A plecat din cantonament după ce a aflat că tatăl său a decedat:** „Paula Ungureanu va fi cu noi la meciul cu Muntenegru!”

Redactor:
Adina Oșan
A plecat din cantonament după ce a aflat că tatăl său a decedat:**
  • Publicat:
  • Actualizat:

Antrenorul naționalei de handbal feminin a României, Gheorghe Tadici, a declarat duminică, pentru MEDIAFAX, că portarul Paula Ungureanu va reveni în lot pentru meciul din 7 decembrie, cu Muntenegru.

Paula Ungureanu a părăsit de urgență cantonamentul naționalei de la Vrșeț, după ce a aflat cumplita veste că tatăl său a decedat. „A fost un moment foarte greu pentru ea. Necazurile de acest fel fac parte din viață și trebuie să le depășim, nu avem ce face. Am vorbit cu Paula, după ce a ajuns acasă, a avut un drum foarte obositor și, sigur că este dărâmată. I-am spus că tatăl ei a urmărit-o totdeauna și a fost mândru de toate realizările ei, la fel cum ar fi mândru și să o revadă alături de noi. E foarte greu să montezi un om care trece printr-o astfel de suferință. Paula mi-a spus că se va întoarce după înmormântare, care va fi în 5 decembrie. Deci, o vom avea lângă noi pentru ultimul meci din grupă, cu Muntenegru, din 7 decembrie. Sperăm cu toții că reîntoarcerea în echipă o va ajuta să treacă un pic peste suferință. I-am spus că vom juca și pentru tatăl ei”, a declarat Gheorghe Tadici, care se afla cu echipa în drum spre Vrșeț, după ce au participat la o slujbă religioasă într-o biserică românească dintr-o localitate apropiată.

Naționala României mai are o singură zi de antrenamente, luni, după care marți, de la ora 21.15, va debuta în grupa D a CE, cu Rusia. „Am văzut Rusia. E aceeași echipă puternică, masivă, cu mare experiență și foarte greu de depășit în apărare. Eu sper că vom face un meci bun, fetele sunt montate, își doresc să joace cât mai bine. Sunt unele mici probleme de sănătate, sperăm să le rezolvăm până la ora meciului. A fost un sezon lung, obositor, iar asta se simte. Avem și debutante în lot și jucătoare cu experiență, să vedem cum vom îmbina totul. Reconstrucția pe care am început-o necesită răbdare și oameni, plus timp. Sunt mulți specialiști, care își dau cu părerea despre cum ar trebui făcută reconstrucția, dar eu asta cred: că e nevoie de timp, răbdare și oameni”, a spus antrenorul Tadici.

Tehnicianul României a făcut referiri și la meciurile amicale jucate cu Germania și Serbia. „Am avut trei meciuri amicale cu echipe puternice. Au fost două înfrângeri, dar am preferat să rulez lotul, să văd toate jucătoarele la lucru și să-mi fac o idee clară despre potențialul nostru, în compania unor adversare puternice. Nu am dorit să jucăm cu echipe slabe, să avem victorii facile, dar să nu știm cu siguranță unde ne situăm. În acest context, nu mai contează că a pierdut cu 2 sau 10 goluri. Important a fost să ne testăm real”, a precizat Gheorghe Tadici, despre partidele-test cu Germania (scor 28-25 și 9-30), respectiv cu Serbia (20-26).

În grupa D, România va mai întâlni Islanda (5 decembrie) și Muntenegru (7 decembrie). Toate meciurile se vor juca de la aceeași oră, 21.15 (ora României), primele trei clasate din fiecare dintre cele patru grupe obținând calificarea în grupele principale ale competiției.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62 de ani
Alimentul pe care Nadia Comăneci îl mănâncă zilnic, imediat cum se trezește. Dieta de nota 10 a „Reginei” la 62…
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Românii care se pot pensiona cu 5 ani mai devreme, din toamnă. Noua lege aduce şi măriri de 90%
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Alexandra Stan s-a filmat fără sutien şi le-a pus o întrebare fanilor! Ce a vrut să afle excentrica artistă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Este OBLIGATORIU pentru șoferii din România. Trebuie să ai acest obiect în mașină
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-a schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri disponibile”
Afacerea care ia amploare în România. Locațiile apar ca ciupercile după ploaie, dar tot par neîncăpătoare: „Nu mai avem locuri…
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele