Buceschi: „În primele 15 minute din repriza secundă am jucat fără nicio orientare în teren, deși am discutat la pauză ce trebuie să facem”

Buceschi: "În primele 15 minute din repriza secundă am jucat fără nicio orientare în teren, deși am discutat la pauză ce trebuie să facem"

România a pierdut categoric partida cu Spania (scor 26-18), într-un meci din cadrul Grupei D la Campionatul Mondial de handbal feminin, după o repriză secundă jalnică, în care echipa a fost de nerecunoscut. Echipa tricoloră a pierdut suprinzător ritmul, după ce timp de 25 de minute a avut control partidei. Ce s-a întâmplat? Costică Buceschi, antrenorul secund, a încercat să prezinte primele concluzii imediat după terminarea jocului, într-o intervenție la Dolce Sport.

„Problemele au apărut după ce Spania a schimbat sistemul de apărare. N-am reușit să găsim soluții la apărarea mai agresivă pe care a făcut-o la Cristina Neagu. Dar problemele au fost în special în apărare, am lăsat-o în multe rânduri pe Paula Ungureanu unu la unu, cu toate că în prima repriză ea a mai scos câteva mingi din astfel de situații”, a comentat Costică Buceschi.

Spania a preluat conducerea pentru prima dată în minutul 30, chiar la ultima fază, dintr-o aruncare de la 7 metri: scor 13-12. În partea a doua, Spania a făcut ce a vrut pe teren: „În repriza a doua, în primele 15 minute, am jucat fără nicio orientare în teren, deși am discutat mult la pauză ce trebuie să facem. Spania a închis în zona stângă a atacului nostru, când mingea n-a mai trecut pe la Cristina Neagu, a ajuns greu și la Valentina Ardean. Apoi, am luat ușor goluri prin zona centrală, n-am reușit să ne dublăm, n-am fost agresivi. Am lăsat adversarul să pătrundă în 9 metri”, a mai spus Buceschi.

Antrenorul a privit apoi și spre viitor: „Trebuie trase învățămintele pentru a nu mai repeta greșelile din acest joc și să dăm drumul la joc pentru că nu acesta este nivelul României”.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]