Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a oferit o nouă declarație despre situația pe care a întâmpinat-o în vara anului trecut, după ce a pierdut medalia de argint la Jocurile Olimpice de la Paris 2024. Sportiva americană a lansat acuze rasiste.
La mai bine de un an de când a pierdut medalia în fața Anei Bărbosu la comisii, Jordan Chiles a oferit o nouă ipoteză, de data aceasta despre o eventuală tentă de rasism din partea TAS. Printre altele, gimnasta este de părere că reprezentanții de la Lausanne „nu au vrut să vadă trei femei frumoase pe podium”.
Pe scurt, Jordan Chiles a terminat proba la sol pe poziția 5, a făcut contestație la fața locului, imediat după probă, apoi a obținut poziția 3. Ana Bărbosu a constatat, alături de echipa ei, că depunerea contestației a depășit timpul standard, iar americanca a fost deposedată de medalie. Încă de la prima decizie, aceasta a contestat aspru totul.
„A trebuit să mă retrag de pe rețelele de socializare pentru o vreme. Pentru că era, știi, foarte greu să-mi dau seama că, ca atletă, darămite ca om, sunt acolo sus. Da, este un podium «în întregime de culoare», ceea ce este foarte rar, este evident ceva ce oamenilor nu le place.
Ca femeie de culoare, am început să văd asta mai des. Nu voiau să vadă asta, nu voiau să vadă trei femei frumoase de culoare stând pe acel podium. Nu voiau să vadă faptul că pur și simplu dominam. Și am luat asta în serios”, a spus Jordan Chiles, conform Daily Mail.
Cunoscută global ca una dintre vedetele Statelor Unite ale Americii la gimnastică, Jordan Chiles a venit la Jocurile Olimpice ca una dintre favoritele la medalii. Sportiva a obținut doar locul 5 la proba de sol, în spatele Anei Bărbosu.
Delegația americană a depus contestație, iar juriul a aprobat-o, „retrogradând-o” pe româncă sub Chiles, care a intrat pe podium. După contestația depusă de nord-americancă, delegația română a constatat că punerea adversarei pe podium a fost o greșeală, deoarece contestația a fost făcută prea târziu.
Ana Bărbosu și-a căutat dreptatea la Tribunajul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne, iar judecătorii de acolo i-au dat aviz pozitiv, motiv pentru care a primit medalia de bronz înapoi. Jordan Chiles a contestat decizia încă de la început, iar delegația americană consideră și astăzi că este titulara de drept a medaliei.