Marian Drăgulescu a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport motivul pentru care a ratat medalia olimpică de aur în 2004, la Atena: „Am luat decizia nepotrivită”

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Anul 2004 a fost cel mai bun an din cariera de sportiv a gimnastului Marian Drăgulescu, desemnat unul dintre cei mai valoroși din lumii. Atunci, Marian avea să câștige patru medalii de aur la Campionatele Europene din Slovenia, o medalie bronz și una de argint la Jocurile Olimpice de la Atena.

În acel concurs olimpic, cel supranumit „Regele” săriturilor, s-a aflat la doar o săritură distanță de medalia olimpică de aur, singura care-i lipsește din palmares. Dar tocmai despre această a doua săritură vom povesti azi, în principal, un moment pe care Marian a acceptat să-l recompună mental, în exclusivitate pentru ProSport.

S-a spus că după prima încercare, în urma căreia a fost notat cu 9.90, cea mai mare notă din concursul olimpic, Marian s-ar fi gândit să facă o a doua săritură planetară cu care să-i lase pe toți fără replică. Alții au spus că s-ar fi relaxat prea mult sau, dimpotrivă, ar fi pus prea multă presiune pe el. Adevărul, așa cum s-a întâmplat în urmă cu 16 ani, îl veți putea citi rândurile ce urmează. Iar el ține, oarecum, și de un hazard al destinului.

Vezi galeria foto
4 poze

Marian Drăgulescu are cuvântul. „Obtinusem două medalii: una de bronz și una de argint.Era ultima mea șansă să câștig aurul, la sărituri. Inițial plecam în acest concurs cu a cincea șansă la aur. Patru sportivi înaintea mea aveau note de plecare mult mai mari. Din prima zi de calificare și până înainte de finală am exersat o săritură cu un grad de dificultate ridicat. Dar încă nu ajunsesem să o pun la punct în cele mai mici detalii. Mai aveam și o altă săritură, mult mai ușoară că și grad de dificultate, pe care o stăpâneam foarte bine, dar nu o mai exersasem acolo. În timpul finalei, când am văzut ratările celorlalți concurenți și după prima săritură care-mi ieșise foarte bine, m-am gândit să fac schimbarea. Am executat săritura mai ușoară, cea pe care nu o mai exersasem de multă vreme. Această schimbare m-a costat aurul olimpic”, a povestit, în exclusivitate pentru ProSport, Marian Drăgulescu.

Italienii s-au convins! Nota primită de Radu Drăgușin după Venezia – Fiorentina 2-4

23:59

Mihai Bendeac, reacție violentă după ce fratele său a fost în mijlocul unui scandal la Csikszereda – Dinamo 1-3: „Își căutau și acum dinții pe jos!”

23:50

La Beijing a intervenit presiunea concursului

Patru ani mai târziu, la Beijing, totul părea tras la indigou, ca la Atena, doar că lucrurile au stat total diferit. Marian povestește: „La Beijing nu am mai schimbat nimic. Ceea ce am pregătit în țară, aia am prezentat în concurs.Acolo și-au spus cuvântul emoțiile și presiunea concursului. Dacă la Tokyo voi simți o anumită presiune în concurs atunci cred că aș compara-o cu cea de la Beijing. La Atena, nu am avut nici un fel de presiune”, explică Drăgulescu.

Se luptă cu propria lui creație

Săritură Drăgulescu este una dintre cele mai dificile dar și spectaculoase sărituri din lume. „Cel mai mult mi-a luat să mă gândesc la ea, nu s-o lucrez. Cam trei luni am lucrat pentru a aduce la tehnica pe care o știe toată lumea. Dacă ar fi să fac un top trei sărituri, la nivel mondial, că și grad de dificultate, cred că a mea s-ar clasa pe locul al treilea”, a precizat Marian Drăgulescu pentru ProSport.

Cel mai valoros gimnast român este conștient că a ajuns acum să se lupte cu propria lui creație. „Mă așteptam să apară gimnaști care să facă această săritură, dar am rămas și eu plăcut impresionat când am văzut că, în anumite concursuri importante, au fost sportivi care au executat mai bine ca mine această săritură. Mă bucur că voi lăsa gimnasticii o săritură frumoasă și apreciată de o lume întreagă”, a mai spus el.

Talentul ți-l dă Dumnezeu. Restul e muncă

Mai în glumă, mai în serios, cei care-l cunosc pe Marian spun că datorită talentului său uriaș, dacă-l trezești dimineața, la 3, poate să-ți execute perfect orice săritură. Drăgulescu se amuză însă la această afirmație. „Nu e chiar așa. Chiar dacă există talent, fără muncă nu poți face nimic. Pentru mine a existat tot timpul acea plăcere de a fi în sală, de a face gimnastică. Nu uitați că eu până la vârsta de 35 de ani, făceam toate cele șase aparate. Începeam concursurile în februarie și le încheiam prin decembrie. Asta spune multe legat de ceea ce înseamnă plăcerea de a face un sport”, a punctat el.