Amariei: „Voi începe negocieri pentru viitorul sezon. Ușa e deschisă oricui!”

Amariei:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Componenta naționalei de handbal feminin a României, Carmen
Amariei, a declarat sâmbătă, pentru MEDIAFAX, că a fost anunțată oficial
să nu se mai prezinte la reunirea echipei Hypo Viena, din 5 iulie,
cu care semnase un contract pe un an și că acum va negocia cu alte
formații.

„Am primit confirmarea oficială să nu mă mai prezint la
reunirea echipei. Impresarul meu, care s-a ocupat și de semnarea
contractului cu Hypo Viena, acum două luni, se va ocupa în
continuare și de demersurile care decurg din anunțul noii conduceri
de la Viena. Cazul va ajunge probabil la EHF, nu știu ce să spun,
nu am mai trecut niciodată prin așa ceva. Pot spune doar că, deși
am semnat un contract valabil cu Hypo Viena acum două luni, acum
sunt nevoită să reîncep negocieri cu alte echipe pentru viitorul
sezon. Ușa e deschisă pentru toată lumea”
, a declarat
Carmen Amariei, care urma să plece duminică spre Viena, pentru
reunirea oficială a echipei de a doua zi.

Managerul formației campioane a Austriei, Gunnar Prokop, și-a dat
demisia din funcție, în 30 iunie, după 38 de ani de activitate la
clubului vienez, motivând neînțelegeri cu membrii conducerii și
sponsorii, în privința transferurilor pentru sezonul
2010-2011.

Demisia lui Prokop a intrat în vigoare de joi, cel mai longeviv
manager la nivel de echipe de top din handbalul feminin european
reclamând neînțelegeri cu sponsorii. „Am venit la club în
1972 și l-am condus cu succes timp de 38 de ani. În aceste zile,
viziunea mea și a celorlalți membri din Board-ul clubului este prea
diferită, în ciuda – în opinia mea – unui plan financiar bun.
Desigur că resimțim situația economică generală. Dar diferendele de
opinie privind contractele unor jucătoare pe care le-am considerat
necesare pentru a păstra nivelul ridicat internațional din ultimii
25 de ani, dar și alte transferuri care au fost promise, dar nu au
devenit niciodată realitate, m-au făcut să decid imediat demisia
mea din funcție
„, a declarat Gunnar Prokop.

Noua conducere a clubului vienez, formată din managerul Dieter
Heger (ex-secretarul general al echipei) și antrenorul Martin
Matuschkowitz, susținută de membrii Consiliului de Administrație,
nu a întârziat să riposteze la afirmațiile ex-conducătorului de la
Hypo. „Vom continua să construim o echipă, care să facă față la
nivel european, dar nu vom fi în stare să recunoaștem contractele
semnate cu cele patru jucătoare, ce trebuiau să vină pentru noul
sezon”, se arată în comunicatul emis de noua conducere.

Cele patru noi jucătoare, care au semnat contracte valabile cu Hypo
Viena pentru minimum un sezon sunt Kristine Lunde-Borgersen și
Gitte Aaen (ambele venite de la Viborg HK), Carmen Amariei și Mette
Melgaard (ambele de la FCK Handbold).

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
BANCUL ZILEI. Bulă: - Nevastă, dacă un arab ţi-ar da o mie de parai te-ai culca cu el?
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă, doi copii îşi vor aştepta tatăl în zadar
ANIMAŢIE. Cum s-a produs accidentul înfiorător de pe A1, în care Valentin a fost străpuns de un parapet vechi. Acasă,…
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur transport trimis la Constanța
Filiera prin care baronul 'Mocro Maffia' livra tone de cocaină în România! 'Scarface' a pierdut 625.000.000 € la un singur…
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
Devine interzis prin lege în mod definitiv. Noul ordin UE trebuie aplicat imediat în România
"Am călătorit în timp". Profesorul ieșit din comă a fost în anul 3906 și spune ce urmează
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Prima competiţie de frumuseţe AI din lume
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…