Federația Română de Gimnastică va avea un nou președinte. Numele mari care luptă pentru acest post

Federația Română de Gimnastică va avea un nou președinte. Numele mari care luptă pentru acest post
  • Publicat:
  • Actualizat:

Din aprilie 2025, gimnastica românească va avea un nou șef. Două nume grele și-au anunțat deja candidatura pentru postul de președinte al Federației.

Ingrid Istrate, directorul general al Clubului Sportiv Municipal Onești și secretar general în cadrul forului, se va lupta cu reputatul antrenor Ioan Suciu, cel care a pregătit lotul național masculin de gimnastică artistică.

Președintele în exercițiu, Carmencita Constantin, se apropie cu pași repezi de sfârșitul mandatului. Aceasta a anunțat deja că nu-și va mai depune candidatura.

Luptă acerbă pentru postul de președinte al Federației Române de Gimnastică

Absolventă a unui masterat în management sportiv, dar și a studiilor doctorale privind strategia pentru optimizarea performanțelor la nivelul cluburilor sportive departamentale, Ingrid Istrate se poate lăuda cu o experiență vastă în management. Aceasta se află de 15 ani la conducerea Clubului Sportiv Municipal Onești, perioadă în care a contribuit la obținerea unui număr semnificativ de medalii olimpice și europene.

De asemenea, a fost secretar general adjunct și membru al Comisiei Tehnice de Performanță în cadrul Ministerului Tineretului și Sportului și a făcut parte din Comisia de Organizare și Desfășurare a Competițiilor Naționale și Internaționale de Gimnastică artistică feminină, masculină și aerobică. Dacă va câștiga alegerile, îl va numi în funcția de vicepreședinte pe Cristian Moldovan, unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați antrenori de gimnastică ai momentului, distins cu titlul de Maestru emerit al sportului dar și cu Medalia națională Pentru Merit clasa I, acordată de președintele României.

În cursa pentru postul de președinte al FRG s-a înscris și Ioan Suciu, unul dintre actualii vicepreședinți ai Federației Române de Gimnastică și fost campion european la gimnastică artistică. Alegerile vor avea loc în cursul zilei de vineri, 25 aprilie.

Carmencita Constantin: „Nu voi mai candida”

Aleasă în martie 2021, când a fost unicul candidat, Carmencita Constantin a decis să nu candideze pentru un nou mandat. Aceasta a dat, însă, asigurări că va propune „o variantă completă pentru staff-ul de conducere”.

„Așa cum am spus, nu voi mai candida pentru un nou mandat de președinte. Sunt om serios, atunci când spun ceva, așa rămâne. Nu știu cine își dorește să candideze, eu voi propune și voi susține o variantă nu numai pentru postul de președinte, o variantă completă pentru staff-ul de conducere”, a declarat actualul președinte al Federației Române de Gimnastică.

Cel care va reuși să câștige alegerile își va asuma un obiectiv pe cât de important, pe atât de dificil. Este vorba despre relansarea gimnasticii românești și menținerea țării noastre în elita mondială a acestei discipline sportive.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Vești bune pentru femeile care își doresc copii! Guvernul României a făcut anunțul
Vești bune pentru femeile care își doresc copii! Guvernul României a făcut anunțul
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Cauza morții fetei de 15 ani care a căzut cu trotineta. Ce s-a întâmplat cu Valentina, în șanț
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce mesaj i-a transmis?: „Îmi este frică, nu poți să faci chestia asta singur. Vreau să...”
Fiul adoptiv al Luminiței Anghel, în stare de șoc! Ce a aflat David Pușcaș despre mama lui naturală și ce…
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Marius Şumudică şi-a dat demisia | VIDEO EXCLUSIV
Atac suburban la adresa lui Marius Şumudică! Antrenorul de la Rapid, distrus după eliminarea din Cupă: ”Clovnul dracu, farseurule, pleacă!”
Atac suburban la adresa lui Marius Şumudică! Antrenorul de la Rapid, distrus după eliminarea din Cupă: ”Clovnul dracu, farseurule, pleacă!”
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas uimiți
O mai ții minte pe Victoria Ruffo? Cum arată acum regina telenovelelor latino, la 62 de ani. Fanii au rămas…
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
Mario Iorgulescu a EVADAT și riscă trei ani de închisoare în plus. Este dat în urmărire internațională
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Bubulino, de azi înainte vom face dragoste ca la Jocurile Olimpice!
Medicul Papei Francisc, despre ultimele clipe din viaţa Suveranului Pontif:
Medicul Papei Francisc, despre ultimele clipe din viaţa Suveranului Pontif: "L-am găsit cu ochii deschiși"
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Ce se ascunde în tunelurile secrete ale Vaticanului
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Imagini rare cu soţia lui Marius Şumudică! Liliana e căsătorită cu omul momentului de peste 30 de ani
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Vremea o ia razna în toată România. Ce se întâmplă în București
Meteorologii Accuweather au modificat prognoza. Vremea o ia razna în toată România. Ce se întâmplă în București
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Decizia CCR de anulare a alegerilor din decembrie, suspendată de judecători. Ce se întâmplă cu turul II
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară:
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului…
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Doliu în Las Fierbinți! Actorul a murit de Paște
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Console portabile: cum să-ți îmbunătățești experiența de joc
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Ești obligat să oprești dacă un pieton e pe sensul opus? Regula pe linia de tramvai
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
Artista din România care și-a asumat relația cu o fată. Cum s-a filmat alături de noua ei iubită | VIDEO
×