Vladimir Putin a reacționat după decesul unui mare sportiv din Federația Rusă. Președintele statului est-european a oferit un mesaj public după dispariția lui Aleksandr Dityatin, un triplu campion olimpic la gimnastică, care a primit primul 10 din istorie la secția masculină.
După ce a aflat vestea că fostul gimnast a decedat la vârsta de doar 68 de ani, Vladimir Putin i-a oferit un ultim omagiu lui Aleksandr Dityatin. Triplul campion olimpic va fi îngropat în orașul său natal, Sankt Petersburg.
Federația Internațională de Gimnastică a oferit anunțul despre decesul fostului gimnast rus. Aleksandr Dityatin a murit la vârsta de doar 68 de ani. Recordmenul din estul Europei deține mai multe distincții importante. Vladimir Putin este un apropiat al acestui sport.
„Alexander Dityatin, primul gimnast care a obținut nota perfectă de 10 într-o competiție olimpică și singurul care a câștigat opt medalii la o singură ediție a Jocurilor Olimpice, a decedat la vârsta de 68 de ani”, au transmis reprezentanții Federației Internaționale de Gimnastică, pe website-ul oficial.
Fostul sportiv a participat de-a lungul carierei sale la două ediții ale Jocurilor Olimpice, anume Montreal 1976 și Moscova 1980. Sub drapelul URSS, Dityatin a obținut un total de trei medalii de aur, șase medalii de argint și o medalie de bronz la cele două ediții.
Vladimir Putin a oferit un mesaj public după decesul lui Dityatin. Președintele rus i-a oferit un ultim omagiu triplului campion olimpic. Liderul est-european l-a caracterizat pe răposat drept „puternic”, „exigent”, „hotărât”, „strălucitor”.
„Vă rugăm să primiți cele mai sincere condoleanțe, cuvintele noastre sincere de simpatie și sprijin în legătură cu moartea lui Aleksandr Nikolaevich Dityatin. Un triplu campionă olimpic, un reprezentant legendar al școlii naționale de gimnastică artistică, a decedat.
Aleksandr Dityatin a fost o persoană hotărâtă, cu o voință puternică și exigentă, iar această dăruire deplină a devenit cheia realizărilor sale remarcabile și a victoriilor strălucite. El a cultivat aceleași calități și la numeroșii săi elevi.
Amintirea strălucitoare a lui Aleksandr Nikolaevich Dityatin va rămâne pentru totdeauna în inimile familiei și prietenilor săi, ale camarazilor săi de la ‘Dinamo’ din Leningrad și ale echipei noastre naționale”, a spus Vladimir Putin.
Aleksandr Dityatin deține în acest moment recordul pentru cele mai multe medalii obținute la o singură ediție a Jocurilor Olimpice. Rusul împarte distincția cu înotătorul american Michael Phelps. Totodată, el a obținut primul „10” curat din istoria gimnasticii masculine, în aceeași ediție a Jocurilor Olimpice în care Nadia Comăneci a reușit aceeași performanță istorică.