Medaliată cu aur în proba pe echipe la Jocurile Olimpice de la Atena, care au avut loc în 2004, Oana Ban face misionarism pentru Martorii lui Iehova.
Cariera fostei gimnaste Oana Ban a fost scurtă, dar consistentă, câștigând o medalie olimpică de aur și două mondiale de argint în 3 ani.
Născută pe 11 ianuarie 1986, ea a ratat Campionatul Mondial din 2001, de la Gent, din cauza limitei inferioare de vârstă, pentru doar 11 zile. Un an mai târziu a câștigat argintul mondial la bârnă, iar la competiția din anul următor a urcat, din nou, pe treapta a doua a podiumului, cu echipa. De 11 ani trăiește în Cipru, unde face lucrarea Domnului pentru cultul Martorilor lui Iehova.
„Am venit în Cluj, am intrat la Facultatea de Educație-Fizică și Sport, automat. Și, da, eu aveam un plan, de atunci am zis că vin în Cluj și vreau să studiez Biblia. Eu n-am fost în nici un club până la 19 ani.
Și am copilărit și am crescut și la Deva, cu învățăturile astea pe care mi le-a zis mama. Mai citeam Biblia între antrenamente, dar nu aveam eu foarte mult timp. Dar mă rugam, în schimb mă rugam.
Ceea ce fac acum pentru Martorii lui Iehova e pur și simplu o lucrare voluntară pe care până la urmă Iisus Hristos a început-o. E o lucrare care îmi oferă satisfacție și bucurie și e frumos să faci ceea ce îți place și în care, până la urmă, să găsești satisfacție”, a spus ea, în cadrul unui podcast.
Punctul culminant al carierei Oanei Ban a fost la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena, unde alături de Monica Roșu, Alexandra Eremia, Cătălina Ponor, Daniela Șofronie și Silvia Stroescu a câștigat medalia de aur la proba pe echipe.
Ban a concurat la paralele, bârnă și sol. De asemenea, s-a calificat în finala la individual compus și la sol. Numai că o accidentare suferită la ultimul exercițiu din competiția pe echipe a împiedicat-o să participe la finale, lucru care i-a pus capăt experienței olimpice. La Sol a fost înlocuită de Daniela Șofronie, care a câștigat medalia de argint.
„Mă rugam în gând, pur și simplu. Și în timpul exercițiului la sol la Atena (n.r. – în finala pe echipe), după ce m-am accidentat, în colț, înainte să mă duc spre ultima linie acrobatică, m-am rugat. M-am rugat așa, scurt, nu trebuie să fie ceva complicat!
Pe podium, la Olimpiadă, au fost euforie, bucurie și emoție, dar medalia aia nu îmi dă viață veșnică. E o bucurie, da, și un lucru pentru care ai muncit, și mă bucur pentru rezultatul ăsta. Dar e așa, o chestie de o săptămână, două, trei, o lună, în care oamenii te aclamă! Dar, gata, după aceea vine următoarea generație și următoarea și tot așa…”, a mai transmis fosta sportivă.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER