În cazul în care va fi aptă din punct de vedere medical, Aurelia Brădeanu (35 ani) va fi și la Euro 2014 (7-21 decembrie) căpitanul echipei naționale de handbal feminin. Jucătoarea echipei Corona Brașov va fi prezentă la al 15-lea turneu final, ea impresionând de-a lungul timpului prin constanță și devotament pentru prima reprezentativă.
La fiecare sfârșit de an handbalul monopolizează interesul pentru sport în România. Naționala feminină este calificată și la Campionatul European din Ungaria și Croația, astfel că interesul publicului este justificat. Sunt puține naționale care mai ajung la turneele finale, iar cea de handbal feminin este și singura care are potențial să se bată pentru un podium la un European sau Mondial.
Ca și la Mondialul din 2013, desfășurat în Serbia, România va aborda Campionatul European cu o mixtură de jucătoare, din noul val sau cu mare experiență. Gheorghe Tadici a definitivat în această săptămână lotul lărgit, din care fac parte inclusiv handbaliste care au dus greul la lot în ultimii ani: Nechita, Ardean, Ungureanu, Neagu și … Brădeanu. Ultima poate fi catalogată deja un simbol național, având în vedere că va reprezenta România la al 15-lea turneu final! Un record care cu greu ar putea fi egalat vreodată de o altă jucătoare. Brădeanu le-a depășit deja, la acest capitol, pe Steluța Luca (13 prezențe la turneele finale), Cristina Vărzaru, Luminița Huțupan-Dinu sau Mariana Târcă, alte nume de legendă ale acestei discipline.
Conducătorul de joc al României din ultimii ani a avut o constanță de invidiat de-a lungul timpului: nu s-a accidentat niciodată grav. De la debutul în echipa națională – CM 1999 – și până azi, Brădeanu a lipsit doar de la două competiții importante la care România a fost prezentă, atunci când a fost gravidă și a născut un băiețel. „Atâția ani să fii selecționată, să fii în echipă, este un lucru bun. Înseamnă că ți-ai pus și tu amprenta, că ți-a fost apreciată munca, altfel nu eram atâția ani la națională”, a susținut tricolora.
Brădeanu le-a ascuns părinților că s-a dus la handbal
Aurelia Brădeanu s-a remarcat prin discreție în afara terenului și prin disponibilitate la efort, o jucătoare bună la toate atunci când a fost introdusă să în teren.
Mult mai agitat a fost începutul poveștii handbalistice, undeva prin 1993 în Slatina, când ea a fost nevoită să apeleze la o minciună pentru a pune mâna pe minge. „La început am întâmpinat ceva probleme din cauza vârstei. Fiind dată la școală de la șase ani, aveam cu un an mai puțin decât colegele mele. Era grupă formată de ’78, iar eu fiind născută un an mai târziu nu prea mă lăsau să joc. Când ne-au aliniat pe grupe de vârstă, eu am spus că sunt din ’78, vroiam și eu să joc. Pentru că eram foarte multe fete la antrenamente, cele mai mici rămâneau pe saltele. Nu apucau toate să evolueze. Asta am repetat-o vreo trei săptămâni, până când mi-au spus să aduc poze și acte ca să-mi facă legitimație. Devenisem foarte stresată, mă gândeam la faptul că voi fi descoperită că sunt născută în ’79. Am dus pozele și buletinul, dar le-am băgat mai dedesubt, să nu fie primele, să nu se vadă vârsta, și am plecat de acolo. A doua zi m-am întâlnit pe traseu cu antrenorul, îmi era frică să dau ochii cu el. Dar el era foarte bucuros că eram din generația ’79, aveam un an în plus de juniorat. Dar eu, fiind copil, nu mi-am dat seama, știam doar că m-am dus la handbal și vroiam să joc”, ne-a povestit Aurelia Brădeanu.
Brădeanu nu și-a mințit numai profesorul, ci și părinții. „Nu mă lăsau să mă duc la handbal, pentru ei conta foarte mult școala. Dimineața mă trezeam fără ceas înaintea părinților mei care trebuiau să plece la servici, mă băgam apoi îmbrăcată sub pilotă, iar când vedeam că se stinge lumina pe hol, că pleacă, mă ridicam și eu din pat și o luam din loc. Ei mergeau pe strada principală, eu printre blocuri, alergam până la școală ca să nu întârzii la antrenament, era destul de departe. Totul a fost OK până la primul meci. Când m-am dus la antrenor și i-am spus că părinții nu mă lasă și nu știu că sunt la handbal, el a venit acasă și le-a explicat părinților că pot merge în paralel, și cu școală, și cu sportul. Tata m-a pus să aleg, dacă mă înham sau nu la chestia asta, să fac și școală și handbal. Eram înnebunită după handbal și am exclamat fără nicio clipire: >. A fost interesant cum am început toată activitatea, dar și faptul că mă ascundeam de părinți pentru că îmi doream foarte mult să joc handbal. Nu mi-a spus cineva să merg pe acest drum, eu singură mi l-am ales. Și am rezistat atât pentru că mi-a plăcut, nu m-a obligat nimeni”, a continuat căpitanul echipei naționale.
Vâlcea i-a influențat destinul
Pe cât de agitate au fost primele săptămâni pe terenul de handbal, pe atât de fulminantă a fost ascensiunea jucătoarei. În numai doi ani, Brădeanu a ajuns la Vâlcea, capitala handbalului feminin încă din anii ’90. „Pentru mine a contat foarte mult această mutare, Oltchim și-a pus amprenta asupra activității mele ulterioare. Dacă n-aș fi ajuns atunci la Vâlcea, poate că eram o altfel de jucătoare acum. Dar acel transfer a fost momentul de cotitură. Încă pe când eram junioară, am fost chemată la antrenamentele celor mari de la Oltchim și chiar am evoluat în câteva meciuri. Îmi doream foarte mult să fiu acolo, printre cele mai valoroase jucătoare din țară. Orice tânără visa la ceva major, inclusiv eu. Nu aveam un model anume de handbalistă, dar îmi plăcea să le urmăresc pe toate „, a subliniat Brădeanu.
„Talent poate că am foarte puțin, dar am muncit foarte mult și cred că asta m-a ținut în viață handbalistic” Aurelia Brădeanu, căpitan naționala României
Calitățile au impus-o și la naționala de junioare chiar din momentul în care s-a înființat lotul. Jucătoarea legitimată în prezent la Corona Brașov a făcut parte dintr-o generație de excepție, care a câștigat atât titlul european (1998), cât și cel mondial (1999) cu naționala de tineret. Inevitabil a venit promovarea în masă a handbalistelor din echipa respectivă și la prima reprezentativă, începând cu Mondialul din 1999, găzduit de Norvegia și Danemarca. Printre cele selecționate de tripleta Macovei – Tadici – Muși s-a regăsit și Aurelia Stoica, așa cum se numea înainte de a se căsători. „Sincer, mă așteptam să fiu convocată pentru că am fost o generație foarte bună și știam că putem trece atunci mai multe fete la echipa mare. Ne-am făcut treaba, nu numai eu, ci și Cristina Vărzaru, și Gabi Tănase, care între timp s-a lăsat. Am fost o generație foarte bună”, a rememorat Brădeanu.
„Tu ești numărul 9 care ai dat în bară?”
Prima experiență la un Campionat Mondial s-a încheiat cu un rezultat foarte bun, semifinală și loc 4, după un meci pierdut în prelungiri cu Austria (28-31). Pentru tânăra din Slatina turneul final s-a încheiat însă trist. Acel șut în bară, în ultima secundă din semifinala cu Franța (scor final 18-17), a urmărit-o multă vreme. „Treci prin multe momente de acest gen. Personal, nu m-a marcat faza respectivă, ci felul oamenilor de a gândi. Meciul nu s-a jucat în secunda aceea, am avut 60 de minute când puteam să ne distanțăm și să câștigăm. Atunci s-a nimerit să fiu eu pe contraatac, să ajung repede la poartă și să ratez. A fost o fază, dar m-a marcat gândirea oamenilor. Îi întâlneam pe stradă și mă întrebau: >, chestii de genul. Dar dacă stai să te gândești, nu trebuie să ajungi în ultima secundă să câștigi un meci”, a declarat Brădeanu.
Secretul logevității
De la acel Mondial și până în prezent, coordonatorul de joc a fost prezentă la alte 13 finale. Secretul acestei longevități? „Am ajuns la această ștachetă poate și pentru că atunci când am terminat cu tineretul am fost promovată la echipa mare. În plus, m-a ferit Dumnezeu de accidentări. Am lipsit la un Mondial și la un European pentru că am fost gravidă, am născut, că altfel eram părtașă și acolo”, a răspuns handbalista, care a fost prezentă practic la toate marile performanțe ale echipei naționale din ultimii 15 ani.
Brădeanu a jucat în cinci semifinale de turneu final, iar în două rânduri a încheiat cu medalia la gât, argint la CM din 2005 și bronz la CE din 2010. „Din păcate nu pot să spun că sunt fericită că am participat la atâtea turnee finale, pentru că nu am avut mereu rezultatele pe care mi le-aș fi dorit, dar dacă stai să le analizezi sunt totuși câteva performanțe notabile. Sunt câteva semifinale, dar și câteva rezultate care au lăsat urme, niște rezultate nedigerabile le-aș spune eu. Dacă îmi aduc aminte, în Italia am terminat foarte urât, pe locul 17. Și în Serbia, la Mondiale, mi-am dorit atât de mult să ajungem sus, credeam și speram într-un rezultat bun întrucât simțeam că se poate. Din păcate, iar ne-am dus spre locul 10 și nu poți să de bucuri doar că ai participat”, a comentat handbalista.
Câteva meciuri la națională au rămas însă memorabile pe retina Aureliei Brădeanu, cum ar fi semifinala cu Ungaria de la CM 2005 (scor 26-24), sfertul de finală cu Franța din 2007 (scor 34-31 după 20 de minute de prelungiri) sau finala mică a CE din 2010 cu Danemarca (scor 16-15). Ultimul joc este poate și cel mai tare jucat la echipa națională. „După ce am luat bătaie de la Danemarca în grupă, mi s-a părut extraordinar să putem să ne luăm revanșa chiar pe terenul lor. A fost un meci cu o încărcătură și o presiune fantastică. Tot pe acolo ar fi și semifinala cu Ungaria din 2005. Cele două meciuri sunt cele mai frumoase amintiri, sunt de neuitat”.
Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?
Care e cel mai bun fundaș dreapta al lui Dinamo din ultimii 25 de ani?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER