INTERVIU – Sandra Izbașa: „Vreau să ies cu fruntea sus!”

INTERVIU - Sandra Izbașa:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sandra Izbașa intenționează să spună adio gimnasticii de performanță printr-un sol perfect la Mondiale și mărturisește că nu exclude o posibilă revenire în anii următori

Sandra (23 de ani) a avut de ales pentru melodia de la sol între Nothing Else Matters – Metallica, Feeling Good – Michael Bublé și Conquest of Paradise -Vangelis

Ea își dorește o festivitate de retragere în care să le mulțumească fanilor

Dublă campioană olimpică (sol- Beijing 2008 și sărituri- Londra 2012), Sandra Izbașa (23 ani) se pregătește pentru ultima mare competiție a carierei. Mondialul de la Anvers (de azi până pe 6 octombrie) va reprezenta un final de capitol pentru gimnasta care, în urmă cu șapte ani, la Aarhus, cucerea primele ei medalii mondiale (argint la bârnă și bronz la individual compus). Au urmat de atunci zeci de podiumuri, de concursuri, de momente fericite, dar și de clipe pe care le vrea uitate pentru totdeauna. Sandra a dezvăluit cititorilor ProSport motivul pentru care și-a anunțat retragerea, ce își dorește de la competiția din Belgia și explică de ce mizează pe un singur aparat la mondiale.

Sandra, ce te-a determinat să continui în acest an cu gimnastica?
A fost dorința mea de a părăsi gimnastica ținând capul ridicat. Știam că am ratat solul la Londra și încă de atunci mi-am dorit să plec cu un exercițiu curat, frumos, prin care să mulțumesc publicului că a fost alături de mine atâția ani. Îmi părea rău ca ultimul meu sol să fie în genunchi, tocmai de aceea mi-am dorit foarte mult să pot continua până la o competiție mare și să dau tot ce pot mai bun.

Cum te simți pe noul sol?
Bine. Am reușit să adun ceva repetări pe el și mi-a plăcut din prima melodia Feeling Good a lui Michael Bublé. Am avut de ales dintre Nothing else matters – Metallica, Conquest of paradise – Vangelis și Feeling Good, care era a treia. De când am auzit-o, am zis «gata, asta e!», iar când îți place melodia, solul e deja jumătate făcut.

Ți-ai pregătit costumul pentru concurs?
Nu. Avem două modele, unul cu albastru și altul verde cu negru, mă voi hotărî în seara dinaintea concursului în funcție de cum mă simt.

Ce îți dorești de la Mondiale?
Să ne acomodăm repede cu sala, cu aparatele, să concurez așa cum mi-am pregătit exercițiul acasă, să mă întorc sănătoasă și să nu am niciun regret. Vreau să fie o despărțire frumoasă, deși e mult spus despărțire pentru că voi mai avea concursuri până la finalul anului, iar gimnastica va rămâne întotdeauna în inima mea.

Ce îți ridică nivelul de energie înainte de concurs?
Motivația vine din interior, este plăcerea de a concura, de a face publicul să se simtă bine. Gimnastica fără public, fără aprecierea lui, ar fi un sport trist.

Anunțul tău despre retragere a bulversat publicul la Naționale. Cum ai luat această hotărâre?
Hotărârea era luată mai de mult și am zis să anunț înainte de Mondiale, ca să știe toată lumea că va fi ultimul meu concurs. Nu am vrut să fac acest anunț după concurs pentru că sunt sigură că se interpreta, indiferent care ar fi fost rezultatul.

Dar anunțând că va fi ultimul concurs nu ai pus o presiune mai mare pe tine?
Nu chiar. Nu e nicio presiune. Merg acolo pentru că fac gimnastică de plăcere, vreau să mă bucur de fiecare minut pe care-l petrec în sală. Presiune nu simt pentru că eu cred că mi-am făcut datoria pentru România, eu știu ce pot, la fel cei de lângă mine, nu mai trebuie să demonstrez nimănui valoarea mea.

Te gândești la o retragere definitivă sau vei lăsa o cale de întoarcere?
Nu cred în lucrurile definitive,  tocmai de aceea dacă mi se va face dor, mă voi întoarce în sală. Poate fi la primăvară, peste un an sau niciodată. Nu mă gândesc că acest Campionat Mondial va fi ultima mea competiție, ci mă gândesc că va fi finalul unui capitol din viața mea.

Care a fost cel mai greu lucru în sală în acest an?
Să îmi găsesc echilibrul, pentru că nefiind antrenată și vâzând forma celorlalte fete și unde erau ele cu pregătirea, am simțit că îmi pierd din motivația de a merge mai departe. Mă gândeam că nu voi reuși să fac față cerințelor, să îmi recuperez solul de la Londra pentru că e destul de greu să ajungi la vârful de formă pe care l-ai avut în urmă cu un an.

Nu ai fost tentată să renunți?
Ba da. De multe ori am vrut să zic «gata, ce îmi mai trebuie mie să fac asta?», după care m-am scuturat de acest gând și mi-am zis că dacă am luat hotărârea să continui și anul acesta, să fac Mondialele, așa va fi!

Cum  a fost pregătirea în ultima perioadă fără doctori, fără kineto la lot?
Groaznic, am trăit cu improvizații de când au plecat cei doi kineto. În ultimele zile maseurul de la băieți a făcut în fiecare seară naveta din București la Izvorani să ne ajute, dar a fost ceva tot pe termen scurt. Sper ca după Mondiale să apară și sala promisă, să fie și doctori la lot. Toată lumea vorbește de performanțe, vrea medalii, dar trebuie să vedem și cum pot fi obținute.

Îți dorești o festivitate de retragere?
Da. Încă de când eram mică și am pornit să fac gimnastică m-am gândit că peste ani, când mă voi retrage, va fi un spectacol în care pot mulțumi oamenilor pentru faptul că m-au sprijinit și au avut încredere în mine. Îmi amintesc când s-a retras Nadia, la Polivalentă și lumea arunca spre ea cu flori. Nu-mi doresc să se arunce cu flori spre mine, însă vreau să îmi iau rămas bun de la public și cred că nu sunt singura. Fiecare sportiv român își dorește asta.

Peste ani cum ai vrea să se vorbească despre Sandra Izbașa?
M-aș bucura dacă lumea își va mai aminti de mine și cred că cea mai mare bucurie ar fi, ca peste ani, una dintre viitoarele noastre campioane să spună că a ajuns la gimnastică și pentru că a văzut o altă gimnastă, Sandra Izbașa. Mi-aș dori
ca lumea să aprecieze că am făcut ceva bun pentru România, pentru sport.


Lotul feminin: Sandra Izbașa (sol), Larisa Iordache (individual compus), Ștefania Stănilă (sol și bârnă)

Lotul masculin: Cristian Bățagă (individual compus), Marius Berbecar (sărituri și paralele), Ovidiu Buidoșo (cal cu mânere), Flavius Koczi (sol, cal cu mânere și sărituri) și Andrei Muntean (inele și paralele)

În finala de la individual compus se califică primii 24 de sportivi care concurează la toate aparatele și obțin cel mai bun punctaj, iar la finalele pe aparate cei mai buni 8 sportivi la fiecare aparat

Program CM Anvers
Azi: calificări băieți
Mâine: calificări băieți și calificări fete
Miercuri: calificări fete
Joi: finala individual compus masculin
Vineri: finala individual compus feminin
Sâmbătă: finalele pe aparate sol, cal cu mânere, inele (masculin) și paralele, sărituri (feminin)
Duminică: finalele pe aparate: sărituri, paralele, bară fixă (masculin) și bârnă, sol (feminin)

Articol scris de Alexandra AXINEANU

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat cu planurile de înmormântare
Cod roșu la Casa Regală a Marii Britanii! Starea Regelui Charles e din ce în ce mai rea, s-a avansat…
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ! Cântăreaţa a dezvăluit totul!
Decizia pe care au luat-o Andreea Bălan şi fostul ei soţ, la mai bine de doi ani de la divorţ!…
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Simona Halep va fi EXCLUSĂ. Decizia care se pregătește în circuitul WTA
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri!
Ramona s-a aruncat de la etaj după ce a născut! Dezvăluiri! "Dumnezeu s-o ierte"
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele