În 2007, Sibiul devenea capitala culturală a Europei, iar cea mai cunoscută fiică a orașului, Steliana Nistor (20 de ani), strălucea pe podiumul Mondialului de la Stuttgart, cucerind două medalii de argint (individual și bârnă). Era anul de grație al Stelei, dar punctul culminant al carierei o împiedica să fie martora renașterii culturale, plină de evenimente de soi sau spectacole alese jucate pe malul Cibinului.
La trei ani distanță, lăcașul de la poalele Făgărașului își menține același spirit și efervescență creativă, deschizându-i larg porțile micuței, retrasă la finele lui 2008 din cauza durerilor groaznice de la coloană. Acum, Stela e tot timpul acasă. Nu i se mai face dor de Piața Mare sau de Podul Minciunilor, nu-și mai pregătește geanta pentru interminabilele cantonamente sau pentru concursurile poziționate pe diverse meridiane, dar pică fără reacție în paharul de melancolie când vine vorba de sportul care a purtat-o pe brațe. Și chiar și-a păstrat programul de gimnastă, cu obișnuitele tabieturi… gen somnul de după-amiază.
Antrenorii văd, sportivii simt!
E aproape ora trei și la capătul firului, cu o voce puțin surprinsă, ușor iritată, Stela ne ia parcă la întrebări. „Ce vreți să mai aflați despre mine? Mai bine să nu mai știe lumea nimic de mine! Oricum, nimeni din sport nu mai m-a sunat de mult timp”, ne întâmpină actuala studentă în anul doi la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Sibiu. Rămânem pe poziții, aducem în discuție perioada JO din Beijing și parcă tindem să ne împrietenim. „Să știi că mi-e foarte dor de gimnastică și chiar aș mai fi vrut să continui, dar sunt conștientă că, din cauza durerilor, aș fi putut să-mi risc sănătatea pentru că sacrificiile în gimnastică sunt imense. Știți cum e? Tehnicienii văd, dar sportivii sunt cei care simt! Uite, acum fac Școala de Antrenori, la București, și nu-mi rămâne decât să trăiesc cu visul că îi voi putea aduce pe viitorii mei elevi la un nivel pe care l-am atins și eu. Bine, până acum n-am primit nicio ofertă de antrenorat”, ne mărturisește pe un ton ce-i trădează alternativ regretul și speranța.
Surplus de kilograme, dureri mai mari
Iar starea ei actuală e perfect justificată, pentru că Nistor face parte din echipa marilor talente ale României, retrase mult prea prea devreme și mult prea brusc. Iar cum în România sistemul își respinge de regulă campionii pe care i-a produs, miniona ardeleancă a ales să trăiască din renta viageră și să-și reclădească, la Sibiu, o altă viață. „Dar să știi că și acum am 44 kg, ca în timpul carierei. Beau numai apă plată, nu mai mănânc ciocolată… Dacă mă îngraș, durerile la coloană le simt mai accentuat. După ce m-am lăsat, ajunsesem și la 55 kg și nici nu-mi plăcea cum arătam, dar am ținut regim. Acum, mănânc mult și des, dar nu mai mă îngraș. Să vă învăț secretul meu pentru a mă menține așa: întotdeauna mă ridic de la masă în momentul în care simt că tot ar mai intra ceva în stomac!”, zâmbește Steliana.
„Mă mulțumesc și cu ce am strâns”
Poate veți mustăci, dar silueta actuală o ajută pe micuța de 1,55 m să răzbată chiar și în baschet, o adevărată religie în Sibiu, „propovăduită” prin performanțele lui CSU Atlassib. „Joc mereu și nu lipsesc de la meciurile echipei mele favorite. Alt sport nici nu-mi place”, continuă Steliana. Nu se apropie însă de marea sa iubire, gimnastica, sportul care i-a oferit mai mult satisfacții sufletești: „Sincer, pe plan financiar, nu pot să zic că-s mulțumită cu ce am strâns. Dar, ce să fac… mă mullțumesc și cu atât”. E declarația de bun-simț a unui fost sportiv de top român, unul care poate n-a fost îndeajuns de valorificat în timpul și după finalul carierei. Să ne mai mire oare că marile gimnaste pleacă să antreneze peste Ocean!?
„În România de azi e foarte greu să te descurci în viață”, Steliana Nistor, 20 de ani
Care echipă de vis din ultimul sfert de secol e mai bună?
Vezi rezultate
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER