Românul aplaudat de Mayweather, Ronaldinho, Pogba sau Zidane! Un fost gimnast e acrobat în cel mai spectaculos show de la Dubai

Românul aplaudat de Mayweather, Ronaldinho, Pogba sau Zidane! Un fost gimnast e acrobat în cel mai spectaculos show de la Dubai
  • Publicat:

Și-a dedicat copilăria practicării gimnasticii, dar nu regretă niciun moment că a ales ore în șir de trudă cotidiană în sala de sport în detrimentul jocului din spatele blocului cu prietenii din primii ani ai vieții. Sibianul Emanuel Bădilă (23 de ani) este în prezent singurul român acrobat în show-ul numărul 1 din Dubai, ”La Perle”.

Cum a ajuns Emanuel Bădilă la ”La Perle”

Inițiat în august 2017, “La Perle by Dragone” este un spectacol de 90 de minute care, literalmente, electrizează privitorul. Mai mult de 50 de artiști din toate colțurile lumii își pun laolaltă măiestria, fiecare contribuind la un show complex și fascinant, ce include de la dans la acrobații acvatice sau aeriene.

Emanuel Bădilă a ajuns să fie protagonist al acestui spectacol deosebit în urma unei selecții riguroase. ”Pe rețelele de socializare am văzut că se fac audiții pentru acest spectacol, dar niciodată nu m-am gândit că voi ajunge să lucrez într-un show atât de mare. După primul tur de audiții au selectat șase băieți din 60, numărându-mă și eu printre cei aleși. Am fost chemați peste două săptămâni din nou, pentru un alt trial. În final am fost aleși eu și un băiat din Marea Britanie”, își amintește Emanuel, care a ajuns în Dubai ca antrenor de gimnastică.

Selecția personajelor show-ului s-a realizat ținându-se cont în principal de abilități și cunoștințe din gimnastică, fapt care l-a avantajat pe tânărul sibian. Acesta a făcut gimnastică încă de la vârsta de 4 ani, sacrificând clipe prețioase dintr-o copilărie pe care și-ar fi putut-o petrece la joacă alături de amicii de atunci. ”Pe lângă calitățile atletice, capacitatea de a te angrena cu succes în acrobații, pe bază de mobilitate și în egală măsură de forță, au contat la selecție și aplecarea spre actorie și improvizație. Mă bucur că am izbutit să-mi demonstrez polivalența la momentul potrivit și am pornit astfel pe acest drum”, spune Emanuel Bădilă, originar din Sibiu.

Mesajul lui Bădilă pentru sportivi: ”Multe uși se pot deschide și după ce o carieră sportivă se încheie”

Manu, cum îi spun prietenii, nu uită niciun moment de etapele pe care le-a parcurs pas cu pas în cariera sa de până acum. Mesajul pe care îl transmite tinerilor pasionați de sport din România antrenorul de gimnastică ajuns acrobat este unul din care răzbat încrederea și optimismul. „Aș vrea să le transmit tuturor sportivilor din România să nu își piardă încrederea, să fie cei mai buni în ceea ce fac, pentru că multe uși se pot deschide și după ce o carieră sportivă se încheie”, spune sibianul legitimat în trecut la CSS Sibiu, CSM Sfântu Gheorghe şi CSM Bistriţa şi fost component al lotului naţional de gimnastică, atât la juniori cât şi la seniori.

Show-ul ”La Perle by Dragone” este regizat de unul dintre cei mai cunoscuți directori artistici ai lumii, Franco Dragone. Spectacolul are zece reprezentații săptămânale, câte două pe zi, de marți până sâmbătă, inclusiv. În aceste condiții, timpul liber rămas la dispoziția protagoniștilor este limitat la maximum.

„Iubesc ceea ce fac, deși activitatea asta plină de adrenalină îmi lasă extrem de puțin timp liber. Ceea ce îndeobște se numește weekend, în cazul meu este reprezentat de zilele de duminică și luni. De marți încolo se derulează un ciclu săptămânal intens, cu antrenamente energice și spectacole la foc automat”, explică Emanuel.

Satisfacția de a fi parte activă în universul acestui spectacol unic din Dubai este potențată și de calitatea privitorilor, deseori de rang înalt. „Show-ul este superb, chiar și pentru mine. Când am ocazia să-l văd din public mereu rămân surprins. Este locul unde dacă intri îți vei dori să revii și pentru a doua oară. Avem tot timpul și mari vedete în sală. Unele staruri au venit să vadă show-ul nu doar o singură dată, ci chiar de patru sau cinci ori. Floyd Mayweather, legenda boxului mondial, a venit de trei ori până acum, Ronaldinho a fost prezent în sală de două ori, au mai fost Zidane, Benzema, Paul Pogba și mulți alții. Din România au fost la spectacolul nostru Antonia, Mira sau Adelina Pestrițu”, ne dezvăluie tânărul sibian.

Emanuel Bădilă: ”Sunt sigur că mulți și-ar dori să aibă oportunitatea pe care am avut-o eu”

Emanuel Bădilă a strâns până acum 540 de prezențe în show și se ambiționează să adune câteva mii. „Mi-aș dori să rămân artist în lumea show-urilor până la 30 de ani, după care mi-ar plăcea să rămân în branșa asta, dar nu în prim-plan, ci ca antrenor, director artistic, stage manager, deși, trebuie să recunosc, mă încântă foarte mult și ideea de actorie”, spune fostul gimnast.

De la cascadorii pe motociclete până la artiști care sar de la 25 de metri înălțime și zboară prin aer la viteze amețitoare, “La Perle by Dragone” oferă spectatorilor o experiență de neratat, potrivită pentru întreaga familie. Fără îndoială, reprezintă un privilegiu să fii “actor“ într-un asemenea spectacol, lucru valabil și în cazul lui Emanuel: ”Sunt sigur că mulți și-ar dori să aibă oportunitatea pe care am avut-o eu. De aceea apreciez enorm că am ajuns aici și faptul că am trecut de toate audițiile. Am și muncit ani de zile, e adevărat, au fost eforturi uneori foarte mari. Când sunt pe scenă încerc să dau un randament maxim, fiind conștient că nu te întâlnești de două ori în viață cu o asemenea oportunitate. Să trăiești într-un oraș de vis, să faci ceea ce îți place și să trăiești viața pe care nu ți-ai fi imaginat-o vreodată este sublim. Dubai-ul este un oraș în care nu te poți plictisi niciodată, tot timpul găsești ceva de făcut, cu marea la doi pași și vremea bună mereu“.

Articol scris de Lucian DANCIU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut mașina”
”Cea mai frumoasă femeie din România”, gata de un gest necugetat după ce soțul ei a fost umilit: ”I-am văzut…
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest. Nu își mai poate privi copilul în ochi
„Ne pare rău de fata aceea” Tatăl lui Mirel a izbucnit în plâns după ce și-a vizitat fiul în arest.…
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
BANCUL ZILEI. Învățătoarea: Bulă, îți dau un bilet să îl duci lu’ taică-tu. Dar să nu îl citești!
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros 1 aprilie din ultimii ani
Vremea 1 - 29 aprilie 2024. Începem săptămâna cu 31 de grade Celsius. Meteorologii se așteaptă la cel mai călduros…
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Bestia COSMICĂ din INIMA galaxiei noastre S-A TREZIT
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că nu îmi iubesc ţara!
Un milionar român a răbufnit şi a anunţat că e gata să facă un gest extrem: Asta nu înseamnă că…
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
RUSIA, în lacrimi! A MURIT împușcat de 3 ori! S-a încercat imposibilul
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate:
Ies la iveală noi detalii despre Mirel. Tânărul este cunoscut pentru agresivitate: "Era foarte obsesiv, de o gelozie ieșită din…
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
FABULOS! Cum a folosit primul pacient implantul cerebral Neuralink?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?
Prețul amețitor cu care se vinde un garaj din lemn în Brașov: „E inclusă și mașina în preț?"
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Motivul inedit pentru care Volkswagen modifică logo-ul bine-cunosut - VIDEO
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup