Bis România!** Cupa Mondială începe azi!

Redactor:
Andru Nenciu
Bis România!** Cupa Mondială începe azi!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Naționala feminină de handbal a revenit după un an la Aarhus
(Danemarca) pentru a-și apăra trofeul cucerit în 2009 la Cupa
Mondială. România susține primul meci azi (ora 19:00, Dolce Sport),
în compania Norvegiei.

Prima reprezentativă și-a făcut „abonament” la cea mai puternică
întrecere amicală, la care sunt invitate de regulă cele mai bune
opt echipe din lume, adăugându‑și a șasea participare din tot
atâtea posibile. România se prezintă în acest an din postură de
campioană, dar și cu MVP-ul ediției precedente, Cristina Neagu.
Echipa a suferit însă multe modificări în condițiile în care
Vărzaru, Stanciu, Farcău, Mei­roșu sau Vădineanu lipsesc din
diferite motive, în timp ce Stanca s-a retras de la echipa
națională. „Am putea spune că avem o echipă nouă, cu multe
jucătoare tinere. La Cupa Mondială vom avea câteva meciuri foarte
tari, menite să ne ajute în perspectiva participării la Campionatul
European din decembrie. Vom vedea exact unde ne aflăm”, ne-a
declarat selecționerul Radu Voina.

În acest an, România a fost repartizată în Grupa B, alături de
Norvegia, Rusia și Suedia. Debutul tricolorelor va avea loc azi
(ora 19:00) în compania nordicelor, în fapt fiind o reeditare a
finalei de anul trecut, câștigată de România cu 28-27. De remarcat
că în echipa Norvegiei, campioana olimpică en-titre, va reveni și
vedeta lui Larvik, Gro Hammerseng.

Lotul României: Ungureanu, Tolnai – portari; Chintoan, Amariei,
Nechita, Pușcașu-Curea, Neagu, Brădeanu, Manea, Țăcălie, Moldovan,
Ardean, Tivadar, Geiger, Vizitiu, Paraschiv

Programul
României

cu Norvegia (azi, 19:00)
cu Rusia (mâine, 15:00)
cu Suedia (joi, 15:00)

Semifinalele se dispută sâmbătă, iar finala va fi duminică

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Andreea nu este singura victimă a lui Mirel! Ce i-a făcut fostei iubite într-o criză de gelozie?!
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul lor.
Mărturia Alinei, mama fetiţelor de 2 şi 4 ani otrăvite de tată, în Spania. Stă zi şi noapte la mormântul…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
CARNEA DE PUI din magazine. Anunțul venit de la cel mai înalt nivel: Să fie foarte clar
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Hagi s-a liniștit: Ianis merge sigur în Germania! Avem premianții și corigenții lotului pentru Euro ANALIZĂ
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup