Adrian Vasile, după eșecul de la Metz: „A fost un Main Round foarte dur! Am întâlnit doar echipe de top!” Tehnicianul vorbește despre punctul forte înaintea duelului cu Gyor

Adrian Vasile, după eșecul de la Metz:
  • Publicat:
  • Actualizat:

CSM București nu a reușit să câștige pe terenul lui Metz, deși Neagu și compania aveau nevoie de două puncte pentru a urca în clasament și a evita „bestia” Gyor în sferturile Ligii Campionilor. Adrian Vasile s-a declarat mulțumit de jocul handbalistelor. Antrenorul vorbește despre punctul forte al echipei sale.

Metz a învins CSM București cu scorul de 28-26, într-un meci din Grupa 1 a Ligii Campionilor la handbal feminin. Astfel, „tigroaicele” ajung la un nedorit meci cu Gyor în sferturile de finală ale competiției, cu manșa retur în Ungaria.

CSM București a pierdut la Metz și va înfrunta Gyor în sferturile de finală ale Ligii Campionilor!

„Aș vrea să le felicit pe jucătoarele lui Metz. Cred că au o echipă foarte puternică, mai ales când joacă acasă. Ca să fiu sincer, în repriza a doua am avut momente foarte bune, dar am făcut prea multe greșeli ușoare ca să o putem învinge pe Metz acasă”, a declarat Adrian Vasile după meci.

Adrian Vasile: „A fost un Main Round foarte dur!”

„A fost un Main Round foarte dur. Am întâlnit doar echipe de top. În fiecare meci am avut parte de lupte puternice. Chiar și la meciul de azi, sunt foarte mulțumit de felul cum au jucat fetele mele. De spirititul de care au dat dovadă și de cum au luptat. Poate că este cel mai puternic punct al nostru. De aceste lucruri sunt foarte mulțumit”, a mai spus antrenorul lui CSM București

Metz nu a mai pierdut acasă în Liga Campionilor din 2015!

„Jucăm împotriva unei echipe foarte bune pe teren propriu. Metz nu a mai pierdut din 2015 în Liga Campionilor pe teren propriu aşa că e o motivaţie în plus. Au avut şi ele o perioadă un pic mai slabă, în care au pierdut şi în campionat, dar e un sezon atât de lung încât e greu să te menţi la un nivel aproape maxim sau să câştigi toate meciurile”, spunea Adrian Vasile înaintea partidei din Franța.

Una dintre jucătoarele meciului a fost portarul lui Metz. Kapitanovic a avut câteva intervenții fabuloase, cum se poate observa și în imaginile de mai jos

Echipele

Metz: Kapitanovic, Pijevic; Burgaard 1, Di Rocco, Flippes 2, Kanor 1, Luciano 2, Maubon, N’Gouan 1, Nocandy 1, Perederiy, Sajka 3, Smeets, Smits, Zaadi 3
CSM Bucuresti: Dedu, Grubisic, Ion; Curea, Cvijic, Grbic 2, Jipa, Klikovac, Lekic, Martin 2, Neagu 4, Omoregie 2, Perianu 2, Pintea 1, Torstensson

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele