Aventurile echipei HCM Baia Mare în Liga Campionilor au început cu Viborg. Cum s-a schimbat raportul de forțe între cele două formații și cine este fosta colegă a danezei Mette Klit care a fost reactivată

Redactor:
Marius Hutu

  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Baia Mare joacă duminică, de la ora 16:10, o partidă de totul sau nimic în Liga Campionilor, în ceea ce privește parcursul ulterior în această competiție, în compania formației Viborg. Meciul va avea loc în Danemarca, iar pentru campioana României nu există decât varianta victoriei. Înaintea acestei partide, Viborg are 3 puncte avans în Grupa 2, dar pare că a intrat într-o criză, atât financiar, cât și din punct de vedere al numărului de resurse umane.

14 septembrie 2013. Este una din datele de referință ale handbalului băimărean. În urmă cu un an și 5 luni, HCM reușea o calificare istorică în grupele Ligii Campionilor, după ce elimina Viborg într-un turneu de calificare organizat pe teren propriu (scor 26-25). Baia Mare era o echipă nou-sosită la „masa bogaților”, în timp ce formația daneză a făcut eforturi disperate să obțină un wild-card, după un sezon ratat pe plan intern, dar în care făcuse câteva achiziții de marcă: Damnjanovic, Burgaard, Masson. La ora respectivei confruntări, Viborg încă era considerată o mare forță în handbalul feminin. Ce-i drept, nu trecuseră decât 3 ani de la ultimul trofeu câștigat în Liga Campionilor, iar Rikke Skov încă rămăseseră stâlpul apărării la Viborg.

Și totuși, HCM Baia Mare a răsturnat toate calculele hârtiei și a eliminat nu una, ci două formații din turneul de calificare, Holstebro și Viborg, pentru o prezență în premieră în grupele Ligii Campionilor. Pentru trupa băimăreană, partida cu Viborg reprezenta startul aventurilor în Liga Campionilor. Examenul de maturitate a fost trecut cu brio, iar de atunci HCM a crescut constant. În sezonul 2013-2014, campioana României a reușit să învingă alte două echipe tari din Europa, Hypo Viena și Thuringer, iar în acest sezon a devenit o grupare care a stârnit atenția tuturor prin investițiile făcute. Ambițiile au crescut concomitent cu fiecare joc disputat în grupele Ligii Campionilor.

În schimb, partida HCM Baia Mare – Viborg din septembrie a reprezentat momentul în care formația daneză a început să o ia ușor, dar sigur la vale, după 2-3 sezoane de incertitudini, dacă rămâne sau nu un etalon la cel mai înalt nivel în handbalul feminin. Chiar dacă în respectivul sezon, Viborg a ajuns până în finala Cupei Cupelor, problemele au devenit tot mai evidente, primul semnal fiind plecarea suedezei Linnea Torstensson, după numai câteva luni.

15 februarie 2015. Cele două formații se reîntâlnesc din nou, de această dată într-o fază mai avansată a Ligii Campionilor, în Grupa 2. Viborg a ajuns aici după ce a câștigat în sfârșit titlul în Danemarca (echipa de la începutul sezonului 2013 a reușit să termine cu bine sezonul pe plan intern), dar și după ce a nimerit într-o grupă facilă în prima fază, cu Lokomotiva Zagreb și Savehof. Așa se explică și faptul că formația daneză se află înaintea echipei HCM Baia Mare, care la rândul ei s-a împiedicat singură în fața unei echipe a Metzului care a câștigat surprinzător de două ori și i-a „subtilizat” patru puncte.

Raportul de forțe se prezintă însă azi, cel puțin pe hârtie, diferit. Viborg este într-o situație delicată din mai multe puncte de vedere. În primul rând a intrat într-o „gaură” financiară, încă din sezonul trecut, din care nu reușeșe pe moment să iasă. În vara trecută, Viborg a găsit cu greu resurse pentru a lua startul în acest sezon de Champions League. Acum, se străduie să iasă cu un deficit de minus 350.000 de euro la sfârșitul sezonului, deși previziunile sunt și mai sumbre, adică un minus de 800.000 de euro. Din acest motiv, cinci jucătoare importante se vor despărți de Viborg în această vară: Damnjanovic, Masson, Gravholt, Fisker și Gullden. Ultimele două vor ajunge la rivala echipei HCM din România, CSM București.

O altă problemă majoră pentru Viborg este numărul mic de jucătoare pe care le mai are la dispoziție. Pentru că au survenit și problemele medicale, formația daneză s-a deplasat la ultimul cei din Liga Campionilor cu un lot de 8 jucătoare (!), dintre care doi portari. Este deja de notorietate faptul că Viborg a jucat în atac, în Norvegia, și cu portarul Poulsen, care a și înscris un gol. Situația nu s-a îmbunătățit nici în această săptămână, când Viborg a mizat pe un lot de 9 handbaliste la partida cu Copenhaga (echipă aflată în subsolul clasamentului), pierdută cu 23-19. 

  • Interesant este faptul că formația daneză a legitimat înaintea startului grupelor principale două jucătoare care au însemnat ceva în alte epoci: Henriette Mikkelsen (34 ani) și Heidi Astrup (42 de ani), ultima fostă colegă de echipă cu Mette Klit, antrenoarea echipei CSM București, în anii ’90. Deocamdată, numai Mikkelsen a jucat pentru Viborg.

Nordicele sunt într-o situație dificilă la meciul doi cu HCM Baia Mare în istoria Ligii Campionilor, astfel că teoria unei revanșe nu prea ține acum: Viborg are alte probleme de rezolvat. În schimb, campioana României se află, teoreric, la cel mai bun moment din istoria clubului: la două victorii de sferturile de finală ale Ligii Campionilor. În plus, lotul a fost îmbunătățit substanțial față de momentul 2013, transformându-se într-o adevărată selecționată mondială. La meciul de duminică de la Viborg, HCM mizează doar pe 5 fete care au obținut acea vioctorie fantastică în turneul de calificare: Ungureanu, Pîrvuț, Szucs, Marin, Buceshi. Iar în lot mai figurează Oltean, Nechita, Diniș-Vârtic și Geiger, absente din cauza problemelor medicale.

Acum rămâne de văzut cum va și fructifica HCM Baia Mare raportul de forțe, care îi este clar favorabil.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
ILEGAL în România! N-ai voie să deții aceste ANIMALE acasă
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele