A renunțat la job-ul din avocatură pentru visul de a antrena gimnaste, dar şi-a găsit sfârşitul în atentatele de la 11 septembrie

Mari-Rae Sopper și-a găsit sfârșitul în atentatele din 11 septembrie 2001. Sursa foto: captură video espn.com

Mari-Rae Sopper a visat să pregătească gimnaste și a făcut sacrificii uriașe pentru a reuși, dar a avut un destin tragic. Viața i-a fost curmată în atacurile teroriste din 11 septembrie 2001.

25 de ani mai târziu, una dintre fostele eleve și-a amintit cum au ajuns să lucreze împreună. Avea un job în avocatură, dar a renunțat la el fără să stea o clipă pe gânduri în momentul în care a primit propunerea de a deveni antrenoare.

Chiar în ziua atentatului, ea se pregătea să se mute definitiv în California pentru a prelua lotul de gimnaste, pe care îl salvase cu două săptămâni înainte. Conducerea plănuia, din rațiuni economice, să-l desființeze.

Tragicul destin al antrenoarei Mari-Rae Sopper

Într-un interviu acordat recent, fosta gimnastă Jennifer Bannon a vorbit despre Mari – Rae Sopper, dezvăluind cum au luat cei de la UC Santa Barbara decizia de a-i oferi postul de antrenor al echipei. Predecesorul tocmai plecase, iar alegerea înlocuitorului perfect nu era o misiune ușoară.

În calitate de căpitan, tânăra s-a implicat în analizarea CV-urilor. Ea a fost cea care a și recomandat-o, deși CV-ul era total atipic: lucrase ca avocat în cadrul unei companii, precum și în Navy JAG Corps (corpul de avocați militari ai Marinei din Statele Unite ale Americii).

„Am recunoscut-o imediat, pentru că a antrenat multe dintre prietenele mele din liceu. Îmi amintesc că am spus: «O cunosc pe această femeie. E grozavă».

Era atât de mică, dar neînfricată. De fiecare dată când o vedeam îmi spuneam: «Doamne, n-aș vrea să fiu vreodată dușmanul ei». Era ca un buldog. Un buldog, într-adevăr.

Ultimul lucru pe care mi-l amintesc e că am vorbit despre programul de antrenament din săptămâna următoare. Multe, foarte multe flotări, urcări pe munte și tracțiuni. Privind în urmă, tot timpul îmi spun că acel program mi-a salvat viața”, a spus Banner, conform ESPN.

Și-a pierdut viața în atentatele din 11 septembrie 2001

Pe 11 septembrie 2001, două avioane de pasageri au lovit turnurile gemene din New York, doborându-le la pământ. Un al treilea a avut ca țintă clădirea Pentagonului, iar altul s-a prăbușit într-un câmp, în încercările disperate ale oamenilor de la bordul lui de a prelua controlul.

Ceea ce în primă fază părea un accident s-a dovedit a fi un atac terorist de mare amploare, în care au pierit aproape 3.000 de oameni. Printre ei s-a aflat și Mari-Rae Sopper.

Aceasta urcase într-una dintre aeronave, nerăbdătoare să transforme în realitate visul de a deveni antrenoare cu normă întreagă. Cinci zile mai târziu, prietenii și familia s-au adunat în sala de sport a liceului Fremd din Palatine, Illinois, pentru a-și lua rămas bun.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
  1. Nu folosiți cuvinte care să aducă o vătămare morală celorlalte persoane care comentează.
  2. Vă rugăm să faceți referiri doar la articolul în cauză și să nu folosiți un limbaj vulgar sau care să jignească.
  3. Nu sunt permise comentariile discriminatorii.
  4. Pentru protecția dumneavostră nu folosiți în comentarii informații personale.
  5. Daca aveți vreo plângere legată de administrarea siteului vă rugăm să trimiteți un mesaj la adresa de mail: [email protected]