A solicitat wildcard pentru a se face de râs! CSM Ploiești s-a retras din Cupa EHF. Directorul clubului: „Ne propuseserăm să jucăm finala competiției”

Redactor:
Marius Hutu
  • Publicat:
  • Actualizat:
A solicitat wildcard pentru a se face de râs! CSM Ploiești s-a retras din Cupa EHF. Directorul clubului:

România a rămas cu trei echipe în Cupa EHF la handbal feminin, după ce echipa CSM Ploiești s-a retras oficial și din această întrecere. Clubul prahovean a înștiințat forul european de problemele cu care se confruntă și că nu mai poate continua activitatea.

„Din păcate, din cauza situației financiare de la club, am fost obligați să luăm această decizie. Numai eu știu ce a fost după al doilea meci cu echipa din Feroe, când, deși au câștigat și se calificaseră, fetele noastre plângeau, știind ce va urma. Nu am putut să le privesc în ochi nici pe ele, nici pe Neven Hrupec, pentru că munca lor, realizată chiar și în condițiile știute, doar șase jucătoare de câmp și un portar, probabil cu 20% din potențialul lotului gândit, fusese în van. E păcat că s-a ajuns aici, după ce construisem o echipă cu care sunt sigur că treceam fără probleme și de turul următor și de faza grupelor. Ne propusesem să jucăm finala competiției, obiectiv care ne aducea și o sumă de bani, dar iată că am fost nevoiți să ne oprim aici și să ne retragem din Europa”, spune directorul CSM Ploiești, Cezar Stoichiciu pentru site-ul oficial al clubului.

CSM Ploiești se calificase la sfârșitul săptămânii în turul 2 al Cupei EHF, după o dublă victorie cu Neistin (I. Feroe) și ar fi trebuit să întâlnească Iuventa Michalovce (Slovacia) la jumătatea lunii octombrie.

În urma acestei decizii, formația prahoveană se va alege probabil cu o amendă uriașă din partea EHF, dar și interzicerea dreptului de a evolua în cupele europene în următorii 3 ani. Pentru handbalul românesc este un caz fără precedent, având în vedere că echipa CSM Ploiești a insistat să evolueze în Cupa EHF, solicitând un wildcard în acest sens. Ca și clasament – locul 6 la sfârșitul sezonului trecut – echipa din Ploiești nu obținuse calificarea directă.

Știați că avem o pagină de Facebook dedicată handbalului?

Pe aceeași temă
Delia Matache, cu totul la vedere. Imagini 'perverse' la piscină

Ons Jabeur e ocolită de sponsori! De ce nu poate semna contracte consistente, chiar dacă tocmai a intrat în Top 10 WTA

Uciderea deputatului conservator David Amess, calificată drept act terorist

Sergio Ramos, sabotat de coechipieri!? Ce jucători i-au cerut lui Al-Khelaifi să scape de spaniol

Mașină care i-a lăsat MASCĂ pe inspectorii de la RAR

Elev decedat, vaccinat cu prima doză și diagnosticat cu COVID

Laurenţiu Reghecampf, decizie RADICALĂ în scandalul momentului. „Îmi cer scuze, nu se va mai repeta!”

'Era un pic răcită și...' - Denisa, tânăra însărcinată și infectată cu COVID, care a refuzat tratamentul și a murit

Antonia are 3 copii, dar arată demențial. Artista a dezvăluit ce secret de alimentație are

I se spunea CĂLĂUL și a fost cel mai mare CRIMINAL al tuturor timpurilor. Cum a gândit SOLUȚIA FINALĂ pentru a...

Atenție, părinți! Trei băieți, răpiți prin intermediul unui joc de tip „Fortnite”

Gina Pistol și-a luat fetița și A PLECAT din casa lui Smiley!

Lora a uimit pe toată lumea cu anunţul facut! 'Da, am adoptat!'

Anunţul făcut de Ungaria a şocat întreaga Europă! Ar fi cea mai mare lovitură dată pandemiei

Plouă cu bani de la Guvern pentru români: Vezi aici cum poţi câştiga până la 2 milioane de lei fără să faci nimic

Demența la bătrânețe poate fi prevenită, dacă urmezi 5 sfaturi simple

Tânără răpită din fața blocului, sechestrată, bătută crunt și tunsă de fostul iubit la Oțelu Roșu. A fost salvată de tatăl ei

Patru produse utile pentru sănătate, disponibile acum la Lidl

VIDEO Trucuri pentru a avea mai multe locuri în avion

BANCUL ZILEI – Fetele de măritat și detaliile picante din dormitor

Coşmarul unei mame internate în stare gravă cu COVID, relatat de un medic ATI: „M-a rugat dacă poate merge măcar puţin acasă, să-şi strângă copilul în braţe”

Veşti proaste pentru şoferi. Se schimbă radical Codul Rutier. Ce vor păţi cei care fac asta

Incident grav cu Vladimir Putin și o jurnalistă americană: „O femeie frumoasă, drăguță...”

Anunțul lui Laurențiu Reghecampf după ce și-a făcut cont oficial de Instagram. A urmat o reacție surpriză a fanilor

Cea mai frumoasă femeie din România, în stare gravă! Are COVID și a chemat ambulanța

Codul Rutier 2022: Parlamentarii votează pentru creșterea limitelor de viteză. Cu cât se va circula pe drumurile expres

FOTO. Daniela Gyorfi a împlinit 53 de ani! Cum arată în costum de baie

FOTO. Corina Caragea, imagini provocatoare în costum de baie! Și-a arătat trupul fără cusur