Buricea: „Am fost obişnuiţi să murim în picioare, nu în genunchi!”. Cel mai titrat handbalist în România după 1990, cu 10 titluri în palmares, s-a retras din activitate! Top 3 performanţe de vis şi echipa ideală

23 mai 2019 1449 afişări Handbal
Buricea: „Am fost obişnuiţi să murim în picioare, nu în genunchi!”. Cel mai titrat handbalist în România după 1990, cu 10 titluri în palmares, s-a retras din activitate! Top 3 performanţe de vis şi echipa ideală CIPRIAN STERIAN / MEDIAFAX FOTO 2 imagini http://storage0.dms.mpinteractiv.ro/media/401/581/7960/18140166/1/hcm-constanta.jpg

Finala Dinamo – Constanţa în Liga Naţională de handbal masculin, meciul doi din Ştefan cel Mare (33-19), a însemnat şi ultima evoluţie la nivel oficial pentru George Buricea (39 ani), un jucător emblematic pentru handbalul masculin. El a devenit, practic, cel mai titrat handbalist în România după 1990, cucerind nu mai puţin de 10 titluri de campion! Rudi Stănescu şi Laurenţiu Toma s-au oprit la nouă (ultimul este încă în activitate), plusul venind de la faptul că extrema stângă a cucerit un trofeu şi cu Steaua, într-un scurt episod la gruparea din Ghencea. Buricea s-a identificat aproape o viaţă întreagă cu HCM Constanţa, iar mai nou încearcă să pună umărul la ridicarea până în vârf a formaţiei HCDS Constanţa, fiind şi membru fondator al clubului.

George Buricea ne-a oferit un interviu în care a vorbit atât despre finala cu Dinamo, dar şi despre cariera de peste 20 de ani ca sportiv.

George, aş vrea să vorbim înainte de toate de finala cu Dinamo. Nu a fost probabil meciul oficial de retragere pe care şi l-ai imaginat...
Finala mi-a lăsat un gust amar, mi-ar fi plăcut să se decidă în trei meciuri, iar eu să-mi iau la revedere de la suporteri pe teren propriu, nu la Dinamo. Din acest motiv, îmi voi lua la revedere de la fani la primul meci din campionatul viitor. Poate voi organiza şi un meci de retragere cu băieţii din generaţia mea. Este o idee, vedem cum va fi, pentru că unii s-au lăsat, alţii mai joacă sau antrenează şi probabil vor avea program atunci.

A fost o înfrângere cam dură în faţa echipei Dinamo. Nu cred că diferenţa dintre cele două echipe este chiar de 21 de goluri în două partide. Ce s-a întâmplat?
Diferenţa reală dintre cele două echipe nu este atât de mare, dar nu am înţeles de ce am cedat atât de uşor. Factorul psihologic, determinarea au jucat un rol important în această finală. Stau şi mă gândesc de ce s-a întâmplat asta şi ce putem face pentru ca în viitor acestă evoluţie să nu se mai repete. Din punctul meu de vedere nu este normal, aşa cum ai spus şi tu, diferenţa de valoare dintre cele două echope este aproape egală.

Aţi avut un parcurs fără cusur până în finală, în 2019 nu aţi pierdut până aici nicio partidă în Liga Naţională.
Pe alocuri s-a văzut că nu am luptat, nu a existat o determinare. A fost pur şi simplu o delăsare şi nu o înţeleg, până la urmă era o finală, nu un simplu meci de campionat. Am fost obişnuit şi cei din generaţia mea să jucăm până la ultima picătură de energie, să murim în picioare, nu în genunchi. Probabil vom avea o şedinţă la club şi vom trage conzluziile.

Dincolo de această finală, ai avut o carieră frumoasă. Ce laşi în urmă?
Dacă stau şi privesc în spate, mă uit cu admiraţie, cu mândrie, cu respect. Am câştigat tot ce se putea câştiga pe plan intern, 9 titluri cu Constanţa, unul cu Steaua. Am patru Cupe ale României, trei Supercupe, am făcut parte din echipa care a reuşit în premieră să treacă de faza grupelor în Liga Campionilor şi să se califice în optimile de finală, am reuşit semifinală de Cupa Cupelor, când întrecerea era foarte puternică, ne-am calificat la Campionatul Mondial după 13 ani, la fel, tot cu generaţia noastră. Şi acolo (n.r. ediţia 2009, Croaţia) am jucat de la egal la egal cu toţi, chiar am condus Ungaria, cu Franţa am făcut un meci bun. Dacă mă uit în urmă şi fac o pararelă cu finala de ieri, ne-am bătut de la egal la egal cu echipe mari, precum Kiel, Barcelona, mult mai mari decât Dinamo. Iar echipa în care am jucat ieri nu mi-a dat siguranţa pe care am avut-o pe vremuri.

Cu siguranţă ai avut multe momente plăcute în carieră. Dar poţi să-l identifici pe cel mai frumos?
Nu pot să spun unul, dar un Top 3 cu siguranţă pot să alcătuiesc. Calificarea cu naţionala României la Mondialul din 2009, victoriile cu Barcelona şi Montpellier în Liga Campionilor. Cu echipa franceză am reuşit să revenim de la minus opt la plus patru goluri. A fost ceva wow, în faţa unei echipe Montpellier la care evolua jumătate din naţionala Franţei.

Reversul medaliei, pentru că ştii, la sport sunt şi victorii şi înfrângeri. Ai vreun regret după întreaga ta carieră?
Mă retrag cu regretul că nu am jucat în oraşul meu, Constanţa, într-o sală mai mare, pe care noi, generaţia noastră, am fi meritat-o. Eu cred şi acum că dacă acea sală exista, la ce emulaţie exista pe vremea HCM, echipa nu se desfiinţa, poate aveam rezultate şi cu cel puţin 30% mai bune. În plus, ar fi venit mult mai mulţi copii la handbal. Ar fi fost altceva. Sper să antrenez în sala aceea pe care am visat-o întotdeauna. Iar ghinionul ar fi că ne-a murit antrenorul, Zoran Kurtes (n.r. 2010). Cred că am fi fost mult mai departe dacă nu s-ar fi produs această tragedie. Nu pot să intru în detalii, dar ştiu ce spun.

Înţeleg că te-ai decis asupra viitorului, vei antrena.
Sper să am acelaşi succes pe care l-am avut şi ca jucător. Ştiu că este greu, depinzi de mulţi factori. Dar nu am să ard etapele aşa repede. Cum am câştigat totul ca sportiv, muncind, aşa voi proceda şi ca antrenor. Voi începe ca antrenor principal la liga a doua, iar la Liga Naţională voi fi pe bancă oficial C, iar treptat sper să ajung cât mai sus. Trebuie luat totul de jos, de la copii şi juniori. Sper să mai vorbim peste 10 ani, iar handbalul românesc să fie mult mai sus decât este acum.

Glumind sau nu, ai 10 titluri ca jucător, te-ar mulţumi vreo 10 titluri şi ca antrenor.
Da, m-ar mulţumi (n.r. zâmbeşte). Şi să am puţin mai mult noroc în Europa, în fazele acelea superioare. Ca sportiv am avut şi puţin ghinion, în 2010 am picat cu Veszprem în optimi şi am pierdut cum am pierdut. La Mondial, nu am ştiut să gestionăm o diferenţă de 6-7 goluri cu Ungaria, am fi intrat în grupele principale dacă l-am fi câştigat. Vorbim de grupe principale la un Campionat Mondial, acum pare un vis.

Adunat, cu plusuri şi minusuri, eşti împăcat la retragere?
Sunt împăcat. Dacă mi-ai spus când m-am apucat de handbal la 15 ani, până atunci am făcut atletism, că mă voi retrage cu 10 titluri, aş fi spus că eşti nebun. Acum sunt mulţumit când mă uit în spate.

În final, te-aş provoca să alcătuieşti cel mai bun „7” alături de care ai evoluat, fie la club, fie la echipa naţională. Şi să începem cu poarta...
Clar, Stănescu! Dar pot să-l trec şi pe Popescu? Cuplul lor a fost formidabil. Peste tot în lume există un portar bun şi al doilea... hmmm. Din punctul meu de vedere, cuplul Stănescu şi Popescu a fost între primele trei din Europa. Era greu să găseşti ceva asemănător în Europa. Bun, la Franţa era Omeyer, dar al doilea... Rudi şi Pope s-au completat extarordinar.

Sărim direct la inter stânga.
Au fost mai mulţi jucători de valoare şi au fost acolo.

Cine te-a pus mai bine în valoare?
În handbalul românesc nu prea s-a jucat cu extremele. Băieţii nu aveau nicio vină, pur şi simplu am avut stilul acesta al nostru, înghesuit în centru. Da, HCM a jucat altceva, dar nu ca afară, să te deschizi şi să ataci în ultimul culoar. Este Şimicu, a jucat foarte bine, a făcut şi apărare, plus Petrea.

Centru?
Dalibor Cutura a fost cel mai bun centru. Dar şi Stavrositu a fost un centru excelent în perioada lui de glorie. Cele mai mari calităţi pe care le-am văzut la un sportiv român pe această poziţie este Enis Murtaza, dar s-a accidentat şi a încheiat devreme cariera. Cei din generaţia mea pot confirma acest lucru. Când mergeam la competiţii la juniori, tineret, el câştiga tot timpul premiul pentru cel mai tehnic jucător. Şi jucam cu Germania, Croaţia, era şi un Balici şi alţii. Lumea nu-l ştie, dar el a avut calităţi fantastice.

Inter dreapta?
Aici este un post greu. Dar Sandu Iacob a fost unul dintre cei mai buni.

Extremă dreapta?
Toma, clar. Aici nu se discută, am jucat toată viaţa împreună, parcă ne-am identificat unul cu altul.

Şi pivot?
Am avut de departe cei mai buni pivoţi cu care am evoluat, Băiceanu şi Pârâianu.

În fine, te invit să nominalizezi şi antrenorul pentru această echipă ideală.
Din păcate, nu mai este printre noi (n.r. referire la Zoran Kurtes).
 

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul Mediafax Group.