Acasa » Alte Sporturi » Handbal » Anunț pentru fanii Rapidului! Conducătorul clubului a lămurit definitiv situația antrenorului | EXCLUSIV

Anunț pentru fanii Rapidului! Conducătorul clubului a lămurit definitiv situația antrenorului | EXCLUSIV

Andrei Preotu
Anunț pentru fanii Rapidului! Conducătorul clubului a lămurit definitiv situația antrenorului | EXCLUSIV
Galeria rapidista cu steaguri in tribuna la meciul de handbal feminin dintre Rapid Bucuresti si HC Zalau, contand pentru Liga Florilor Mol, disputat in Sala Rapid din Bucuresti, sambata 8 februarie 2019. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES

Rapid n-a început grozav acest sezon la handbal feminin, a pierdut clar finala Supercupei României, dar Bogdan Vasiliu nici nu vrea să audă de o schimbare a lui Kim Rasmussen.

Rapid merge pe mâna lui Kim Rasmussen! Bogdan Vasiliu a lămurit lucrurile: „Nu se pune problema!”

Rapid a anunțat că merge tot pe mâna lui Kim Rasmussen, antrenorul care a reușit o calificare superbă în sezonul trecut din Liga Campionilor, după returul cu Krim. Asta chiar dacă Rapid nu s-a prezentat deloc bine în lupta pentru primul trofeu al sezonului și a cedat clar în derby-ul cu CSM București: 31-22.

În ziua în care fosta campioană a României joacă primul meci în Liga Florilor, Bogdan Vasiliu a lămurit definitiv situația antrenorului nordic, care a câștigat Liga Campionilor pe vremea când o pregătea pe CSM București.

Peluza Nord promite să fie la datorie în duelul cu Corona Brașov și să facă o veritabilă „încălzire” pentru marele derby cu Dinamo, de vineri, din Superliga.

„Așa sunt fanii! E normal (n.n. să fie nemulțumiți). Totuși, nici nu se pune problema să-l înlocuim (n.n. pe Kim Rasmussen). Cum să-l schimb? Mergem tot pe mâna lui”, a spus Bogdan Vasiliu, pentru ProSport.

Dan Sucu și Bogdan Vasiliu, la centenarul Rapidului

Programul primei etape în Liga Florilor

Miercuri, 30 august:

15:30 CSM București – HC Zalău (Pro Arena)
17:30 Dunărea Brăila – Buzău (Pro Arena)
17:30 Mioveni – Craiova
18:00 Vâlcea – Știința
18:00 Gloria Bistrița – Târgu Jiu
18:30 Rapid – Corona Brașov
18:30 Baia Mare – Măgura Cisnădie

Rapid, grupă infernală în Liga Campionilor la handbal feminin

Rapid va da piept în grupa B cu Vipers și Ferencvaros, ultimele finaliste ale Ligii Campionilor, dar și cu Metz și Esjberg. Prin urmare, formația din Giulești va avea o misiune mult mai grea decât în sezonul trecut.

În schimb, CSM București este în grupă cu ETO Gyor și Brest și Odense.

  • Grupa A: CSM Bucureşti, Gyori Audi ETO KC, IK Savehof, Brest Bretagne Handball, Odense Handbold, Buducnost Podgorica, SG BBM Bietigheim, DVSC Schaeffler;
  • Grupa B: Team Esbjerg, Metz Handball, Vipers Kristiansand, CS Rapid Bucureşti, FTC Rail-Cargo Hungaria, MKS Zaglebie Lubin, Krim Mercator Ljubljana, Ikast Handbold.
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]