Calificarea se joacă joi la Veszprem!** Gațu: „Cred că a fost un meci slab al Oltchimului!”

Redactor:
Adina Oșan
Redactor:
Leila Bolat
Calificarea se joacă joi la Veszprem!** Gațu:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FR Handbal, Cristian Gațu, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, la finalul partidei Oltchim-Gyor, din semifinalele Ligii Campionilor (22-24), că a fost un meci slab al campioanei României, dar că nu e jucată calificarea în finala competiției.

„Calificarea nu e jucată încă. La Veszprem se va juca totul, în retur. Cred că a fost un meci slab al Oltchimului, dar sper ca cele cinci zile rămase până la retur să liniștească jucătoarele și să arate cu totul altceva, mai ales ambiție, în retur. Personal mi-au plăcut Nechita și Navarro, ca joc, dar mai ales ca ambiție. Dar și ca portar, ce să faci, când nu merge apărarea? Dacă apărarea nu merge, portarul e mancechin. Sperăm cu toții că fetele vor arăta altceva în retur, azi nu a fost ziua lor”, a declarat Cristian Gațu, la finalul partidei de sâmbătă.

Campioana Oltchim Râmnicu Vâlcea a fost învinsă, la București, de formația ungară Gyor ETO, scor 22-24 (10-14), în manșa tur a semifinalelor Ligii Campionilor.

Partida retur, decisivă pentru calificarea în finala competiției, va avea loc în 11 aprilie, la Veszprem.

Tot sâmbătă, în Norvegia, în cealaltă semifinală, Larvik HK-Krim Ljubljana, scor 22-24 (9-16).

Partida retur este programată în 13 aprilie, pe terenul formației slovene.

În sezonul trecut, Oltchim a fost eliminată în semifinale chiar de Gyor ETO, formația care a pierdut ulterior trofeul, în fața celor de la Buducnost.

Obiectivul echipei Oltchim în actuala stagiune este câștigarea Ligii Campionilor.

Sursa: Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Polițista care a luat mită de la Lidia Buble, condamnată definitiv! Ce pedeapsă a primit agenta de la Rutieră
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant al iubitei sale!
Ce a apărut la mormântul lui Mădălin, tânărul care și-a pierdut viața în timp ce îl urmărea pe presupusul amant…
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Detalii tabu din viața intimă a unei actrițe: și-a pierdut virginitatea la 35 de ani
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
BANCUL ZILEI. Doctorul către Bulă: - Am o singură nelămurire… Dacă te-ai duce seara acasă, nevasta te-ar întâmpina cu…
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:
Momentul în care strada din Cluj s-a surpat și s-a format un crater uriaș. Un cartier riscă să rămână izolat:…
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Cea mai BOGATĂ actriță de la Hollywood! „Puțină lume știe despre mine că...
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea mai bună veste!
Ajuns la sapă de lemn, într-un azil pe care nu îşi permite să îl plătească, Irinel Columbeanu a primit cea…
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Bucurie mare în showbiz ❤️ ❤️ Fosta asistentă de la Acces Direct este însărcinată pentru prima oară
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Taxa care se elimină din România. S-a dat votul luni, 29 aprilie. Românii nu vor mai plăti
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Vlăduța Lupău, imagini ireale! Cum arăta cântăreața. Adevărul despre operațiile ei
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum a fost recuperată
O pisică a fost „expediată” din greșeală mii de kilometri cu un colet pe care stăpânii săi l-au returnat. Cum…
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
PSG a obţinut titlul în Ligue 1
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Ești obligat să lași certificatul de înmatriculare la service atunci când duci mașina la reparat?
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat că este văzut așa | VIDEO
Artist internațional, filmat într-o ipostază neașteptată, la Costinești. Este urmarit de zeci de milioane de oameni, dar nu i-a păsat…