Acasa » Alte Sporturi » Gimnastică » Președintele Federației de Gimnastică a anunțat decizia legată de Ana Bărbosu după ce a renunțat la Mondiale pentru bursa de 100.000 de dolari din SUA

Președintele Federației de Gimnastică a anunțat decizia legată de Ana Bărbosu după ce a renunțat la Mondiale pentru bursa de 100.000 de dolari din SUA

Președintele Federației de Gimnastică a anunțat decizia legată de Ana Bărbosu după ce a renunțat la Mondiale pentru bursa de 100.000 de dolari din SUA
SURSĂ: Profimediaimages 16.10.2025

Președintele Federației de Gimnastică a anunțat decizia legată de Ana Bărbosu, după ce sportiva a renunțat la Mondiale pentru o bursă în valoare de 100.000 de dolari din SUA.

Reamintim că, în perioada 19 – 25 octombrie 2025, au loc Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică, competiție care se va desfășura la Jakarta, în Indonezia.

Ioan Suciu, verdict despre absența Anei Bărbosu

În perioada 19 – 25 octombrie 2025 au loc Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică, competiție care se va desfășura la Jakarta, în Indonezia. Cea mai importantă absență a României este Ana Bărbosu, sportivă în vârstă de 19 ani care a părăsit țara pentru a continua studiile în Statele Unite ale Americii, la celebra universitatea Stanford. Ana Bărbosu a primit o bursă în valoare de 100.000 de dolari și nu a putut rata șansa care i s-a ivit.

Acum, Ioan Suciu, președintele Federației de Gimnastică, a dat un verdict despre absența Anei Bărbosu de la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică. Acesta a recunoscut că sportiva este un pilon de bază în echipa României, dar a precizat că este convins că își va mai reprezenta țara în competițiile internațional.

„Ana Bărbosu ne va lipsi, evident, ea este un pilon de bază al echipei. Dar trebuie să privim şi spre a îmbina utilul cu plăcutul. Ana şi-a dorit această evoluţie, este laudabilă de altfel, şi nu putem decât să venim în sprijinul ei şi al celorlalte gimnaste care îşi doresc asta.

Din punctul meu de vedere, Ana a devenit un model şi, încet-încet, trebuie să asamblăm acest model în nucleul pe care vrem să-l creăm. Evident că o vom mai vedea pe Ana în competiţiile internaţionale, reprezentând România”, a declarat Ioan Suciu, conform as.ro.

Delegația deplasată de România la Mondialele din Indonezia

Delegaţia României, care se va deplasa la Campionatele Mondiale de Gimnastică Artistică, este formată din sportivele Sabrina Maneca-Voinea, Denisa Golgotă, Anamaria Mihăescu şi Ella Oprea Creţu.

Conform celor relatate de Ioan Suciu, această competiție reprezintă o oportunitate de pregătire pentru Jocurile Olimpice din 2028.

„Ne aşteptăm la constituirea unui nucleu pentru anii care urmează, sunt ani decisivi pentru calificarea la JO din 2028, de la Los Angeles. Calificarea începe chiar de anul viitor, de la campionatele mondiale, prin sortarea primelor 24 de echipe.

Atât Sabrina Voinea, cât şi Denisa Golgota, au demonstrat că sunt în formă în ultima etapă de selecţie pentru campionatele mondiale. Nu trebuie să uităm că şi Ana Maria Mihăescu şi Ella Oprea trebuie rodate în competiţiile internaţionale, tocmai pentru a forma nucleul care ne va reprezenta în calificările olimpice”, a mai spus Ioan Suciu, conform sursei menționate anterior.