Mărturiile unei campioane la gimnastică: „Părinții îmi zic să mă las, dar refuz și o iau de la capăt!”

  • Publicat:

Mara Ceplinschi, cea mai bună gimnastă pe care România o are la ora actuală, povestește cu o sinceritate dezarmantă sacrificiile pe care le-a făcut în sportul pe care îl practică de la 5 ani.

Când Maria Ceplinschi s-a apucat de gimnastică artistică, copilei nu i-a trecut prin cap că peste 11 ani va fi om de bază în lotul național.

„Prima dată am intrat în sală doar să mă joc, să-mi consum energia, nimic legat de performanță, de ceea ce fac acum. Cu timpul, antrenorul mi-a spus că am șanse mari să fac performanță, părinții au cam strâmbat din nas, au zis că ei nu vor, că este un sport foarte greu”, spune Mara Ceplinschi.

Părinții îi cer să renunțe la gimnastică!

După atâția ani de performanță, părinții îi spun Marei să se întoarcă acasă.

„Ai mei mi-au zis «mergi, încerci și când vrei punem stop». Și acum îmi spun la fel. «Dacă nu mai poți, nu mai vrei, nu are rost, nu te chinuie nimeni, nu are sens să mergi acolo, să faci doar că trebuie să faci, tot ce faci trebuie să fie din plăcere. Și dacă îți dorești ai și rezultate»” – Mara Ceplinschi, componentă a lotului național de gimnastică feminină de la Deva

Răspunsul sportivei este de fiecare dată același!

„Le zic că nu, trebuie să trag de mine chiar dacă mai am și perioade grele în care eu le spun lor că aș vrea să pun stop. Părinții îmi zic «gândește-te bine, iar noi, dacă mâine ne spui, venim și te luăm». Și stau și mă gândesc și zic după atâția ani să dau cu piciorul la tot doar că nu mi-a ieșit mie ceva la antrenament. Și a doua zi o iau de la capăt”, își continuă povestea Mara Ceplinschi.

În 2021 a participat la primul campionat mondial din carieră

Tânăra, care în 2021 a trecut la senioare și a reprezentat România pentru prima dată la un campionat mondial, recunoaște că a renunțat la tot de dragul gimnasticii

„Am plâns de foarte multe ori, dar asta m-a făcut mult mai puternică! Nimic nu se compară cu momentul în care sunt pe podium, cu medalia de gât și mi se cântă imnul sau când trec pe lângă antrenorii mei după ce câștig și îi văd că au lacrimi în ochi, nu pot să descriu în cuvinte sentimentele pe care le am.

Sunt mândră de mine și de tot ce am realizat în gimnastică. Le mulțumesc antrenorilor mei care au reușit să mă ajute să ajung la acest nivel. E ceva extraordinar pentru mine dar în același timp nu vreau să mi-o iau în cap. Mai am mult de muncă”, a mai spus Mara Ceplinschi.

Mara și-a pus în cap ca în 2024 să fie împreună cu echipa României de gimnastică la Jocurile Olimpice de la Paris! „Vreau să devin campioană olimpică, nu doar la individual, la tot ce se poate, să aduc cât mai multe medalii pentru România și pentru mine”.

Mara a terminat pe șase finala mondială de la sol

Mara s-a descurcat foarte bine la cea mai importantă competiție din carieră, Mondialul de la Kitakyushu, din Japonia, la care a participat anul trecut. Aflată în primul an de seniorat, sportiva s-a calificat atât în finala de la individual compus, cât și în cea de la sol.

La individual compus, românca a obținut 13.066 la sol, 13.633 la sărituri, 12.566 la paralele și 11.633 la bârnă și a terminat pe locul 16, cu un total de 50.898 puncte. În finala de la sol, aparatul ei preferat, tânăra s-a clasat pe locul 6, cu 13.366 puncte.

De 4 ani, Mara este la lotul național de la Deva, unde se pregătește alături de alte 11 gimnaste împreună cu antrenorii Lucian Sandu, Gina Gogean, Ramona Micu și Florin Uzum și coregrafa Mădălina Susan.

„În Japonia a fost un concurs destul de greu, am avut emoții mari, mie nu îmi este teamă de concursul în sine, ci teama mea este ca cineva să nu fie mai bun ca mine. Acolo am concurat cu cele mai bune gimnaste din lume și m-am descurcat. Am avut o oarecare reținere, dar mi-am spus că nu am nimic de pierdut. Sunt în primul an de seniorat, fac ce pot și vreau să mă bucur de concurs. Asta mi-a spus și domnul Lucian, să văd cum este anul acesta și anul viitor știu ce am de făcut”, a adăugat Mara Ceplinschi.

Muncește să se califice la Jocurile Olimpice de la Paris

Sportiva trage tare ca peste 3 ani să fie prezentă la cea mai mare competiție din cariera sa, Jocurile Olimpice de la Paris. Mara nu vrea să meargă singură în capitala Franței, ci alături de echipa națională de gimnastică feminină a României, care a ratat prezența la ultimele două Olimpiade, cea de la Tokyo de anul trecut și cea de la Rio din 2016.

„Mă văd la Paris, dar nu vreau să mi-o iau în cap, am foarte mult de muncă. Am de adăugat foarte mult la execuție și la dificultate. Îmi doresc foarte mult să ajung la Paris împreună cu celelalte fete din echipă și să venim cu medalii de acolo” – Mara Ceplinschi

Sportiva mai are o mică problemă pe care vrea să o remedieze cât mai curând!

„Îmi stăpânesc cu greu emoțiile, mai am de lucru aici. Încerc pe cât pot să văd doar aparatul, să nu le văd pe arbitre, să mi-i imaginez pe domnul Lucian sau pe doamna Gina sau pe ceilalți antrenori lângă mine, să le aud indicațiile. La concursurile din țară unde sunt colegele mele, ele mă ajută foarte mult, că îmi zic indicațiile pe care ar trebui să mi le spună antrenorii și toate astea mă mai ajută să îmi stăpânesc emoțiile” , a încheiat Mara Ceplinschi.

Alin Grigore / Autor
Joacă fotbal de la vârsta de 7 ani și știe cam toate secretele acestui sport, mai ales când vine vorba despre defensiva unei echipe. Datorită iubirii față de „sportul rege” a decis să se dedice în totalitate acestuia și a luat drumul jurnalismului sportiv. În urma studiilor superioare ... citește mai mult
Știri despre
Pe aceeași temă
EXCLUSIV | Bomba anului 2022 în showbiz! Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu EL
EXCLUSIV | Bomba anului 2022 în showbiz! Bianca Drăgușanu s-a împăcat cu EL
Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO
Pedofil filmat în Oradea, în timp ce molestează o fetiţă. Unde l-au prins poliţiştii VIDEO
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar ofiţerii refuză să-i execute ordinele pentru atacuri nucleare
Putin va fi înlăturat de la putere peste 3 luni? Aliaţii săi recunosc că războiul din Ucraina este pierdut, iar…
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
Kylian Mbappe s-a decis în legătură cu viitorul său: „Decizia mea e luată!” Când anunță atacantul francez ce va face
E prăpăd! Putin a dat ordinul în urmă cu puţin timp. Alertă maximă şi în România
E prăpăd! Putin a dat ordinul în urmă cu puţin timp. Alertă maximă şi în România
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
Un OZN metalic HIPERSONIC i-a îngrozit pe oficialii din Pentagon! Imagini ULUITOARE!
ULTIMA ORĂ! Norul de fum cu particule radioactive de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră
ULTIMA ORĂ! Norul de fum cu particule radioactive de la Cernobîl se deplasează spre Marea Neagră
Informația serii din România: Armata e pregătită! Șeful Statului Major al Apărării a spus clar
Informația serii din România: Armata e pregătită! Șeful Statului Major al Apărării a spus clar
'Eu am ucis-o pe Prințesa Diana! Știa prea multe secrete!' - A recunoscut pe patul de moarte
'Eu am ucis-o pe Prințesa Diana! Știa prea multe secrete!' - A recunoscut pe patul de moarte
Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații
Nicole Scherzinger, în costum de baie pe un yaht. Cum a înnebunit bărbații
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
A golit dulapul soției moarte, iar obiectul ascuns găsit l-a mâniat: „Nu mă lăsa să umblu prin lucrurile ei”
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
Alegeri în Australia după 3 ani de incendii, pandemie şi inflaţie.Conform sondajelor, laburiştii i-ar putea învinge pe liberali
BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată
BANCUL ZILEI – Surprinși când făceau amor nebun în public. Exhibiționiștii i-au lăsat pe toți cu gura căscată
Noi informaţii în cazul muncitorilor omorâţi într-un apartament din Oneşti. Soţia criminalului l-a încurajat: „Omoară-i, că şi noi am suferit!”
Noi informaţii în cazul muncitorilor omorâţi într-un apartament din Oneşti. Soţia criminalului l-a încurajat: „Omoară-i, că şi noi am suferit!”
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Și-a întâlnit viitorii socri și l-a recunoscut pe tatăl fetei. Și-a amintit, șocat, de unde. „Dacă o iubești, spune-i!”
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”
Românii reclamă aceste probleme la Dacia electrică: ”Cine vrea să iasă la pensie cu Dacia Spring…”
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Tania Budi, apariție de senzație în costum de baie, la 54 de ani!
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
FOTO. Antonia, cu sânii la vedere! Cum s-a lăsat pozată soția lui Velea
×