Bucurie dublă pentru stelişti

11 mai 2008 11 afişări Handbal
Bucurie dublă pentru stelişti
La finalul partidei dintre Ştiinţa Dedeman Bacău şi Steaua Bucureşti, „fiesta“ s-a declanşat atât pe teren, cât şi în tribune.

Astfel, susţinuţi de o galerie destul de numeroasă şi care nu a tăcut nicio clipă pe tot parcursul partidei, elevii lui Dumitru Berbece nici măcar nu au aşteptat finalul jocului din Sala Sporturilor din Bacău, urcându-se pe banca de rezerve cu şampaniile în mână cu un minut înainte de ultimul fluier.

După meciul câştigat (35-30), steliştii (foto) au primit trofeul şi tricourile de campioni. Cum au ratat de puţin podiumul, băcăuanii s-au consolat cu calificarea în cupele europene şi cu titlul de cel mai bun marcator al Ligii, acordat lui Sandu Iacob (198 de goluri).

Versiune selectată: mobil / standard

Citarea se poate face în limita a 250 de semne. Nici o instituţie sau persoană (site-uri, instituţii mass-media, firme de monitorizare) nu poate reproduce integral scrierile publicistice purtătoare de Drepturi de Autor fără acordul S.C. WEB EDITING DEVELOPMENT SRL.