Izbașa merge la Cluj să le facă galerie gimnastelor la Campionatul European. „Îi felicităm pe Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor pentru că încă sunt motivați la vârsta asta”

Redactor:
Andru Nenciu
Izbașa merge la Cluj să le facă galerie gimnastelor la Campionatul European.
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sandra Izbașa a declarat, potrivit Agerpres, că le susține pe sportivele din lotul României și are încredere că ele vor obține rezultate frumoase la Campionatele Europene de gimnastică artistică, găzduite de Cluj-Napoca în perioada 19-23 aprilie.

„Este foarte frumos că putem organiza o ediție a Campionatelor Europene în România. Sper să vină toți românii la Cluj ca să le susțină pe fete. Nu știu dacă mi-aș fi dorit neapărat să concurez în țară, dar eu m-am bucurat de toate Campionatele Europene la care am participat și unde am putut să urc pe cea mai înaltă treaptă a podiumului. Acum trebuie să le susținem pe fetele de la lot și să avem încredere în ele că vor avea rezultate frumoase. Avem șanse peste tot. Dacă fetele vor fi sănătoase și își vor prezenta integralele pe care le antrenează în fiecare zi atunci cu siguranță vor veni și rezultatele frumoase”, a afirmat Izbașa, potrivit Agerpres.

Sandra Izbașa îi apreciază pe Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor pentru că se mențin în topul mondial la 36, respectiv 29 de ani. „Să nu uităm de Oksana Șușovitina (Uzbekistan), care are 42 de ani și concurează la un nivel înalt. Așa că îi felicităm pe Marian Drăgulescu și Cătălina Ponor pentru că la vârsta asta sunt încă motivați și reușesc să se mențină în topul mondial. Nu este deloc ușor. Ne dorim ca ei să facă rezultate frumoase la Cluj, dar și la Campionatele Mondiale. Doamne-ajută să concureze și la Jocurile Olimpice din 2020. Poți să faci gimnastică atâta timp cât îți place, te dedici și te ține corpul și mintea. Noi îi susținem până acolo unde vor ei să ajungă”, a spus ea.

Campioana olimpică de la Beijing și Londra își dorește să promoveze cât mai mult Campionatele Europene de la Cluj-Napoca, prima ediție pe care o organizează România după 60 de ani. „Voi face galerie, normal. Avem și noi o ediție a Europenelor și să nu facem galerie? Sunt sigură că vor fi mulți români. Ne dorim să promovăm cât mai mult această competiție și să vină suporteri și din țările vecine pentru că vrem să ne prezentăm onorabil în fața tuturor”, a spus fosta gimnastă.

Sandra Izbașa a fost prezentă, sâmbătă, la selecția municipală pentru Școala de gimnastică Nadia Comăneci de la Stejarii Country Club, la care au participat peste 70 de copii. Programul intitulat Școala de gimnastică Nadia Comăneci este dedicat copiilor pasionați de sport, care doresc să învețe elementele de bază ale practicării gimnasticii sub îndrumarea unor profesioniști. În urma acestei selecții, 40 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 7 ani vor beneficia de cursuri gratuite în perioada martie 2017 — februarie 2018 sub îndrumarea Laurei Cristache, campioană mondială la gimnastică aerobică.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Copiii lui Kate Middleton, pregătiți pentru moartea mamei lor 😢 George, Charlotte și Louis au fost duși la psiholog
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Acuzații foarte grave la adresa lui Ovidiu Hațegan, a doua zi după Dinamo – Poli Iași
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
Xabi Alonso le-a refuzat pe Liverpool și Bayern pentru că așteaptă să semneze cu altă echipă
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
S-a iubit cu Giani Kiriță, iar acum la 56 de ani arată fantastic! Sacrificiile pe care le face zilnic
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
Livia, fosta soţie a lui Cătălin Bordea, rupe tăcerea după divorţ. A recunoscut tot: „Plătim pentru orice”
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
BANCUL ZILEI. După o petrecere, directorul își cheamă secretara: - Maricico ai vreun leac?
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
ANM a actualizat prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Iarna se întoarce la munte, cu ninsori şi viscol
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Omul care a descoperit ADEVĂRUL despre evoluție, cu 100 de ani înaintea lui Darwin
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
Ea este văduva lui Costel Corduneanu! Cu 20 de ani mai tânără, Graţiela Corduneanu are trei copii cu fostul luptător
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
S-a aflat! Care e cauza morții lui Costel Corduneanu, unul dintre cei mai periculoși interlopi din România
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
CURS VALUTAR RECORD. Cât a ajuns să coste un dolar american
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Doliu în România! Vestea a picat ca un trăsnet! Adio, Adriana
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Becali, „turbat“ de fericire: planul său pentru a celebra câștigarea titlului va face înconjurul lumii
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
Henry Cavill şi Natalie Viscuso au anunţat că vor deveni părinţi
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin cont
În ce situații e legal să încalci linia continuă pentru a efectua o depășire. Regula de care mulți nu țin…
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă
Cine e și cum arată soția lui Costel Corduneanu. Grațiela a rămas văduvă la câteva luni de la cununia civilă