Baia Mare, sponsor oficial pentru Federația de Handbal. Chintoan revine la echipa națională

Redactor:
Marius Hutu
Baia Mare, sponsor oficial pentru Federația de Handbal. Chintoan revine la echipa națională
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Consiliul Local din Baia Mare a aprobat 60.000 de lei pentru acțiunile echipei naționale cu Germania și Belarus. Comunitatea locală asigură și finanțarea liderului Ligii Naționale feminine, HCM
  • Gheorghe Tadici le-a convocat în premieră la națională pe Dobre (Dunărea Brăila) și Luca (HCM Rm. Vâlcea)

Cristian Gațu nu mai este în fruntea handbalului românesc, însă anumite aspecte care i s-au reproșat în timpul mandatelor sale sunt prezente acum și sub conducerea noului președinte, Alexandru Dedu. O problemă pentru care fostul șef al handbalului a fost criticat constant a fost legată de faptul că finanțatorii cluburilor din Liga Națională au devenit și sponsorii federației. S-a vehiculat astfel în dese rânduri că anumite grupări ar fi avut spatele asigurat tocmai pentru că ar fi ajutat federația cu bani. Oltchim, Rulmentul, UCM Reșița sau Steaua, prin finanțatorii principali, au oferit sume de bani ca sponsorizare Federației Române de Handbal. Astfel, anumite suspiciuni în privința unor acțiuni, decizii, arbitraje au existat mereu.

Un astfel de caz a apărut de curând din nou în handbalul feminin. Concret, Consiliul Local din Baia Mare, finanțatorul principal al liderului din Liga Națională – HCM, a alocat 60.000 de lei pentru organizarea a trei meciuri ale echipei naționale, cele două meciuri amicale cu Germania (28-29 martie) și partida cu Belarus din preliminariile CE 2014 (15 iunie). Reacțiile nu au întârziat să apară, neoficial fiind susținută și o teorie, că în schimbul acestui ajutor federația își creează obligații față de HCM Baia Mare. Aflată în luptă directă cu HCM pentru titlu, Corona Brașov nu crede însă că forul condus de Dedu va favoriza gruparea băimăreană în această bătălie. „Orice ajutor în beneficiul handbalului românesc este binevenit. Și noi am vrut să susținem un meci internațional al echipei naționale, numai că Baia Mare ne-a luat-o înainte. Mi-e greu să cred că federația o să sprijine, în schimb, HCM-ul în lupta pentru titlu, că noua conducere va intra în astfel de jocuri. Cu siguranță, cea mai bună echipă va ieși campioană la sfârșitul sezonului”, ne-a declarat Vasile Kraila, președintele echipei Corona.

Deocamdată se știu 16 fete pentru acțiunea cu Germania

În 28-29 martie, echipa națională va avea o primă acțiune în acest an, două meciuri de pregătire cu reprezentativa Germaniei. Gheorghe Tadici, care a fost convins să continue pe banca tehnică, a stabilit un lot de 16 jucătoare pentru această „dublă”, în următoarele zile urmând să se mai decidă asupra a trei jucătoare. Florina Chintoan reprezintă una din surprizele selecționerului pentru aceste jocuri. Pivotul de la „U” Jolidon se reîntoarce la lot după o pauză de aproape doi ani. Tadici le-a chemat în premieră în mandatul lui pe Janina Luca (inter dreapta, HCM Rm. Vâlcea) și Dobrea (portar, Dunărea Brăila). „Dobre a fost recomandată de evoluția din campionat. Nichita nu joacă de mult timp la Craiova, nu aveam cum să o convoc. Pe Janina Luca a dat-o tot campionatul. Nu are relevanță că e în topul marcatoarelor, ci faptul că a avut evoluții foarte bune, și-a tras echipa după ea chiar dacă Vâlcea e pe ultimul loc”, ne-a declarat Tadici.

Lotul convocat pentru „dubla” cu Germania

portari: Ungureanu (Baia Mare), Dedu (Brașov), Dobre (Brăila)
extreme: Ardean, Nechita (Baia Mare), Hotea, Chiper (Brașov)
pivoți: Manea (CSM București), Chintoan (Cluj), Ciuciulete (Zalău)
linia de 9 metri: Brădeanu, Zamfir (Brașov), Buceschi, Marin (Baia Mare), J. Luca (Vâlcea), Perianu (Brăila)

Cristina Neagu va veni la lot în funcție de programul de la Buducnost, formația muntenegreană fiind implicată în bătălia pentru câștigarea Ligii Campionilor. În funcție de prezența interului stânga, Tadici va mai convoca două sau trei handbalsite din Liga Națională.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la iveală”
Anunțul făcut de Lavinia Pîrva după 7 ani de mariaj cu Ștefan Bănică Jr.: ”Întotdeauna adevărul o să iasă la…
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Ce diferență de valoare! Alesul lui Bayern Munchen, după ce varianta Zinedine Zidane a picat
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu îți mai este foame”
Cum se menține în formă Romanița Iovan la 59 de ani. SECRETELE ei: ce consumă zilnic! „Te saturi și nu…
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost surprinsă sportiva noastră!
Halepina s-a cam ''durdulit''. Suspendarea din tenis a ținut-o pe bară și a cam pus câteva kilograme. Cum a fost…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Alerte meteo de vreme severă imediată emise de ANM. Cod galben în mai multe zone din țară, în următoarele ore
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Ceva CIUDAT se întâmplă cu SATELIȚII lui ELON MUSK! De ce NU trebuie lăsați să cadă?
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Cum a reacţionat cel care a preluat şefia clanului Corduneanu, după înmormântarea Stăpânului Moldovei
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Împăcarea anului la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce jurământ i-au făcut Adrian și Petronel Corduneanu ”Stăpânului Moldovei”
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
Schimbare uriașă în ROMÂNIA. Anunț de la Guvern azi, 20 APRILIE: Am decis foarte clar
"Dumnezeu s-o ierte!" De ce a murit, de fapt, Naomi! Acum s-a aflat!
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
Acum păpușă, în trecut mătușă! Cum arăta Inna înainte să fie celebră
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
Serena Williams, întrebare de baraj despre bustul său, după ce nu mai alăptează. Cum arată acum GALERIE FOTO
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen