Alice în Țara Maramureșului! HCM Baia Mare a câștigat Cupa României, după o finală intensă cu rivala CSM București. Ardean a fost jucătoarea meciului

Redactor:
Marius Hutu
Alice în Țara Maramureșului! HCM Baia Mare a câștigat Cupa României, după o finală intensă cu rivala CSM București. Ardean a fost jucătoarea meciului
  • Publicat:
  • Actualizat:

HCM Baia Mare a câștigat pentru al treilea an consecutiv Cupa României, după ce s-a impus cu 18-17 în finala cu CSM București. Golul victoriei a fost marcat cu 9 secunde înainte de final, de Valentina Ardean, care a înscris cu sete rece, la vinclu, dintr-o aruncare de la 7 metri. Extrema stângă a marcat 7 goluri, fiind și cea mai bună jucătoare a finalei.

  • HCM Baia Mare – CSM București 18-17 (9-10)

Ungureanu (6 intervenții), Arenhart (5 intervenții) – portari; Pârvuț (0/1), Geiger (3/9), Abbingh (2/6), Buceschi (3/8), Szucs, Ardean (7/9), Do Nascimento (0/2), Makeeva (0/2), Lobach (0/1), Herrem (1/3), Tătar (0/1), Nechita (2/3), Vârtic, Marin. Antrenor: Tone Tiselj

Tolnai, Pessoa (13 intervenții) – Curea (1/1), Da Silva, Rodrigues (1/6), Tivadar, Vărzaru (1/2), Bazaliu (1/2), Torstensson (3/8), Nan, Vetkova, Martin (5/6), Glibko (1/3), Fachinello (3/8), Vizitiu (1/4), Nicula. Antrenor. Mette Klit

18:09 Dacă prima repriză a fost ușor controlată per total de CSM București, partea secundă i-a aparținut formației gazdă, care a evoluat cu o determinare fantastică. Rodrigues și Torstensson nu au mișcat nici în partea secundă, semn că Tone Tiselj a pregătit foarte bine acest meci. Baia Mare a profitat și de o serie de greșeli ale adversarei, dar pe lângă o apărare de fier a avut și o handbalistă care a tras echipa după ea, Valentina Ardean. Folosită foarte des în inter stânga, „Alice” și-a pus în valoare de multe ori coechipierele, dar, cel mai important, a fructificat la maximum toate situațiile clare, adică aruncările de la 7 metri. Ultimul gol a venit în minutul 59:51, când la 17-17 Ardean a aruncat incredibil: direct în viclu, fără speranță pentru Pessoa. 

Mette Klit a cerut time-out imediat, dar nu s-a mai putut face nimic. HCM a câștigat Cupa României pentru al treilea an consecutiv, iar șampaniile s-au destupat instantaneu.


17:10 După primele 30 de minute de joc în finala mare, CSM București are un avantaj minim, scor 10-9. A fost o primă repriză care a aparținut în primul rând … apărărilor! Cei doi antrenori au tacticizat jocul, au legat bine apărările, astfel că spațiile au fost foarte mici în ambele tabere.

Primul gol a venit abia la al 9-lea atac și a fost înscris de Eliza Buceschi. HCM Baia Mare a avut apoi inițiativa vreme de vreo 6-7 minute, timp în care s-a desprins la 4-2. Mette Klit a cerut time-out și a făcut anumite schimbări în linia de 9 metri, după ce Torstensson și Rodrigues au fost complet anihilate. Cele două handbaliste, centrul de greutate al echipei, nu au marcat niciun gol din acțiune în primele 30 de minute. Soluțiile de pe bancă, Glibko și Bazaliu, au adus însă o descătușare în atac. CSM a revenit rapid în joc, iar apoi a preluat și conducerea. Diferența s-a făcut tot la apărare. CSM a „mutat” foarte bine blocul defensiv după minge, a recuperat câteva mingi și a marcat două goluri ușoare, pe contraatac: 9-6 (min. 25).

A fost rândul lui Tiselj să ceară un time-out, unul care a adus rezultate. Valentina Ardean și-a sumat rolul de lider și riscurile, iar echilibrul s-a restabilit înainte de pauză: 9-9. Ultimul cuvânt l-a avut însă Fachinello, care a marcat pentru 10-9.


16:15 CSM București nu o are la dispoziție pe Oana Manea. De partea cealaltă, formația gazdă nu se bazează pe Ekaterina Davydenko și Elena Gjeorgjievska. HCM are doar un inter dreapta de meserie, Melinda Geiger.


16:03 Cu aproximativ 30 de minute înainte de startul finalei mari, Sala „Lascăr Pană” e ocupată în proporție de 75%. Teoretic, ne pregătim de un supermeci de handbal, cu 9 campioane mondiale și multe jucătoare care au evoluat sau încă mai joacă pentru naționala României. De la derby-urile Oltchim – Rulmentul, din urmă cu 6-8 ani, nu a mai fost un asemenea interes, precum la HCM Baia Mare – CSM București.


15:30 SCM Craiova a câștigat finala mică a Cupei României, după ce a învins Neptun Constanța cu 28-25. După un sezon în care s-a luptat din greu pentru evitarea retrogradării, echipa pregătită de Aurelian Roșca este revelația anului competițional 2014-2015. SCM Craiova este ca și calificată în cupele europene, indiferent de cum va termina în clasamentul final al Ligii Naționale. Cum spuneam și mai jos, formația din Bănie mai are nevoie de o clasare pe podium a finalistelor HCM și CSM. Dacă LN va avea pe locurile 1-3 formațiile HCM, CSM și SCM, nu contează ordinea, atunci și Neptun Constanța se califică în cupele europene.


14:38 SCM Craiova are un avantaj de două goluri la pauză în fața echipei Neptun Constanța (scor 14-12), în finala mică a Cupei României. Echipa pregătită de Aurelian Roșca a avut și patru goluri avans (12-8, min. 25). În Sala „Lascăr Pană” și-a făcut apariția și selecționerul Tomas Ryde.


14:12 Alexandru Dedu, președintele FR de Handbal, nu este prezent la turneul Final 4. Forul din „Floreasca” îl are ca prim reprezentant pe secretarul general Mihail Bocan. Pasionat de fotografie, oficialul poate fi văzut în timpul meciurilor în spatele porților. În tribune și-au făcut apariția și două nume reprezentative din handbalul feminin, Gheorghe Tadici și Carmen Amariei.


14:09 CSM București a făcut Apel în cazul „Oanei Manea”, iar acum avem și răspunsul: rămâne decizia inițală luată de reprezentanții Federației Română de Handbal. Așadar, Oana Manea este suspendată și nu va juca în finala cu HCM Baia Mare.


13:55 În câteva minute va începe finala mică a Cupei României, partida dintre SCM Craiova și Neptun Constanța. Partida are o miză importantă, învingătoarea își asigură în proporție de 99% prezența în viitoarea ediție a cupelor europene. Lucrurile se mai pot schimba doar dacă HCM Baia Mare sau CSM București nu prind podiumul Ligii Naționale la sfârșitul sezonului.


13:50 „Câștigarea Cupei României este următorul nostru obiectiv. Am făcut lucruri bune în Liga Campionilor. Acum trebuie să încercăm să facem lucruri bune și în Cupa României. Este o mare provocare”, așa a prefațat Tone Tiselj, antrenorul echipei HCM Baia Mare, participarea echipei sale în Final 4 – competția internă.


13:45 Dacă HCM Baia Mare s-a învățat să câștige trofee în ultimii ani: 1 titlu în Liga Națională, 2 Cupe ale României și 2 Supercupe ale României, în schimb, CSM București nu are încă niciun mare succes în palmares. Dacă va reuși să câștige în Baia Mare, CSM își va trece în cont primul trofeu din istoria clubului, indiferent de secție – jocuri de echipă. Clubul susținut de Primăria Capitalei a fost înființat în 2007.


13:35 Finala mare a Cupei României va fi arbitrată de Bogdan Stark și Romeo Ștefan, cuplul care a rămas fără meci la competiția similară masculină, după ce HCM Constanța s-a retras din competiție. Stark și Ștefan sunt arbitri internaționali, au deja la activ multe meciuri grele pe care le-au condus la turnee finale și în Champions League. În 2006, cei doi arbitri au fluierat finala Cupei României dintre Rulmentul Brașov și Oltchim, desfășurată la Sibiu. Formația pregătită atunci de Mariana Târcă a câștigat, scor 29-26, după un meci memorabil, care a durat 70 de minute.

Mihaela Tivadar, acum în lotul CSM București, a înscris golul care a trimis meciul în prelungiri în ultima secundă. La intrarea în minutul 60, Oltchim, care tocmai le achiziționase pe Steluța Luca și Valentina Ardean (acum la HCM), avea două goluri avans, 24-22. Mihaela Tivadar și Valentina Ardean au fost atunci și principalele marcatoare ale finalei, ambele cu câte 7 goluri.


13:22 Ce se întâmplă la scor egal după 60 de minute. Dacă în primele faze ale Cupei României s-ar fi trecut imediat la executarea aruncărilor de la 7 metri, finalele vor continua cu două reprize de prelungiri a câte 5 minute, exact după modelul Jocurilor Olimpice, Campionatelor Europene, Mondiale sau Champions League (Final 4). În caz de încă o egalitate, procedeu se va repeta, adică 2 reprize x 5 minute. Abia după 80 de minute, la scor egal, se va trece la executarea aruncărilor de la 7 metri.


13.15 Pe pagina de Facebook Fan Clubul HCM Baia Mare, suporterii echipei băimărene sunt invitați să vină îmbrăcați în tricouri albastre la finala cu CSM București. „Lascăr Pană” se dorește a fi o sală „Veszprem Arena”!:


13:05 Discuțiile în privința dreptului de joc al Oanei Manea sunt foarte aprinse în Baia Mare. Cazul se dezbate intens și în mediul online. ProSport a consultat Regulamentul de desfășurare al Cupei României la handbal feminin și a găsit doar un paragraf cu privire la descalificarea unei jucătoare:


 12:46 CSM București nu s-a împăcat cu decizia FR de Handbal, ca Oana Manea să fie suspendată pentru finală, în condițiile în care oficialii clubului susțin că jucătoarea nu a înjurat arbitrele, iar descalificarea a fost acordată gratuit. Apelul se va judeca în regim de urgență, înaintea finalei mari!


12:37 Reprezentanții Federației Române de Handbal au anunțat oficial echipele participante că Oana Manea este suspendată pentru finala HCM Baia Mare – CSM București. În schimb, Linnea Torstensson, care la rândul ei a urmărit finalul semifinalei cu SCM Craiova din tribună, are drept de joc. Suedeza a fost descalificată în minutul 49 pentru cumul de 3 eliminări.


12:32 CSM București pare în acest moment dependentă de cele două handbaliste din linia de 9 metri, Ana Paula Rodrigues și Linnea Torstensson. Cel puțin cifrele din acest sezon vorbesc de la sine. Cele două handbaliste marchează, în medie, 10,26 de goluri pe meci, adică cel puțin o treime din goluri.

La semifinala de sâmbătă cu SCM Craiova, echipa pregătită de Mette Klit a suferit și pentru că nu le-a avut pe cele două handbaliste în cea mai bună formă. Suedeza a fost utilizată foarte puțin în atac, Linnea fiind protejată pentru finală. Ana Paula Rodrigues a fost nevoită, așadar, să ducă greul în atac, în câteva momente fiind susținută de Fachinello. 


12:20 Cele mai importante handbaliste de la HCM Baia Mare au jucat cu vreo 14 meciuri în plus în acest sezon față de adversarele de la CSM București. Plusul vine de la jocurile disputate în Champions Legue. Camilla Herrem este handbalista de la HCM cu cele mai multe jocuri oficiale susținute în acest sezon – 49 de partide! Nu au fost luate în calcul meciurile de pregătire cu naționala Norvegiei, caz în care extrema stângă ar fi trecut bine de 50 de jocuri. Cu tot cu partidele de pregătite susținute la echipa națională, Valentina Ardean și Paula Ungureanu au adunat până acum 55 de meciuri! 


Fiecare echipă și-a câștigat meciul de pe teren propriu în Liga Națională, însă maniera a fost diferită. Dacă Baia Mare și-a adjudecatt cu greu punctele de „acasă”, după  un succes conturat pe final (24-21), CSM s-a impus în retur cu 29-23. La acest ultim joc, formația bucureșteană a condus și la 10 goluri.

Finala dintre HCM și CSM se anunță tensionată. Oana Manea nu are drept de joc, după ce a primit roșu direct la semifinala CSM – SCM Craiova (scor 22-21). În procesul verbal întocmit după cele două semifinale, s-a consemnat faptul că pivotul echipei bucureștene a fost descalificat direct pentru injurii la adresa arbitrelor, motiv pentru care a venit și suspendarea de o etapă. Din imagini nu se vede dacă Oana Manea a înjurat sau nu, dar se vede însă clar modul cum au arbitrat ultima parte a meciului Simona Stancu și Cristina Năstase. Pentru un necunoscător s-ar putea spune „curios”, pentru un cunoscător se poate afirma că a fost un arbitraj tendențios.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Boala CIUDATĂ care apare DOAR în creierul oamenilor SĂRACI
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Horaţiu Moldovan şi-a făcut publică relaţia cu fosta iubită a lui Dragoş Nedelcu! Primele imagini cu cei doi sărutându-se!
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
Imaginile durerii! Mama Andreei a clacat la înmormântarea fetiței sale. Scene îngrozitor de dureroase pe ultimul drum al tinerei
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
EXCLUSIV Ungurii, la ani lumină de România. Ungaria ne-a luat fața complet: Profit maxim
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup