Ai bilet la Oltchim? Cică se dau 2.500 de „palme”** :) Va fi vulcan în „Polivalentă”. Ce surprize îi așteaptă pe fanii ‘galacticelor’

Suporterii Oltchimului vor primi la meciul de sâmbătă 2.500 de baloane în formă paralelipipedică și 2.500 de palme din plastic cu ajutorul cărora vor putea produce un vacarm de nedescris
Ai bilet la Oltchim? Cică se dau 2.500 de "palme"** :) Va fi vulcan în "Polivalentă". Ce surprize îi așteaptă pe fanii 'galacticelor'

Suporterii Oltchimului vor primi la meciul de sâmbătă 2.500 de baloane în formă paralelipipedică și 2.500 de palme din plastic cu ajutorul cărora vor putea produce un vacarm de nedescris

Sponsorul Petrom îi va echipa pe fani cu 4.000 de steaguri tricolore și 3.000 de tricouri albastre

Campioana României nu are niciun motiv să-și facă griji din punct de vedere al susținerii spectatorilor la partida cu Györ, chiar dacă nu va evolua în propriul fief, la Vâlcea, unde este răsfățată de fani. „Chimistele” vor găsi în București un public efervescent, 5.000 de suporteri fiind gata să le poarte pe brațe în manșa tur. Petrom, sponsorul principal al Oltchimului din acest sezon, a avut grijă ca spectatorii să aibă la dispoziție tot arsenalul pentru a crea o atmosferă cum nu s-a mai văzut la „Polivalentă”.

Cei care vor veni la meci vor primi 4.000 de steaguri tricolore, 3.000 de tricouri albastre, 2.500 de stickere – acele baloane de formă paralelipipedică prin care se crează zgomot – și 2.500 de palme din plastic. „Am vrut să le asigurăm fetelor cel puțin aceeași atmosferă ca la Vâlcea, să nu simtă nicio diferență din acest punct de vedere. Suntem optimiști în privința calificării, chiar dacă ne așteaptă un meci foarte dificil. Noi anticipăm o finală Oltchim – Larvik”, ne-a declarat Răzvan Nicolescu, reprezentantul Petrom.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]
Parteneri
Spania domină Balonul de Aur. Nume grele pe lista pentru „Antrenorul Anului”
Mediafax
Înmormântarea lui Costeluș de la Clejani, amânată pe termen nedeterminat? Scandal la INML, cu intervenția autorităților
Cancan.ro
„Nu-i nimic regizat”. Motivul pentru care un fermier din Galați preferă să dea gratuit castraveții din seră oricui vine să îi culeagă
Adevarul.ro
Marius Măldărăşanu a susţinut că Andrei Nicolescu a încercat să-l păcălească, iar preşedintele lui Dinamo i-a dat replica: ”Asta a fost istoria”
Orangesport
Ce problemă de sănătate are What’s Up: „Trăiesc aşa de 28 de ani, aşa m-am născut, sunt împăcat cu această idee”! Artistul participă la „Asia Express” alături de soția lui, Micky
Ce se întâmplă, doctore?
HARTĂ. România, la 1.477 km de autostrăzi și drumuri expres / Ce se mai deschide în 2026 și ce rămâne pentru 2027
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă: – Ești exagerat de frumoasă, cu ce te ocupi?
Râzi cu lacrimi
Pământul are o nouă hartă! Cum au fost aranjate continentele?
Descopera.ro
Cheloo, descalificat de la Asia Express 2026? Gestul care a lăsat-o mască pe Irina Fodor: 'Pot să fac o CRIZĂ..
Cancan.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Noul film Resident Evil promite să fie terifiant
Go4Games
Noua Dacia Spring nu va mai fi produsă în China. Unde se mută producția, dar nu în România
Promotor.ro
Orașul în care SE ÎNCHIDE UN CARTIER ÎNTREG! Localnicii amenință: ”Ieșim în stradă”
Mediafax Italia
GALERIE FOTO. Paradisul secret unde Cristiano Ronaldo și soția se ”ascund” în fiecare vară!
Mediafax Spania