei nu știu?”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost mutat la un alt spital din Capitală: „Nu este încă timpul”
Anunțul făcut de Carmen Harra despre Florin Piersic! Totul se întâmplă la scurt timp după ce marele actor a fost…
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Protocolul UEFA, încălcat grav în timpul partidei de pe Santiago Bernabeu: „Imaginile nu pot fi arătate pe stadion”
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Cine sunt medicii care ar fi operat-o pe Kate Middleton | Detaliul, ținut secret de clinica privată din Londra
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
Reacția tulburătoare a Iuliei Albu după ce a aflat că fostul său soț are cancer: „S-a adeverit ce bănuiam”
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga: Help! Help!
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se zbătea un om care striga:…
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii viitoare
Vremea 13 mai - 10 iunie 2024. ANM anunță ploi și vânt în toată țara; se încălzeşte spre finalul săptămânii…
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Substanța SALVATOARE din MÂNCARE! Pur și simplu este o MINUNE
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Singurul fiu al lui Nicolae Ceaușescu care mai e în viaţă, interviu rar! Discurs uimitor
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” + Promisiunea făcută
Dezvăluiri tulburătoare făcute de Iulia Albu, după ce fostul soț a anunțat că are cancer: ”S-a adeverit ce bănuiam!” +…
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
O nouă taxă obligatorie în România. Legea intră în vigoare de la 1 iulie
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Florin Piersic, inconștient la Terapie Intensivă! Breaking news
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Divele care au atras toate privirile cu cele mai 'obraznice' ţinute! Imagini incendiare
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Când apare succesorul lui Nintendo Switch?
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
Șumudică, distrus: a povestit ce i-a transmis, astăzi, Dan Șucu la telefon
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
S-au tras la sorţi semifinalele din Final Four-ul Cupei României la handbal masculin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Fabrica la care se va produce noua limuzină a lui Putin
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din scenă”  | VIDEO
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și dansa: „Așa se dispare din…