La un salt de medalii!** Este pentru prima dată în 37 de ani când România ratează de două ori la rând podiumul

  • Publicat:
  • Actualizat:

Echipa feminină de gimnastică a României a ocupat locul 4 în finala pe echipe desfășurată ieri, la Campionatul Mondial de la Tokyo. Este pentru prima dată în 37 de ani când România ratează de două ori la rând podiumul, după ce anul trecut, la Rotterdam, a ocupat tot locul 4.

Fără Sandra Izbașa, accidentată, dar cu doi noi lideri, Cătălina Ponor (foto) și Ana Porgras, România spera la o primă medalie mondială la Tokyo. Fetele au făcut un concurs fără ratare, însă bâlbâirea unor elemente la paralele le-a scos practic din lupta pentru podium încă de la debutul întrecerii. Pe locul 8 după prima rotație, fetele pregătite de Octavian Bellu și Mariana Bitang și-au stăpânit nervii la bârnă și sol și au săltat până pe 4 înaintea ultimei rotații. Lupta pentru bronz s-a dat între România și China, tricolorele deschizând seria la sărituri, după care au urmat așteptarea și zecile de calcule. Asiatice au mers bine și au prins bronzul, la o diferență de doar patru zecimi.

Concursul a fost câștigat de SUA, care nu au avut concurență, americancele detașându-se la patru puncte de „secunda” Rusie și la aproape șapte!! puncte de România. Revenită după patru ani în competiție, Ponor, triplă campioană olimpică, s-a dovedit un om eficient de echipă, obținând cele mai mari note la sol și sărituri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Zanni este câștigătorul Survivor 2024?! Cum s-a dat de gol, după ce s-a întors din Republica Dominicană

A venit răspunsul CNA, după sesizarea în care s-a cerut interzicerea alăturării numelui ”București” denumirii CSA Steaua

„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu

Face furori la aproape 60 de ani! Vedeta curtată de toți bărbații are un fizic impresionant

Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?

BANCUL ZILEI. Polițistul la stomatolog: - Măseaua este moartă! Îi punem coroană?

Vreme rea în cea mai mare parte a ţării, până vineri dimineaţă. La munte sunt anunţate ninsori şi vijelii

ADEVĂRUL despre specia Homo Sapiens, dezgropat într-un sit din...

Fosta soţie a lui Cristi Borcea, transformare spectaculoasă la 54 de ani: Nu-mi propun să întoarcă bărbații capul după mine!

Prognoza meteo Accuweather actualizată | Temperaturi anormale în București, după trecerea valului saharian

Vestea cumplită primită de Simona Halep. A venit anunțul privind marele vis din 2024

Știrea momentului despre Iliescu! Breaking news!

Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme

Cât a ajuns să coste renovarea unui apartament în marile orașe ale României. „Chiar am avut un șoc”

Prima competiţie de frumuseţe AI din lume

Noul Renault Captur, disponibil în România. SUV-ul de oraș bate DUSTER?

Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”. Ce au filmat camerele
Lovitură grea pentru chef Richard. Juratul a pierdut un concurent după al treilea battle: „Am pierdut?! E corect să iasă!”.…