Beșe acuză: „Mă așteptam la alt tratament din partea Oltchimului”** Vezi lotul „galacticelor”

Redactor:
Robert Zamfir
Beșe acuză:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Valeria Beșe Motogna a declarat luni, după ce a aflat că nu mai
face parte din lotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea, că se aștepta
la un alt tratament din partea oficialilor clubului

„Nu am știut nimic oficial până astăzi. Am fost chemate
toate fetele, ni s-au prezentat numele handbalistelor pe care se va
conta în sezonul viitor. Nu mă regăseam pe listă și am înțeles că
trebuie să plec. Nimic oficial nu am discutat până astăzi, nimeni
nu mi-a spus nimic. Eu citisem prin ziare și pe undeva mă așteptam
pentru că nimic nu apare întâmplător în ziare. În fine, sunt la
Oltchim de cinci ani, am pus suflet la această echipă și mă
așteptam la un cu totul alt tratament. Mai aveam un an de contract
și în momentul în care am semnat pentru două sezoane nu mi-a zis
nimeni că este posibil să se renunțe la mine după numai unul, din
contră, cei de la Oltchim au zis că vor pe mai mulți ani”,

a spus Beșe.

Handbalista nu știe
încă la ce club va evolua în sezonul viitor:

„Sincer, chiar nu știu ce voi face. Acum sunt în vacanță, o
săptămână la Băile Felix, am timp să mă gândesc. Partea proastă
este că toate echipele și-au creionat loturile și va fi greu pentru
mine. Una era să fiu și eu anunțată la începutul anului. Așa eu am
fost corectă, am stat liniștită, nu am vorbit cu nimeni, deși o
puteam face. Una peste alta, după această săptămână sper să am și
eu o discuție cu cei de la Oltchim, măcar atâta lucru cred că
merit. Oricum, orice șut în fund poate fi un pas
înainte”.

Lotul
echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea pentru sezonul
următor

Lotul echipei Oltchim Râmnicu Vâlcea va cuprinde 19 jucătoare în
sezonul viitor, handbalistele urmând să își reia pregătirile în
data de 4 iulie și având ca obiectiv accederea în finala Ligii
Campionilor

Handbalistele antrenate de Radu Voina se vor reuni la 4 iulie, după
care va urma o săptămână de reacomodare, apoi două cantonamente,
unul la mare și altul montan. Luna august este rezervată turneelor
amicale. Oltchim va juca meciuri amicale la Cluj-Napoca, în Ungaria
și în Germania, până la debutul în noul sezon competițional.

Lotul echipei Oltchim pentru sezonul viitor este format din
următoarele jucătoare: Tolnai, Ungureanu,
Knezovici – portari, Ardean, Curea, Stanca, Manea, Farcău, Neagu,
Vizitiu, Șoit, Geiger, Fiera, Pidpalova, Ozel, Gatzel, Managarova,
Nichita și Brădeanu – jucătoare de câmp. Banca tehnică va fi
formată din Radu Voina, Aurelian Roșca și Steluța
Luca
. Noul medic al formației va fi Carmen Udrea,
care-l va înlocui pe Aurel Scăunaș.

Tehnicianul Radu Voina a dezmințit, luni, zvonurile conform cărora
nu ar fi dorit-o în lot pe Alexandrina Barbosa, jucătoare care a
evoluat la Rulmentul Brașov și care s-a transferat la Itxako
Estella, formație cu care a jucat finala Ligii Campionilor: „Sunt
numai invenții ale presei. Nu cred că este un antrenor care să nu
vrea o jucătoare de valoare sau să nu vrea să o introducă în lot.
Probabil că Barbosa nu a mai vrut să audă de România după
experiența pe care a avut-o la Brașov”.

Voina s-a declarat mulțumit de lotul cu care va aborda viitoarea
ediție a Ligii Campionilor: „23 sau 24 de jucătoare în lot era prea
mult. Vă dați seama că la fiecare meci opt dintre ele trebuiau să
stea în tribune și în mod normal nu erau mulțumite, se considerau
dezavantajate. Este bine că vom avea un lot de 19 jucătoare, având
în vedere că pentru o perioadă nu vom putea conta pe serviciile
Cristinei Neagu. Poate ne mai trebuia un inter, dar de unde să-l
luăm? S-a tot spus că nu dăm goluri de la 9 metri, dar cine să dea?
De la Steluța Luca, atunci când avea 24 de ani, nu se mai dau
goluri de la 9 metri la Oltchim. Amariei poate mai reușea acest
lucru. Aștept mai mult de la Anastasia Pidpalova. Una peste alta
s-au făcut trei transferuri importante, care au fost pe lista
înaintată de mine conducerii clubului. Mai erau și alte handbaliste
pe acea listă, dar nu s-au putut aduce”, a menționat
tehnicianul.

Radu Voina nu a dorit să dezvăluie care au fost motivele care l-au
determinat să nu rămână la campioana României la finalul sezonului
trecut:

„Atunci nu am plecat, nu am fost dat afară. Mi s-a terminat
contractul și am decis să nu mai rămân. Motivele pentru care am
luat această decizie nu le voi dezvălui, cu ele voi muri. Oricum,
nu este adevărat că am plecat pentru că nu s-a restructurat lotul
atunci, sunt numai speculații. Oricum, ceva pot să vă spun. De
această dată am fost întrebați și noi în ceea ce privește lotul,
ne-am spus părerea”.
Mediafax

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Ultimele cuvinte pe care Ana-Maria a reușit să le rostească mamei sale, înainte să fie găsită moartă: „Mi-a zis că…”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Decizie pentru cei care nu locuiesc la adresa din buletin. E OBLIGATORIU în 15 zile
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen