Carmen Amariei: „Probabil renunț și eu la națională!”

Redactor:
Marius Hutu
Carmen Amariei: „Probabil renunț și eu la națională!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Ionela Stanca s-a retras de la națională printr-o hârtie trimisă la FRH. Gestul ei ar putea fi urmat și de Carmen Amariei (foto, la minge).

Dacă în cazul Luminiței Dinu supozițiile nu s-au confirmat, portarul naționalei afirmând că va merge la CE, în schimb, Carmen Amariei a declarat ieri pentru Mediafax că intenționează să se retragă de la națională. „Am văzut și la Cupa Mondială din Danemarca faptul că mai toate forțele europene și-au schimbat loturile. Doar noi și Norvegia avem cam aceleași jucătoare de bază de ani de zile. Este un consum foarte mare și personal iau în considerare aceeași variantă. Am 30 de ani, trei operații serioase și simt că nu pot merge pe mai multe fronturi. Aștept să treacă următoarea perioadă cu meciurile din campionat și Cupa EHF, iar apoi mă voi decide. Ce pot spune este că mai sunt jucătoare cu experiență care se gândesc la retragere. Nu cred că e bine ca federația să amenințe cu suspendarea o jucătoare care dorește să se retragă. Multe din fete au luptat din greu în ultimii ani pentru România și ar merita un meci de retragere, nu suspendări“, a afirmat Amariei.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
Au apărut primele căpşuni româneşti în pieţe. Cu cât se vinde un kilogram 
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Soţia lui Ciprian Marica a avut cea mai provocatoare apariţie! Imaginile incendiare cu partenera de viaţă a milionarului român
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Putin cutremură omenirea. Ordin ISTORIC dat la Moscova: Totul s-a rezolvat
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
De ce suntem penultimii în UE la salarii și primii la creșterea prețurilor. Expert: „Inflația e mama tuturor taxelor”
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen