Șeful FRG le răspunde dur oficialilor COSR, care-i trimiseseră luni o scrisoare acidă. „Nu am timp de această scrisoare! E cel mai ușor să blamezi sportivul. Și nu cred că e corect de data asta”

Șeful FRG le răspunde dur oficialilor COSR, care-i trimiseseră luni o scrisoare acidă.
  • Publicat:
  • Actualizat:
  • Președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, marți, că modalitatea Comitetul Olimpic și Sportiv Român de a trasa sarcini instituției pe care o conduce prin intermediul unei scrisori deschise nu este corectăm anunță Mediafax.
  • Deși CM de gimnastică nu s-a încheiat, Comitetul Olimpici și Sportiv Român a reacționat ieri printr-un comunicat în care a prezentat o scrisoare cu solicitările forului condus de Alin Petrache: schimbări de antrenori, cererea unei poziții a șefului FRG, aducerea lui Nicolae Forminte.

„Momentul aducerii publice a unui asemenea tip de scrisoare nu este cel mai bine ales. A spune federației, a discuta cu federația, a transmite președintelui federației o scrisoare de acest gen este OK, nu mă deranjează și vreau să cred că e făcută cu bună intenție. Dar a o face publică (n.r. – scrisoarea) mi se pare deja prea mult. Gândim cu ochii deschiși și credem că orice fel de propunere făcută cu bună intenție și care e făcută cu intenția de a te așeza la o masă și de a discuta constructiv despre fiecare problemă poate să aducă un beneficiu. Dar a trasa sarcini, chiar și sugestive așa, nu e cel mai corect”, a spus Stoica, pentru Radio România Actualități.

Oficialul a adăugat că oricum Federația Română de Gimnastică își propusese să analizeze ratarea calificării directe la JO din Rio în urma rezultatelor slabe de la Campionatele Mondiale în cadrul unei ședințe. „Aș vrea să sper că au încurcat datele și s-au gândit după Campionatele Mondiale, pentru că acum nu am timp de această scrisoare. Am și discutat ca după ce se termină acest Campionat Mondial să ne adunăm și vedem exact de unde au venit aceste lucruri, pentru că e cel mai ușor să blamezi sportivul. Și nu cred că e corect de data asta”, a adăugat Stoica pentru postul de radio citat. În urma prestației de vineri dimineața, România a ratat finala pe echipe, dar și calificarea directă la Jocurile Olimpice de la Rio, întreceri de la care s-a întors mereu cu medalii acasă, începând cu Montreal 1976. Pentru competiția supremă s-au calificat de la Glasgow primele 8 echipe. Următoarele 8 națiuni din calificări (locurile 9-16) mai au totuși o șansă de a obține biletele pentru Rio, la un turneu preolimpic, ce va avea loc în 2016 (16-19 aprilie), chiar în Brazilia. De aici, se vor mai califica alte patru echipe, turneul olimpic urmând să înceapă cu 12 națiuni care vor prezenta o formulă completă, de câte 5 gimnaste. România s-a clasat pe locul 13 în calificări, așadar mai are o șansă să evite o altă contraperformanță istorică. În turneul preolimpic, gimnastele tricolore vor avea ca adversare Brazilia, Franța, Belgia, Germania, Australia, Coreea de Sud și Elveția.

REACȚIA COSR

Ca urmare a rezultatelor obținute până la acest moment de către lotul olimpic feminin de gimnastică la Campionatele Mondiale – competiție care punctează în procesul de calificare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016 și constatându-se o totală ignoranță față de recomandările COSR în legatură cu pregătirea olimpică, Alin Petrache a transmis o scrisoare deschisă președintelui Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica.

„Manifestându-ne public îngrijorarea, revenim, solicitându-vă implementarea unor măsuri concrete în scopul redresării parcursului sportiv rămas până la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016, prima premisă a unei evoluții în perspectiva Jocurilor Olimpice Tokyo 2020”, se arată în document. COSR solicită o analiză a prestației antrenorilor și a celorlalți membri ai colectivului tehnic în procesul de pregătire și participare la Campionatul Mondial 2015, identificarea răspunderii fiecărui membru față de rezultatele obținute și comunicarea măsurilor pe care FRG înțelege să le aplice. Forul Olimpic recomandă cooptarea domnului Nicolae Forminte, al cărui palmares este de notorietate datorită rezultatelor de valoare obținute în competiții majore, precum și aportul adus la formarea unor sportivi de înaltă performanță ai României, în colectivul de antrenori ai lotului. Totodată, se propune cooptarea unui antrenor străin, expert in pregatirea pentru aparatul „paralele inegale”, aspect fata de care COSR isi reconfirma disponibilitatea sustinerii financiare a contractului.
De asemenea, prezentarea unei strategii concrete pe plan sportiv, medical si financiar si, in acest scop, identificarea nevoilor reale in ceea ce priveste includerea in colectivul tehnic a unor specialisti (psiholog, medic, preparator fizic, nutritionist etc.) este un alt punct transmis in scrisoare de catre Alin Petrache. In ultimul rand se cere si precizarea pozitiei antrenorilor Maria Bitang si Octavian Belu in programul de pregatire, calificare si participare la Jocurile Olimpice de la Rio de Janeiro 2016.
Federatia Romana de Gimnastica are 10 zile pentru a raspunde la solicitarile COSR.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la fel”
FOTO „Arată dezgustător”. S-a umplut de mușchi după retragere, dar un fost coleg l-a pus la punct: „N-aș face la…
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Datele exacte când vor intra pensiile pe luna mai, pe card şi prin Poştă. Anunţul ministrului Muncii
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Semnal CIUDAT de la o galaxie DIN APROPIERE! Cercetătorii din toată lumea l-au primit
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Simona Halep, tot mai aproape de retragerea din tenis? Ce lovitură: a fost exclusă
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Interdicție pentru cei care stau la BLOC. Legea care i-a revoltat pe proprietari și chiriași: E anormal
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
Nadal îl surclasează pe adolescentul Blanch în primul tur la Madrid Open
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele