Baia Mare a pus mâna pe cele două turnee Final 4 ale Cupei României. Minaur visează la primul trofeu după o pauză de 16 ani. CSM București și-a asumat să joace în fieful rivalei

Redactor:
Marius Hutu
Baia Mare a pus mâna pe cele două turnee Final 4 ale Cupei României. Minaur visează la primul trofeu după o pauză de 16 ani. CSM București și-a asumat să joace în fieful rivalei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Federația Română de Handbal a anunțat marți gazdele celor două turnee Final 4 ale Cupei României, în sezonul 2014-2015. De fapt gazda pentru că ambele competiții se vor desfășura în Baia Mare.

În ambele cazuri, data limită pentru depunerea ofertelor a fost până în 28 februarie. La masculin, Cupa României va fi disputată între Minaur Baia Mare, HC Odorhei, HCM Constanța și Energia Tg. Jiu. Turneul Final 4 se va desfășura în perioada 4-5 aprilie, iar Baia Mare a câștigat disputa ofertelor cu Odorheiu Secuiesc. În atare condiții, Minaur Baia Mare este principala favorită la câștigarea trofeului. Formația pregătită în prezent de Lars Walther n-a mai câștigat Cupa României din 1999, an în care a cucerit și ultimul titlu de campioană. Minaur și HCM Constanța sunt singurele finaliste care au câștigat cel puțin o dată Cupa României, ambele având câte 5 trofee. HCM Constanța se află la rândul ei în fața unei performanțe inedite, să devină prima echipă din România care câștigă trofeeul la 5 ediții consecutive.

„Chiar dacă vom juca în fața publicului, misiunea noastră nu va fi deloc ușoară. Din contră, presiunea va fi foarte mare pe proprii jucători. Va fi însă un avantaj pentru noi pentru că vom avea sala de partea noastră. Noi vom oferi atâtea bilete adversarelor, câte ne vor solicita”, ne-a declarat Nicolae Făt, președintele echipei Minaur.

Și la feminin Cupa României se va decerna tot în Baia Mare, în 25-26 aprilie. Deocamdată, cele patru echipe partcipante în Final 4 încă nu se cunosc, dar foarte probabil bătălia se va da între HCM Baia Mare și CSM București. Campioana României a obținut găzduirea competiției, fără a avea nicio adversară. Baia Mare este singura localitate care a depus o ofertă pentru turneul Final 4. Așadar, CSM București și-a asumat să joace pentru trofeu în fieful principalei rivale. La fel cum s-ar putea întâmpla și în Liga Națională.

HCM Baia Mare și CSM București se pot întâlni de 5 ori în decursul următoarelor trei luni, de patru ori în Liga Națională și o dată în Cupa României. Prima confruntare este programată joi, de la ora 18.00, în Capitală, într-un meci din cadrul etapei a 22-a. Partidă se va desfășura în Polivalentă, la start fiind așteptați 5.000 de suporteri ai celor două formații.

Sferturile Cupei României la handbal feminin sunt programate în 25 martie după următorul program: HCM Baia Mare – „U” Alexandrion Cluj, HCM Rm. Vâlcea – CSM București, „U” Neptun Constanța – Dunărea Brăila, SCM Craiova – CSM Cetate Deva.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate puteam să fug jumătate de oră'
Marele absent de la înmormântarea lui Costel Corduneanu. Toți s-au mirat că nu l-au văzut: 'Dacă era în București, poate…
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Adio, Real Madrid! I-a spus „nu” lui Florentino Perez și pleacă la finalul sezonului
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al bărbatului era coborât în groapă?
Scene sfâșietoare la înmormântarea lui Costel Corduneanu! Ce s-a întâmplat la cimitir, în timp ce sicriul cu trupul neînsuflețit al…
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
S-a transformat total după ce a fost diagnosticat cu cancer. Fostul prezentator i-a ȘOCAT pe toți cu prezența lui
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Bulă, care este poziția ta preferată în timp ce faci amor?
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o companie a familiei conducătoare din Emirate
Investiţia de peste 1 miliard de euro pe care o fac arabii în România. Suma uriaşă e plătită de o…
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
L-au CREAT pe Dumnezeu! Inteligența Artificială Supremă este AICI?!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în weekend!
Ce studii are cea mai frumoasă femeie din România. Interdicţia pe care i-a pus-o soţului ei: Doar două ore, în…
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
Alex Ciucu a ascuns 11 ani relația paralelǎ! EA i-a fost amantă. Avem imaginile
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
ITP 2024. OBLIGATORIU pentru toți șoferii care trebuie să facă inspecția tehnică periodică
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
Ce a moștenit fiica lui Costel Corduneanu, la doar 12 ani. Elisa a...
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au cunoscut celebritatea
ProTV vs. Antena 1! Vedetele care au trădat şi s-au mutat de la un post la altul după ce au…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
Lavrov: Rusia nu va accepta un armistiţiu cu Ucraina nici în cazul reluării negocierilor de pace
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
Ce înregistrează, de fapt, „CUTIA NEAGRĂ” a mașinii? Devine obligatorie din iulie
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen