PROBEijing

PROBEijing
  • Publicat:
  • Actualizat:

Cea mai importantă competiție autohtonă de gimnastică, Naționalele României debutează astăzi, la Ploiești, cu întrecerea echipelor de cluburi (ora 15:00 și ora 18:30, în direct pe TVR2) . Miza este imensă, în urma evoluțiilor din concurs, antrenorii urmând să definitiveze componența celor două loturi (feminin și masculin) care ne vor reprezenta la Jocurile Olimpice de la Beijing.

Timp de trei zile, în Sala Olimpia din Ploiești se va da ora exactă într-unul dintre cele mai medaliate sporturi din România. Așii gimnasticii europene, Sandra Izbașa, Steliana Nistor, Răzvan Șelariu și Daniel Popescu, vor încânta publicul cu evoluțiile lor. Totul va fi completat de revenirea lui Marian Drăgulescu, hotărât să-și împlinească visul: cucerirea titlului olimpic. Evoluțiile vor conta și pentru concursul Internațional OPEN, unde sportivii români vor avea ca adversari gimnaștii din Franța, Grecia, Egipt, Puerto Rico.

Lot decimat la fete

Principala problemă a echipei care a câștigat titlul european rămâne, în continuare, sănătatea. După accidentarea Ceraselei Pătrașcu și diferitele dureri pe care le acuză Sandra Izbașa și Steliana Nistor, medaliata cu bronz continental la sol, Anamaria Tămîrjan, s-a accidentat și ea. „Din 14 fete am mai rămas cu 10, Adriana Tămîrjan a avut probleme de sănătate care au forțat-o să renunțe, Aluissa Lăcusteanu, Alina Stănculescu și Alexandra Ghita s-au reîntors la cluburi pentru pregătire, astfel că la Naționale le vom lua pe toate: Izbașa, Nistor, Drăgoi, Druncea, Grigore, Acatrinei, Palade, Guțu, Pătrașcu și Tămîrjan, ultima având șanse minime să intre în concurs. Vom vedea acolo ce poate să facă fiecare, oricum e o verificare utilă, la finalul căreia sper să nu apară alte probleme“, a explicat Nicolae Forminte, antrenorul lotului.

Concurență între băieți

Vestea bună vine de la lotul masculin, unde toți cei 16 componenți sunt valizi. „Obiectivul este prezentarea exercițiilor pentru Beijing și sper să văd multă determinare, pentru că suntem pe ultima sută de metri în ceea ce privește pregătirea. În plus, este un concurs care va cântări în finalizarea echipei olimpice”, ne-a declarat antrenorul Dan Grecu.

Astfel, la individual compus, Răzvan Șelariu, Flavius Koczi, Daniel Popescu, Ovidiu Buidoșo, Adrian Bucur, Cosmin Malița și probabil Alin Jivan sunt cei care vor încerca să facă șase aparate. Notabilă este participarea lui Marian Drăgulescu, care va face solul, săriturile și bara fixă.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Când și unde va fi înmormântat Costel Corduneanu. Familia interlopului a stabilit toate detaliile
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Bergodi a câștigat o avere ca ”să rezilieze amiabil” contractul cu Rapid. Nu și-a asumat nimic
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
„Sincer, eu l-aș titulariza pe el la EURO”. Fotbalistul care nu trebuie să lipsească din echipa de start a României
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
Bomba bombelor în showbiz, avem imagini colosale cu Anamaria Prodan
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
BANCUL ZILEI. Polițistul către Bulă: - De ce mergeți cu 160 km la oră?
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Gestul unei femei din Neamţ, care a găsit pe stradă 4.100 de lei. Ai cui erau banii
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Cea mai MASIVĂ gaură neagră din galaxie este INCREDIBIL de aproape de noi
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Detalii incredibile despre înmormântarea de lux a lui Costel Corduneanu! Ce s-a aflat despre mormântul Stăpânului Moldovei
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Doi papagali au fost chemați ca martori într-un proces de divorț! Fabulos ce au repetat obsesiv cele două păsări
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Devine OBLIGATORIU în România. Klaus Iohannis a promulgat legea astăzi, 16 Aprilie
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Mireasa de 38 de ani a murit la propria ei nuntă, într-o tragedie care a șocat o țară întreagă
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
E legală depășirea prin dreapta a unei mașini ce virează la stânga? Ce prevede Codul Rutier
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au o fetiță de 5 luni
Ramore și soția lui divorțează la doar 2 luni de la nuntă. Câștigătorul sezonului 13 iUmor și Denisa Drăgan au…