Larisa Iordache: „Sunt dezamăgită, dar bronzul de la sol mă motivează pentru viitor” Ce a spus Izbașa despre retragere

Larisa Iordache:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gimnasta Larisa Iordache a declarat, luni, la sosirea pe Aeroportul Henri Coandă, că este dezamăgită de evoluția sa la Campionatele Mondiale de la Antwerp (Belgia), dar afirmă că medalia de bronz obținută la sol o motivează pentru următoarele concursuri.

Mă așteptam la mai mult, bineînțeles. Voiam mai mult de la mine, dar așa a fost să fie. Acum sper să nu se mai întâmple ce s-a întâmplat la aceste Campionate Mondiale. Sunt dezamăgită, dar m-a și motivat medalia de bronz. Eu îmi doream mai mult, însă asta a fost. Să uităm trecutul și să privim în viitor. Faptul că am luat bronz la sol este o consolare și un impuls pentru mine de a continua, de a obține medalia pe care mi-o doresc. Vreau să mă recuperez cât mai repede, să muncesc mai mult și să fiu mult mai sigură pe mine„, a spus Larisa Iordache, singura medaliată a României la recent încheiata ediție a Campionatelor Mondiale.

Sportiva legitimată la clubul Dinamo consideră eșecul de la bârnă, aparatul său favorit, un accident. „Se mai întâmplă ca atunci când îți e lumea mai dragă, pe elementul pe care te simți mai bine, să pățești ce am pățit eu. Fiecare gimnastă își dorește să ia numai medalii de aur, dar se întâmplă astfel de lucururi și la gimnaști mai mari decât noi. Sperăm să ne revanșăm la Olimpiadă, noi muncim pentru asta. Domnul Bellu mi-a spus că se putea și mai bine, dar să merg înainte și să îmi văd de drumul meu. A fost foarte frumos pentru că a fost prima ediție a Campionatelor Mondiale la care particip. Este o nouă experiență, o nouă lecție, sper ca la următoarele Mondiale să fac lumea fericită„, a adăugat Larisa Iordache.

Izbașa, despre retragere

Sandra Izbașa, care a ocupat locul șapte la sol, a declarat că această ediție a Campionatelor Mondiale a fost concursul său de retragere, dar nu a fost categorică în acest sens, numind următoarea perioadă din activitatatea sa sportivă drept „pauză”. „Nu aveam mai multe așteptări, la fel cum am zis când am plecat, voiam să fac un concurs de retragere, să mă bucur de el și m-am bucurat. Acum vine o pauză binemeritată. Pauză… depinde ce se înțelege prin pauza. Pauză. Eu m-am dus să mă bucur de concurs, indiferent de rezultat. N-am pus niciun fel de presiune pe mine, asta a fost, concursul este concurs și viața merge mai departe. Eu mă gândesc și la o retragere în țară, dar nu prea are cine să o organizeze. Dacă federația o organizează, probabil că nu aș fi singura care și-ar dori să se retragă și să să aibă alături oamenii ne-au apreciat„, a explicat Izbașa.

Ea a menționat însă foarte clar că după retragere nu va rămâne în gimnastică. „După retragere nu mă voi face antrenoare de gimnastică. Consider că pot să fac și alte lucruri în afara sălii de gimnastică. Nu am de ce să regret că se termină viața sportivă, m-am bucurat de fiecare clipă petrecută în acest sport și o dată și o dată tot trebuia să vină acest moment. Fizic mă simt bine, dar am nevoie de o pauză mai lungă„, a spus sportiva.

Larisa Iordache și Sandra Izbașa au fost întâmpinate la Aeroportul Henri Coandă de cinci fetițe din lotul de gimnastică al clubului Dinamo care le-au oferit flori.

Delegația României a încheiat participarea la Campionatele Mondiale de la Antwerp (Belgia) cu o singură medalie, bronzul câștigat de Larisa Iordache la sol.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Grațiela Corduneanu, la un pas să înfunde închisoarea. Scandal uriaș produs de nevasta interlopului din Iași
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Fanii n-au mai suportat! Ce a făcut jucătorul lui Arsenal, după ce echipa a fost eliminată din UCL: ”Dați-l afară!”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
Tânărul pe care Mădălin îl urmărea cu mașina rupe tăcerea: „A murit din prostia lui”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
„Foarte bun!” Portar pentru naționala României: „El va fi opțiunea la EURO”
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Cum să evitați epuizarea la locul de muncă: sfaturile utile de la specialiști
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și adio de la Antena 1
Câți bani li s-au promis chefilor Bontea, Scărlătescu și Dumitrescu ca să revină la Masterchef. Suma care i-a convins să-și…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
"Unde mai joc și eu la aparate?!" Vieţile românilor care s-au trezit într-o nouă realitate, fără păcănele
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Cât de frumoasă este fosta iubită a lui Ronald Gavril, pe care actualul iubit al Anamariei Prodan a ţinut-o ascunsă
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Familia lui Costel Corduneanu refuză să deschidă sicriul cu trupul neînsuflețit. Motivul pentru care apropiații au luat această decizie
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
Lege pentru românii care au casă la curte. Este INTERZIS pentru toți proprietarii
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
IREAL ce s-a întâmplat cu sicriul lui Corduneanu! Avem VIDEO
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
FCSB – Rapid evidențiază o situație dezolantă pentru echipa lui Dan Șucu: giuleștenii au luat o decizie bizară
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
11 sportivi români vor urca în ring la Campionatul European de box
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
❗ Modificare: Trusa de prim ajutor și stingătorul NU mai sunt obligatorii pentru aceste vehicule❗
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură zi
Ce avere are Paul Nicolau, zis Pescobar. Suma impresionantă pe care o câștigă patronul de la Taverna Racilor într-o singură…