Cartonașul albastru! Povestea unui raport suplimentar care a fost „absent” la o ședință seara și care a apărut ca Făt Frumos a doua zi dimineață. Modul de arbitraj al FRH în întrecerile interne

Redactor:
Marius Hutu
Cartonașul albastru! Povestea unui raport suplimentar care a fost
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Modul Federației Române de Handbal de a arbitra Ligile Naționale de handbal este din nou pus sub semnul întrebării. Un dosar al unui jucător – până la urmă nici nu contează numele acestuia, dar îl veți descoperi în interiorul textului – scoate la iveală un traseu întunecos printre cotloanele handbalului românesc, dominat de interese. Cel puțin asta este percepția din ceea ce vom prezenta în rândurile următoare…

Tot cazul descoperit a plecat de la încercarea de a analiza introducerea cartonașului albastru în noul regulament, dar mai ales sancțiunile aplicate de Federația Română de Handbal după ce un jucător l-a văzut în timpul unui joc. Mai ales că a produs destule discuții și confuzii etapă de etapă, fie din necunoașterea regulamentului (cazul cluburilor, poate și al unor arbitri), fie al intereselor, pentru că trebuie să luăm și această ipoteză în calcul.

S-a ajuns la o situație anormală în handbalul românesc, faptul ca un cartonaș roșu acordat direct – adică descalificarea (Comportament nesportiv grav) -, urmat de cel albastru în timpul de joc (până la minutul 59:31), să fie sancționat mai blând decât cartonașul roșu-albastru acordat în ultimele 30 de secunde, care conduce automat la o etapă de suspendare. În traducere liberă, faptele din timpul jocului sunt mai puțin grave decât cele din ultimele 30 de secunde, din punct de vedere al regulamentului FRH, deși până acum am avut mai multe cazuri care au dovedit contrariul.

În primul rând, după meciul din Liga Campionilor dintre Dinamo și Besiktas Istanbul am avut dovada vie că Allahkaram Esteki, sancționat cu cartonaș albastru în ultima secundă, nu a primit nicio etapă de suspendare din partea EHF, dar nici amendă pentru fapta comisă!

Jucători din Liga Zimbrilor au fost sancționați automat de Comisia de Disciplină a FRH cu etapă de suspendare după cartonașul albastru văzut în ultimele 30 de secunde, for care a aplicat, de fapt, ad-litteram regulamentul întocmit de oficialii FRH. Handbaliști care au văzut cartonașul albastru în timpul jocurilor, după ce și-au lovit adversarii au primit amendă ca sancțiune maximă, au fost încadrați la altă literă de regulament! Și așa am ajuns la cazul lui Branislav Angelovski (HCDS Constanța), care a avut drept de joc la partida de miercuri dintre Constanța – Steaua, după ce a lovit cu cotul în figură un adversar de la CSM Focșani în etapa precedentă. Jucătorul a fost sancționat cu o amendă de 500 de lei în urma unei ședințe extraordinare a Comisiei de Disciplină. Deci fapta a fost mai puțin gravă, spre exemplu, decât cazurile jucătorilor care au primit suspendări de o etapă pentru infracțiuni comise în ultimele 30 de secunde.

Dar tot parcursul în cazul lui Angelovski este mult mai spectaculos. De la început trebuie menționat că nu analizăm gravitatea faptei jucătorului (a nu se înțelege că facem un caz din acest lucru), ci modul cum a fost judecat cazul lui, traseul actelor care, de fapt, întărește altă idee…

  • Marți, Branislav Angelovski a primit un avertisment pentru acel cartonaș albastru văzut la jumătatea reprizei a doua cu Focșani. Comisia de Disciplină a decis în consecință după ce a avut la dispoziție, doar raportul arbitrilor Din și Dinu, care au notat „lovitură cu cotul”, conform unor surse federale.
  • Urmând o regulă obișnuită, Comisia de Disciplină a publicat miercuri dimineață toate deciziile luate în ședința din ziua precedentă.
  • La scurt timp, informația că Bruno Angelovski a primit numai avertisment a dispărut de pe site-ul FRH.
  • După câteva revolte în culise, Comisia de Disciplină s-a reunit din nou, în regim de urgență! La Comisie a „sosit” și raportul suplimentar al observatorului de la partida Focșani – Constanța, la mai bine de 72 de ore de la încheierea jocului. Conform prevederilor regulamentare, acesta ar trebui să ajungă la Federație în 24 de ore! Și a ajuns în timp util potrivit informațiilor ProSport, în foto-copie imediat după joc, la președintele Colegiului de Observatori, Doru Manea, și la secretarul general, Mihail Bocan. Luni a ajuns la FRH și raportul în original.
  • De ce nu a ajuns și la Comisia de Disciplină, la ședința de marți, la 72 de ore distanță? Aici apar dilemele încă nedeslușite. În acest circuit al actelor apar două ipoteze: fie Doru Manea și Mihai Bocan au blocat raportul suplimentar, nu i-au dat drumul mai departe către Comisia de Disciplină, fie acesta a fost „ascuns” de unul din membrii forului care a judecat cazul.
  • Gheorghe Bejinariu, membru în Comisia de Arbitri și membru în Consiliul de Administrație, a fost observator la partida Focșani – Constanța. Este greu de crezut că după atâția ani de arbitraj și de probleme cu care s-a lovit pe parcurs ca oficial FRH nu știa că raportul suplimentar de observar trebuie trimis într-un anumit timp. Ipoteza că raportul ar fi blocat chiar de el, în drumul spre Comisia de Disciplină, via FRH, cade!
  • Miercuri, la ședința extraordinară a Comisiei de Disciplină, raportul suplimentar al observatorului a apărut ca un Făt Frumos! Iar în el se specifica faptul că Angelovski a avut intenția de a-și lovi adversarul cu cotul în figură! Oricum, conform deciziei Comisiei de Disciplină, nu a fost o faptă atât de gravă, încât să necesite o suspendare, ci doar un avertisment dat jucătorului și o amendă de 500 de lei.
  • Cam așa „funcționează”, de fapt, lucrurile prin handbalul românesc… Circuitul întunecos prin care trec hârtiile, care alimentează toate suspiciunile.
  • Oare, dacă ar fi fost cazul unui „amărât” de jucător de la Satu Mare, Făgăraș, etc, s-ar mai fi pierdut pe traseu raportul suplimentar?
  • Spre exemplu, raportul suplimentar făcut în cazul lui Ghiță Irimescu (Steaua) a ajuns la timp la Comisia de Disciplină după jocul de campionat cu HC Odorhei și a fost suspendat patru etape, după un cartonaș albastru văzut în minutul 41. Raportul suplimentar al lui Cristian Bursuc (CSU Suceava) – cartonaș albastru în minutul 30 al partidei cu HC Odorhei – a ajuns de asemenea în timp util la Comisia de Disciplină! Astfel, a putut fi sancționat cu două etape de suspendare.

Din prezentarea acestui caz nu trebuie să se înțeleagă faptul că acuzăm HCDS Constanța, din contră, nu are cum să știrbească din meritele echipei, care a ajuns pe locul 1 după o serie fantastică de 9 victorii. Veteranii Stănescu, Toma, Buricea, Cutura au încă „plămâni” pentru a impune tempoul în întrecerea internă, așa cum s-a întâmplat ani la rând sub culorile defunctei HCM Constanța. Șefia în clasament este meritată, Constanța și-a făcut foarte bine temele și a învins, cu două excepții (Turda și CSMB cu care se va întâlni pe finalul turului de campionat), toate echipele cu pretenții, Dinamo, Odorhei, Steaua.

Problemele sunt în primul rând la Federația Română de Handbal. O explicație a „rătăcirii” dosarului probabil că se va găsi, dar cine o mai crede? Cât privește anomaliile regulamentului, cum ar fi și cotul intenționat în figură mai puțin grav decât un fault de joc în ultimele 30 de secunde…, le tot descoperim pe parcursul unui sezon.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen