Sâmbătă, 18 iulie 2026, Ion Țiriac (87 de ani) a ținut un discurs-manifest despre Nadia Comăneci (64), cu ocazia inaugurării sălii de gimnastică ce îi poartă numele „Zeiței de la Montreal”.
Magnatul le-a mulțumit tuturor celor care au participat la eveniment, însă mai întâi de toate i-a făcut portretul legendarei foste sportive care a scris istorie pentru România.
Sâmbătă a avut loc inaugurarea sălii de gimnastică pe care miliardarul Ion Țiriac i-a făcut-o cadou marii campioane Nadia Comăneci, iar evenimentul s-a ridicat la înălțimea așteptărilor.
Gică Hagi, Ilie Năstase, Mihai Covaliu sau Lucian Bute sunt câteva nume grele din lumea sportului ce i-au fost alături Nadiei în această zi specială.
De asemenea, Ilie Bolojan a fost și el la Otopeni și a ținut un discurs în fața reporterilor, declarându-se impresionat de demersul lui Ion Țiriac, care a ridicat o nouă sală de gimnastică într-un timp record.
Cât despre Nadia Comăneci, aceasta a apărut emoționată la microfon și i-a transmis mulțumiri speciale lui Țiriac, în ziua în care s-au împlinit fix 50 de ani de la prima notă de 10 din istoria gimnasticii, obținută chiar de Nadia la Jocurile Olimpice Montreal 1976.
A urmat apoi discursul lui Ion Țiriac, care în stilul caracteristic i-a făcut o descriere specială „Zeiței de la Montreal”:
„Stimate domnule prim-ministru, stimați ambasadori, stimate domnule președinte Covaliu. Dragi prieteni sportivi invitați. Ce facem noi astăzi aici? Astăzi ne plătim tributul. De ce? Pentru că acum 50 de ani, scuzați-mi limbajul, o fătucă, care nu avea încă 15 ani, în mai puțin de un minut, dar după mii și mii de ore de muncă asiduă, a devenit regina lumii! Nu numai din lumea sportivă, ci regina lumii.
A fost considerată sportiva perfectă, femeia perfectă. Acest dar pe care fata din Onești ni l-a făcut nouă, ea a fost născută acolo, e româncă, și astăzi e româncă și îți mulțumesc că ai rămas așa cum ești.
Este un cadou pe care nu poate să ni-l ia nimeni. Ea este prima din istoria lumii care a fost perfectă. A mai luat încă de șase ori în aceleași Jocuri Olimpice, dar să fii prima, rămâi prima pentru o viață întreagă.
Noi, românii, am considerat că la 50 de ani de la această mare, mare sărbătoare, îți datorăm și noi, nu un mic cadou, dar un mijloc în care să împingi puțin. Cei care te admiră, tineretul nostru, să facă dacă nu ce ai făcut tu, dar măcar să încerce să facă treaba asta”, și-a început Ion Țiriac discursul.
În continuare, magnatul le-a mulțumit partenerilor care au contribuit la proiectul demarat de el, după care s-a întors la Nadia și a transmis, printre altele, un mesaj motivațional în limba engleză:
„Pentru această rațiune, mulțumesc partenerilor mei, care sunt ING și Banca Transilvania, care au venit cu mine să construiască această sală. Mulțumesc sponsorilor, Mercedes-Benz și banca CEC pentru utilajele pe care le avem înăuntru și ce am putut să facem pe aici împrejur.
Aceasta este numai o extindere a terenului de hockey care funcționează de 10 ani sau mai mult, în care au trecut cel puțin 10.000 de tineri. Piscina care este alături este terminată astăzi și urmează aceleași linii.
Nadia, ce ne-ai făcut nouă, cadoul acela, nu se compară cu nimic. Nimeni nu ni-l poate lua. Be the way you are, try again, as much as you can. Push our little generation. (n.r. – Fii tu însuți, încearcă din nou, cât de mult poți. Împinge mica noastră generație). Să îi înveți pe cei care se uită la tine în acel soclu mare unde ești.
Îți mulțumesc că nu ai uitat niciodată de unde ești și că astăzi ești între noi. Mulțumesc foarte mult, felicitări și să folosiți acest loc pe care vi l-am pus la dispoziție, cu tot ceea ce este înăuntru și să ai mii de fete și băieți tineri care să urmeze pașii tăi.
Nu pot să închei fără să-i mulțumesc lui, care în acel loc mititel de la terenul de hochei, din sala aia de 400-500 de metri, unde ați văzut și dumneavoastră imagini, aveau 200 de copii și listă de așteptare de încă 100.
La următoarea selecție când Nadia o să aibă timp și plăcere, sigur mai putem primi încă 300. Mulțumesc anticipat municipalităților și oamenilor care ne conduc că își apleacă urechea și încet încet să ajungem la o posibilitate. Cu o floare nu se face primăvară.
Numai din Academia lui Hagi nu putem să câștigăm Campionatul Mondial. Ne trebuie 100, 1000 de academii precum aceea. Dar, o floare aici, o floare acolo și poate cineva ia exemplul. Speranța moare ultima. Vă mulțumesc mult pentru prezență, să fiți sănătoși și să vă bucurați de ceea ce am făcut până astăzi”, a completat Ion Țiriac.