Super-interviu cu Nadia!** „Perfecțiunea, o scară pe care urci non-stop”

Sinceritate? Nota 10! Memorie? 10 cu plus! Umor? Peste 10! Intuiție? 17, noua notă din gimnastică! Răbdare? Revenim la 10. Naturalețe? Încă nu s-a inventat nota…

„Trofeul pentru întreaga activitate” ne-a mijlocit o întâlnire captivantă cu Zeița de la Montreal, Nadia Comăneci. „Știu, tot v-am amânat eu, de nu ne-am întâlnit! Acum voi avea încă un premiu de preț. E mai bine că mi l-ați adus acum, după ce am împlinit 50 de ani”. În două reprize a câte zece minute, Nadia Comăneci a jonglat printre întrebările adresate de ProSport.

Ce este perfecțiunea pentru sportivul care a inventat perfecțiunea?
Este greu de definit perfecțiunea, este o scară pe care o urci și pe care eu am atins-o la prima mea olimpiadă, pentru că trebuie să fii foarte rapid să ajungi la un nivel de perfecțiune pentru că imediat va veni altcineva și va face asta înaintea ta. Eu așa văd perfecțiunea, ca pe o scară interminabilă pe care urci non-stop, ajungi primul, după care vine altcineva și te depășește și iarăși trebuie să mai urci un pic.

Dar pentru tine, ca om?
Înseamnă să faci ceva cât poți tu de bine și să nu te mulțumești cu puțin, să nu renunți la ceva pentru că este mai greu.

Are defecte un sportiv care s-a autodepășit tot timpul?
Sigur că am, dar nu aș vrea să le afle toată lumea (râde). Hai să le lăsăm așa cum sunt!

Bela Karoly spunea că unul fără altul nu ați fi existat. Cum vezi tu lucrurile?
Așa am spus și eu tot timpul. Am fost echipa perfectă.

Vă vedeți des, tu și Bela?
Depinde. Uite, ultima dată ne-am văzut la New York, la Madison Square Garden, în ianuarie și probabil ne vom vedea la Campionatele Naționale ale SUA, prin iunie.

Discutați despre ce se întâmplă și în gimnastica românească?
Discutăm de gimnastică doar la telefon, iar când ne vedem, destul de rar, nu mă întreabă de gimnastica românească pentru că probabil este ținut la curent. Ei, americanii, sunt foarte buni acum, nu știu dacă au o problemă să se gândească la ce se întâmplă în altă parte, pentru că sunt atât chiar foarte departe de orice altă echipă ca performanță.

Referitor la gimnastica românească, ai asistat la un antrenament la Izvorani. Ce le-ai spus fetelor?
În primul rând le-am regăsit mult schimbate în bine, ceea ce mă bucură și îmi dă speranțe mari pentru Londra. Sunt montate, hotărâte să facă treabă cum nu le-am văzut de mult. La cum stau lucrurile nu cred că SUA va rata titlul olimpic, iar bătaia se va da pentru argint și bronz. Le-am spus fetelor noastre că trebuie să creadă în șansa lor și să lupte pentru a fi pe podium, că pot face rezultate frumoase.

Cum ți se pare echipa?
Promite mult. Întoarcerea Cătălinei Ponor a adus un aer proaspăt echipei, ea este dornică să arate unde suntem în momentul de față. Iar ea și Sandra sunt motorașele echipei, experiența lor va fi extrem de importantă, ele le pot da încredere și siguranță celor mici.

Pe Larisa Iordache ai văzut-o la American Cup. Se vorbește despre ea ca despre „Noua Nadia”…
Îmi place Larisa. Este bună, nu este fricoasă, nu intră în panică, are acea gândire de concurs, din ce am văzut-o în sală își dorește enorm de mult să muncească și, sincer, cred că va avea un viitor mare în gimnastică. Deocamdată singurul ei minus este lipsa de experiență la concursurile mari. ¢

„Să prind căsătoria lui Dylan și apoi mă gândesc și la rolul de bunică”

Din postura de mamă, Nadia susține că și-a redescoperit răbdarea și creativitatea

„Actriță” de câțiva ani buni în reclamele BRD, alături de Năstase și Hagi, Nadia mărturisește că nu ar schimba nimic la niciunul dintre cei doi, firile lor completându-se reciproc.

Băiatul ce-ți spune? Cum arată o zi perfectă din viața ta?
Vreau să spun că mi-am descoperit foarte multe lucruri pe care credeam că nu mai am răbdare să le fac. Este o vârstă la care înveți așa de multe de la copii. I-am arătat anumite fotografii cu mine pe când făceam gimnastică, fără să-i spun, și i-am zis «spune-mi cine e aici: mami!» Adică știe, nu știu cum, are acest simț.

Cum este Nadia, mamă?
Îmi place să cred că sunt o mamă bună. Nu există altceva mai important decât ce face Dylan, ce dorește el. Este un lucru greu, dacă cineva îmi spunea cum e când ai copii, să știi că nu poți să-ți imaginezi decât atunci când ai.

Ce ai schimba la Gică Hagi și ce ai schimba la Ilie Năstase?
Nimic, pentru că triunghiul acesta pe care noi l-am făcut prin ceea ce realizăm este un triunghi așa de unitar, are la bază ceva asemănător, sportul, iar noi suntem total diferiți. Ilie este cum e el, Gică e mai tăcut, iar eu sunt cea care ține programul.

În ce rol ți-a stat ție cel mai bine în reclame și în ce rol le-a stat lor cel mai bine?
Cred că toate au fost haioase, ne distrăm de fiecare dată când facem aceste spoturi cu ceva ce nu s-a mai făcut până acum. Numai faptul că suntem împreună e ceva haios. Am făcut unul acum, care urmează să apară, în care Gică a spus în glumă: „nu mă îmbrac eu în așa ceva…”

Și s-a îmbrăcat?
Până la urmă, da, dar nu vă pot spune ideea spotului.

Cum ți s-a părut acel grafitti uriaș de la Londra?
A fost o surpriză pentru mine, deoarece nu am știut nimic. Nu știu cine mi-a zis, să faci o fotografie lângă tine. Lângă mine, unde? Nu am știut că eram eu, mi-am dat seama după aceea. Am rămas surprinsă pentru că ești considerată o legendă, au trecut foarte mulți ani. Este o onoare imensă să te întâlnești cu lumea care îți spune exact unde se aflau când am luat 10. Au trecut 30 și ceva de ani, sunt adulți care nu au această vârstă, ceva ce nu se va duce niciodată chiar dacă o să am 70, 90 de ani, tot rămâne. A fost ceva ce a făcut istorie, este ceva ce nu mi-am imaginat că se va întâmpla.

Cetățeanul turmentat din avion

Cum te imaginezi peste ani, când vei fi bunică?
Aaaa, bunică e departe. Să prind întâi căsătoria lui Dylan și apoi, din an în an ne uităm.

Faceți poze în fiecare an cu Dylan?
Face poze la grădiniță și bineînțeles foarte multe poze, dar nu facem ca atunci când avea două zile, trei zile, când aveam zece mii de poze.

Și problema cu acel pasager turbulent?
A, Dylan nu a știut, că a dormit tot zborul. Nu se aștepta nimeni, nu știu exact ce s-a întâmplat, dar s-a făcut mult zgomot în spate și când am văzut că fugeau toți acolo am crezut că cineva a făcut infarct și căutau un doctor. După aceea mi-au spus că de fapt era vorba despre un pasager violent. La oprire poliția l-a luat, l-a făcut sul, l-a băgat în dubă și asta a fost.

Ce faci când ai un zbor de peste 12 ore?
Când plec de aici, încerc să dorm pentru că al meu fiu mă ia de nouă când ajung acasă. Eu ajung pe la 8 seara când plec de aici, iar soțul meu pornește cu două ore înainte de a ajunge eu, îmi lasă ștafeta, el se duce să își facă televiziunea lui. E un an deosebit, un an olimpic, e plin de oportunități și asta e un lucru fantastic. Nu știu când o să ne așezăm să facem nimic.

Cum e lumea în avion, când își dau seama că o au vecină pe Nadia?
Nu-și dau seama repede. Așa, cînd călătoresc și trec prin aeroport văd că lumea trece pe lângă mine, bine și eu trec repede că nu stau să mă uit și văd cînd trec. După doi trei pași văd că se întorc, spune nu a fost, nu era, își dau seama după ce am trecut. Dar nu am o viață grea din cauza asta, nu sunt agasată, pentru că știi cum e, dacă lumea nu știe că vei fi într-un anumit loc nu se așteaptă să te vadă.

„În croazieră ascult numai «what a wonderful world»”

Pentru Nadia, Dylan și Bart, viața devine mai frumoasă plutind pe ocean. Zeița crede că un episod precum Titanic e irepetabil

Nadia și-ar fi dorit să poată zbura, mai visează și acum că face gimnastică și crede că mersul pe jos e cea mai bună descoperire a omenirii.

Dacă ar fi fost să te naști cu o calitate în plus, care ar fi fost aceea?
Să zbor, asta mi-aș fi dorit foarte mult.

Când ai asculta melodia „What a wonderful world”?
De fiecare dată când merg în croazieră, întotdeauna o ascultăm. Chiar și acum, înainte de a veni aici, eram cu soțul meu și am auzit-o. M-a întrebat de ce îmi aduce aminte și i-am zis, de croazieră, normal!

Nu ți-e frică de un accident gen Titanic?
Nu, mă gândesc că acela a fost unic și acum totul e mai sigur, nu cred că se mai poate repeta așa ceva.

Ai putea să locuiești numai pe apă?
Nuuu. (râde)

Știi să înoți?
Da. Am învățat de când eram micuță. Bela ne-a învățat să înotăm, să schiem, deci nu numai gimnastică.

Ți se întâmplă noaptea să mai visezi gimnastică?
Chiar visez că fac gimnastică și se întâmplă să greșesc că nu sunt destul de antrenată.

„Unii mă întreabă dacă m-am retras”

Asta visai și când erai mică?
Nu, pentru că atunci făceam bine, eram antrenată.

Care crezi că e cea mai bună invenție a lumii?
Mersul pe jos și telecomunicațiile pentru că fără acestea din urmă ceea ce s-a întâmplat la Montreal nu avea istorie. Dacă l-aș întreba pe Dylan asta mi-ar răspunde imediat, Ipad-ul.

Dylan are cont de facebook?
Nu are, dar are toate aplicațiile, știe tot ce se întâmplă.

Ce reprezintă twitterul pentru Nadia?
Îmi place să destăinui într-un fel sau altul anumite lucruri pe care le fac, îmi place să citesc să văd ce fac alții, este o modalitate de a conversa cu lumea și de a învăța în același timp.

Care este cea mai ciudată întrebare care ți s-a adresat pe twitter?
Să mă gândesc…M-au întrebat dacă m-am retras din gimnastică, unde a fost ultima mea competiție, lucruri de felul acesta.

Viva Las Vegas

Dar cea mai trăsnită rugăminte de care ai avut parte?
Dacă pot să învăț pe cineva o Tzukahara, săritură care se învață în câțiva ani și nu în câteva minute. I-am zis sigur, dar va dura ceva timp.

Conduci?
Conduc la nevoie. În SUA traficul e mai lejer, acum depinde și unde stai. La Oklahoma este lejer, în Los Angeles poți să faci și două ore până în downtown sau poți să faci și 20 de minute. Depinde.

Las Vegasul îți place?
Da, vom avea pe 19 mai la Oklahoma, Induction Hall of Fame, un eveniment unde onorăm între 5 și 7 sportivi care au făcut ceva pentru gimnastică și după gimnastică, avem și antrenori. Ceremonia este pe 19 și apoi ducem toată delegația la Las Vegas.

Ai mai putea să trăiești în România?
Nu aș putea să stau într-un loc mai mult de două, trei săptămâni. Trăiesc în România când vin aici, cîteva zile, o săptămână, dar la un moment dat simt că trebuie să plec ca să fac altceva, nu știu dacă sunt bună să rămân aici. În plus se creează o stare de saturație a celor din jur, Nadia, iarăși Nadia! Este bine să umblu, să fac ce pot, în câte mai multe locuri.

Am făcut recent un spot pentru BRD, care urmează să apară, în care Gică a spus în glumă: «nu mă îmbrac eu în așa ceva…»
Nadia Comăneci