Analiză la start de pregătiri. Handbalul masculin este în pragul unei revoluții. Un număr record de jucători străini vor evolua din toamnă în Liga Națională

Redactor:
Marius Hutu
Analiză la start de pregătiri. Handbalul masculin este în pragul unei revoluții. Un număr record de jucători străini vor evolua din toamnă în Liga Națională
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • În campionatul României, în prima ligă, vor fi cel puțin 50 de handbaliști de peste hotare
  • Patru grupări vor miza pe banca tehnică pe antrenori străini
  • Uite Eklemovic! Nu e Eklemovic! Din cauza a două decizii diferite luate de CA-ul FR de Handbal, Minaur nu știe încă dacă poate efectua cel mai tare transfer (din străinătate în țară) din istoria Ligii Naționale
  • Opt echipe vor emite la titlu și cupe europene în viitorul sezon: HCM Constanța, Știința Bacău, Dinamo, Pandurii, Minaur, Poli Timișoara, HC Odorhei, Potaissa Turda, CSM București

Din punct de vedere competițional, handbal masculin se află în pragul unei revoluții. Federația Română de specialitate nu a mai limitat numărul de jucători străini la o echipă, astfel că în ultima perioadă am asistat la un adevărat exod de handbaliști din alte țări către Liga Națională. Cu mici excepții, toate grupările din prima ligă s-au orientat către piața externă când a venit vorba despre transferuri, astfel că din toamnă vom asista la un campionat cu foarte mulți jucători străini. În această vară, cluburile au achiziționat aproximativ 40 de handbaliști din afara granițelor țării, un adevărat record pentru Liga Națională, întrecerea care avea deja un contigent important de sportivi din străinătate.

Ali Nurhan: „Ori cu mercenari străini, ori cu mercenari români este același lucru”

Alexandru Csepreghi va juca din sezonul viitor la Creteil (Franța)

Din toamnă, în România vor evolua peste 50 de jucători străini, ceea ce înseamnă o medie de aproape 4 handbaliști / echipă. Majoritatea oficialilor și antrenorilor s-au declarat și pentru aducerea unor sportivi din afara țării. „E mai complicat să luăm jucători de 19 ani, să îi creștem, iar apoi să îi pierdem. Când pleacă, simți că se rupe ceva în tine în acel moment. Ori cu mercenari străini, ori cu mercenari români este același lucru”, a declarat Ali Nurhan, directorul general al HCM Constanța. Campioana României i-a pierdut în această perioadă pe Csepreghi și Criciotoiu, jucători pe care i-a adus transferat la o vârstă fragedă la echipă și care s-au plecat afară când au ajuns la final de contract. „Sperăm într-un campionat puternic, așa poate se vor reașeza și pretențiile financiare ale jucătorilor români. Handbaliștii de afară vin cu experiență competițională mai mare, cu deprinderi profesioniste și chiar pe bani mai puțini”, a comentat Ioan Ciobanu, managerul echipei Știința Bacău. Antrenorul echipei Poli Timișoara, Constantin Ștefan, este sigur că din toamnă, în Liga Națională, se va juca altceva: „Ne așteaptă un campionat mai disputat decât anul trecut. Au venit foarte mulți străini în România să ridice nivelul campionatului intern”.

HC Vaslui, singura echipă cu lot compus sută la sută din jucători autohtoni

HC Vaslui este singura echipă din Liga Națională care are un lot de jucători compus sută la sută din jucători autohtoni. „Ne-am propus să mizăm doar pe jucători din țară. Nu înseamnă că venirea handbaliștilor străini în România înseamnă ceva rău. Este posibil să aibă un efect pozitiv asupra campionatului, dar acest lucru îl vom vedea abia la final, când putem trage niște concluzii”, a declarat Leonard Bibirig, antrenorul echipei HC Vaslui.

Zvonko Sundovski și-a dovedit deja clasa, câștigând două titluri cu HCM Constanța. Antrenorul a semnat pe încă două sezoane cu campioana României

Sunt echipe din Liga Națională care au transferat jucători de peste hotare, dar și antrenori cu CV-uri importante. În viitorul sezon, patru grupări și-au anunțat deja bănci tehnice ocupate de tehnicieni străini. Pe lângă Zvonko Sundovski (HCM Constanța) și Bozo Rudic (CSM București), alte două formații, Minaur Baia Mare și Știința Bacău au decis să meargă pe mâna unor antrenori din afară, aduși din școli de handbal bine dezvoltate în acest moment, Danemarca, respectiv Spania. Băimărenii l-au „achiziționat” pe danezul Lars Walther, care a pregătit și Flensburg în Bundesliga, în timp ce Știința l-a convins pe fostul mare jucător al Barcelonei Mateo Garralda să vină în Bacău și să încerce să întrerupă supremația Constanței din ultimii ani. „Garralda are 42 de ani și o experiență competițională foarte bogată, din moment ce a participat inclusiv la patru ediții ale Jocurilor Olimpice. Vrem să aflăm de la el inclusiv cum funcționează sistemul de organizare la echipe precum Barcelona, cu siguranță sunt multe lucruri pe care le putem împrumuta”, a susținut Ioan Ciobanu, managerul Științei.

Eklemovic poate fi transferat după o decizie, a FRH, dar după alta, nu, deși a jucat în Champions League în ultimul sezon

Eklemovic a fost un jucător exponențial în Liga Campionilor, în ultimii 10 ani, având un rol important și în naționala Ungariei

Printre jucătorii transferați din străinătate în această vară, unii se evidențiază prin rezultatele obținute de-a lungul timpului. HCM Constanța și-a asigurat deja serviciile a doi handbaliști importanți, Humet și Rakcevic, ultimul fiind unul dintre liderii naționalei Muntenegru, reprezentativă care prinde constant turnee finale. Un transfer interesant l-a efectuat și Energia, achiziționarea extremei stânga Kekezovic de la Pick Szeged, echipă care tocmai a câștigat Cupa EHF. Știința Bacău și-a adus un handbalist de Champions League de la formația spaniolă, La Rioja, extrema dreaptă Gelma. Transferul verii este pe cale să-l realizeze însă Minaur Baia Mare, care a bătut palma cu Nikola Eklemovic, jucător care a evoluat în ultimul sezon la Wisla Plock. Un singur impediment stă însă în calea acestui transfer, regulamentele FRH.

În primul rând, un jucător din străinătate poate fi transferat pe baza unei taxe de transfer, dar și pe criterii de valoare. În aprilie 2014, Consiliul de Administrație a luat o decizie, care era enunțată astfel: „Se aprobă introducerea unui nou criteriu de valoare pentru jucătorii străini, să provină din primele 5 națiuni valorice, conform clasamentului EHF sau IHF”. Eklemovic reprezintă Ungaria, țară care în „ranking-ul” IHF ocupă locul 5. În acest caz, Minaur ar putea să-l transfere pe jucător. În iunie 2014, Consiliul de Administrație a luat decis în privința Regulamentului de Transferări pe sezonul 2014-2015. La Capitolul VIII, Anexa 1, se specifică: „Jucători de peste 33 de ani să fi participat la cel puțin un joc oficial al lotului național de seniori în ultimii doi ani”. Eklemovic are 36 de ani, dar ultimul joc la națională l-a jucat în urmă cu trei ani. În acest caz, Minaur nu-l poate transfera pe handbalistul maghiar, întrucât nu face față criteriilor impuse de FRH. O situație care pare însă absurdă, având în vedere că Eklemovic a evoluat în ultimul an la Wisla Plock, în Liga Campionilor, iar palmaresul său îl recomandă ca fiind cel mai valoros handbalist care ar poposi în Liga Națională.

De remarcat faptul că Minaur a avut o campanie spectaculoasă de achiziții, la echipă fiind adus inclusiv portarul maghiar Peter Tatai, care în mai a câștigat Cupa EHF cu Pick Szeged.

HCM Constanța are șapte rivali în lupta pentru titlu

Atenție la Potaissa Turda, are potențial pentru a surprinde încă un sezon în Liga Națională

În mod cert, viitorul sezon al Ligii Naționale masculine va fi, probabil, cel mai atractiv din noul secol. HCM Constanța este văzută de majoritatea competitorilor ca principala favorită la titlu, chiar dacă i-a pierdut pe Csepreghi, Criciotoiu și a renunțat la Novanc. Alte 5-6 formații pot emite pretenții la locurile 1-3 prin investițiile făcute, adică Știința Bacău, Pandurii Tg. Jiu, Minaur, HC Odorhei și Dinamo. Ultima grupare a transferat deocamdată doi jucători de echipă națională, dar „bombele” sunt păstrate pentru săptămâna viitoare. Alte trei grupări, Potaissa Turda, CSM București și Poli Timișoara, au loturi interesante, la prima vedere, și se înscriu în lupta pentru cupele europene. Formația clujeană a fost surpriza ultimului sezon și a probat că se poate implica în lupta la vârf. Iar în această vară nu a pierdut niciun jucător important. „Este foarte greu de spus cine se prezintă mai bine în acest moment. În afară de Constanța, Odorhei și Turda, toate echipele importante, Bacău, Tg. Jiu, Baia Mare, au echipe modificate substanțial. HCM va rămâne favorită la titlu, dar mai sunt câteva formații cu potențial. Nici Poli Timișoara nu trebuie omisă din calcule, a făcut multe transferuri importante și poate emite pretenții la primele 5 locuri”, a comentat Vlad Caba, antrenorul HC Odorhei. Mai categoric în privința adversarilor la titlu este Daniel Georgescu, președintele echipei Dinamo: „Principalii adversari sunt HCM Constanța și Minaur Baia Mare”.

Cazul „Vâlcea” se repetă la Călărași

În momentul de față, Liga Națională masculină are un mare semn de întrebare. Va începe cu 13 sau 14 echipe la start? Caraș Severin s-a retras din campionat și foarte probabil  va dispărea de pe harta handbalului. Locul i-a fost luat deja de CSU Suceava. Între timp, CSM Oradea a anunțat la rândul ei că va rămâne în liga secundă, deși a obținut dreptul de promovare. HC Argeș Pitești este echipa care ar putea ajunde în prima ligă, deși a ratat în primă fază o astfel de șansă în turneul de baraj. Piteștenii nu sunt însă siguri dacă vor face acest pas, un răspuns final urmând să-l ofere până în august.

CSM Oradea a renunțat la dreptul ei de a juca în Liga Națională, în timp ce o altă nou-promovată, CSM Călărași, se află în fața unei situații ciudate, dar care s-a mai consemnat în trecut și la alte echipe. Autoritățile locale au decis să înființeze în această perioadă un alt club, ASC Dunărea Călărași 2014, care ar urma să preia locul CSM-ului. Cum poate evolua această nouă grupare în prima ligă, numai FR de Handbal are răspunsul! Cert este că aproape toți jucătorii de la CSM ar urma să semneze noi contracte de joc cu ASC Dunărea. Un astfel de caz s-a consemnat și în 2013, când HCM Rm. Vâlcea a preluat locul echipei Oltchim, fără active și pasive. „Se face un proces de trecere de la un club, la altul. Săptămâna viitoare vom fi în măsură să anunțăm oficial și jucătorii care rămân și care vor veni”, a declarat președintele secției de handbal din Călărași, Bota Ioan Bucur.

Cum s-au mișcat echipele din Liga Națională pe piața transferurilor și obiectivele pentru viitorul sezon

HCM Constanța

Rakcevic este lider la selecții în naționala Muntenegrului

Achiziții: Humet (Ivry, inter dreapta), Rakcevic (AEK Atena, pivot), Baican (Minaur, pivot). Campioana României este în discuții avansate cu alți doi jucători de peste hotare
Antrenor: Zvonko Sundovski (confirmat)
Obiectiv: titlul, Cupa României și calificarea în grupele Champions League

Știința Bacău

Achiziții: Cîmpan (HC Odorhei, extermă stânga), Tokic (Besancon, inter stânga), Pinnonen (H43 Lund, centru), Gorenac (HSG Barnbach-Koflach), Masachs Gelma (Naturhouse La Rioja, extremă dreapta)
Antrenor: Mateo Garralda (nou)
Obiectiv: titlul, Cupa României și calificarea în grupele Cupei EHF

HC Odorhei

Achiziții: Tevzadze (Știința Bacău), Orban (Minaur), Rusia (Știința Bacău), Stoilov (Vardar)
Antrenor: Vlad Caba (confirmat)

Vlad Caba este la un pas de a obține diploma de Master Coach

Obiectiv: locul 1-3, disputarea finalei Cupei României, calificarea cel puțin în semifinale în Challenge Cup,

Potaissa Turda

Achiziții: Medrea (Voința Sebeș, portar), Libert (Energia Rovinari, centru), Cântec (CSM Oradea, inter stânga), Thalmaier („U” Cluj, extremă dreapta), Laslo („U” Cluj, centru)
Antrenor: Horațiu Gal (confirmat)
Obiectiv: calificarea într-o cupă europeană și un parcurs cât mai lung în Cupa EHF

Dinamo București

Achiziții: Asoltanei (Energia), Irimuș (Minaur). Zilele următoare vor fi anunțate alte cinci transferuri, toate vizând jucători din străinătate
Antrenor: Sebastian Bota (confirmat)
Obiectiv: locul 1-3 și accederea în Final 4-ul Cupei României

Irimuș (în dreapta) revine la o echipă din București. Acum va juca pentru Dinamo, în trecut a evoluat pentru CSM

Pandurii Tg. Jiu

Achiziții: Kekezovic (Pick Szeged, extremă stânga), Rodrigues (Benfica, inter stânga), Mota (Gyor, centru), Sifre Flores (extremă dreapta, Ciudad Encantada), Stankevicius (Klaipeda Dragunas, pivot)
Antrenor: Liviu Andrieș (confirmat)
Obiectiv: locul 1-5

Minaur Baia Mare

Achiziții: Tatai (Pick Szeged), Milas (Wisla Plock, inter stânga), Kevic (Wisla Plock, centru), Stegavik (Kolstad Idrettslag, inter stânga), Martinez Chavez (UHC Gansendorf, extrema dreapta), Pribanic (PGE Stal Mielec, pivot), Mirkovic (Vojvodina, inter dreapta), Pop (CSM București, portar). Echipa încearcă să-i mai aducă pe Nikola Eklemovic (Wisla Plock, centru), Kavas (Wisla Plock, inter dreapta)
Antrenor: Lars Walther (nou)
Obiectiv: locul 4-5

Steaua București

Achiziții: clubul militar nu a anunțat niciun transfer până în prezent. Este pe cale să înregistreze însă două transferuri din prima ligă spaniolă
Antrenor: Viorel Mazilu (confirmat)
Obiectiv: accederea în play-off (locurile 1-8)

Poli Timișoara

Achiziții: Leordean (Minaur), Grigoraș (Caraș Severin, inter dreapta), Păiuș (Pandurii, inter stânga), Fenici (Știința Bacău, centru), Irimescu (HC Odorhei, pivot), Ciubotariu (CSU Suceava, extremă stânga), Beșliu (CSM București, inter dreapta), Daskalovski (Vardar Skopje, portar)
Antrenor: Constantin Ștefan (confirmat)
Obiectiv: locul 1-6

CSM București

Achiziții: Blazevic (Borac Banja Luka, portar), Milosevic (Vojvodina, inter stânga), Simovic (Ankaraspor, inter dreapta), Kostadinovic (Partizan, extremă dreapta), Stamate (Steaua, pivot), Dimache (Dinamo, centru), M. Răpciugă (Dinamo, extremă stânga), Dragomir (Dinamo, portar). Gruparea bucureșteană este în discuții și cu Marius Novanc.
Antrenor: Bozo Rudic (confirmat)
Obiectiv: locul 1-6

Pivotul Iulian Stamate revine la CSM București, după ce sezoanele trecute a evoluat la Steaua

CSU Suceava
Achiziții: Bursuc (Potaissa Turda, centru), Șoldănescu (HCM Constanța, pivot), Beleaev (Știința 2 Bacău, extremă dreapta). Formația suceveană mai este în discuții cu Marta (Caraș Severin, extremă dreapta), Popovici (Caraș Severin, inter stânga).
Antrenor: Răzvan Bernicu (confirmat)
Obiectiv: menținerea în Liga Națională

HC Vaslui

Achiziții: G. Bujor (Știința Bacău, extremă dreapta), M. Bujor (Știința Bacău, centru), Stan (Caraș Severin, inter dreapta), Marocico (Caraș Severin, portar), Roșu (CSU Suceava, extremă stânga)
Antrenor: Leonard Bibirig (confirmat)
Obiectiv: menținerea în Liga Națională

CSM Călărași

Achiziții: Alexander Tyukin (ZTR Zaporojie, inter stânga), Anatolin Bulov (Știința Bacău, extremă stânga), Roman Zacaciurin (Știința Bacău, inter dreapta), Silvian Amihăesei (CSM Oradea, centru), Pavlo Gurkovsky (HK Motor Zaporojie, pivot). Clubul mai discută cu Valeriu Erhan (Știința Bacău, portar) și Oleg Kumogorodsky (Mersin, inter dreapta).
Antrenor: Sabin Dancău
Obiectiv: menținerea în Liga Națională

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Dispare numerarul? Decizia finală UE pentru plata cu BANCNOTE
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele