„Merg înainte!”

„Merg înainte!
  • Publicat:
  • Actualizat:

Prima parte a anului 2009 a fost nefastă pentru campioana olimpică Sandra Izbașa, dar revenirea fără medalie de la Europene nu i-a tăiat cheful pentru gimnastică. Ea și-a păstrat totuși neclintit visul – titlul mondial la sol, singurul care-i lipsește și a găsit puterea de a merge mai departe. Și asta în condițiile în care, în urmă cu o lună, o intervenție la talpa piciorului drept, pentru a-i fi extirpați niște negi, i-a dat planurile peste cap. În pregătire la Deva, eleva lui Nicolae Forminte și-a expus gândurile pentru ProSport.

Sandra, cum ești?
Bine, încă în recuperare. Mă mai doare piciorul, am o adâncitură acolo, dar mă descurc. Lucrez bandajată, am grijă să nu se infecteze și aștept să se vindece, să pot folosi piciorul.

O problemă care ți-a încetinit antrenamentele…

Din păcate mă ține cam mult pe loc pentru că era o perioadă de pregătire foarte bună pentru Mondiale. Dar nu am avut de ales, dacă nu mă operam, nu puteam să fac nimic. Mă incomoda foarte mult, erau dimineți în care mă trezeam și nu mai puteam să calc, numai cine are, știe cum doare. Este o durere aproape insuportabilă.

Faci vreun fel de pregătire?
Deocamdată mă antrenez la paralele, iar la bârnă elementele pe care le am, le fac pe sol. În plus, e multă pregătire fizică.

Cum trece perioada de recuperare?

Greu, pentru că duc dorul concursurilor. Pe de o parte mă bucur că am scăpat de acești negi și pe de altă parte sunt un pic mâhnită că nu pot să merg la competiții și să reprezint România, așa cum trebuia.

Se apropie Bacalaureatul…
Învăț de fiecare dată când am timp și sper să mă descurc, e normal să am emoții. Pentru Bac, am amânat și examenul pentru permisul de conducere. Mi-am schimbat un pic prioritățile, pentru că vreau să mă prezint cât mai bine la examene.

După Europene foarte puțini se așteptau să mai continui…

Am motivațiile mele personale și vreau să merg înainte. Vreau să demonstrez tuturor  celor care nu au avut încredere în mine ceea ce sunt și ce pot. Merg înainte. Nu pot să zic că mă voi duce la un concurs și voi urca pe podium. Pot să spun că muncesc și apoi, vom vedea rezultatul.

19 ani va împlini pe 18 iunie Sandra Izbașa

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Dezastru total pentru Simona Halep! Anunț oficial de ultim moment
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
Lovitură devastatoare pentru Simona Halep
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Aceste mașini NU mai trec ITP-ul. Șoferii nu vor mai primi drept de circulație
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele