Acasa » Alte Sporturi » Gimnastică » EXCLUSIV! Salt în viitor. Europenele de gimnastică din 2017 vor inaugura sala de 80 de milioane € de la București

EXCLUSIV! Salt în viitor. Europenele de gimnastică din 2017 vor inaugura sala de 80 de milioane € de la București

România va organiza după 60 de ani un nou Campionat European de gimnastică.
EXCLUSIV! Salt în viitor. Europenele de gimnastică din 2017 vor inaugura sala de 80 de milioane € de la București

România va organiza după 60 de ani un nou Campionat European de gimnastică. „Am lansat scrisorile de intenție și am discutat deja cu președintele Uniunii Europene de Gimnastică. E ca și stabilit, organizăm europeanul”, a declarat pentru ProSport președintele Federației Române de Gimnastică, Adrian Stoica. Conform succesiunii stabilite de UEG, ediția din 2017 ar urma să se desfășoare numai la individual, fără competiție pe echipe.

Primăria s-a angajat să finalizeze sala în 2016

Întrecerile vor fi găzduite de noua Sală Polivalentă din București, care va avea 12.000 de locuri. „Aceasta a și fost ideea inițială, să inaugurăm noua Sală Polivalentă printr-o competiție majoră. Este logic că până atunci trebuie să fie funcțională”, a punctat Stoica. „Bijuteria” de la București va fi de fapt gata în 2016, conform angajamentelor luate de Primăria Capitalei. Pentru finalizarea lucrărilor, preconizate a demara la începutul lui 2014, a fost aprobat un buget de 80 de milioane de euro. Certificatul de urbanism a fost semnat de Primăria sectorului 2 încă din luna octombrie. Sala multifuncțională va fi construită în cadrul Complexului Sportiv „Lia Manoliu”.

În 1957, Latînina a luat tot!

Interesant este că România a mai organizat o singură dată în istorie o competiție majoră la gimnastică, prima ediție a Campionatelor Europene, din 1957. „Atunci, Europenele de gimnastică au avut loc în Sala Floreasca, recent construită, acum vom inaugura o arenă de 12.000 de locuri. Mi-e și teamă să calculez câți ani sunt între cele două evenimente”, a mai declarat Adrian Stoica. La prima ediție a CE, toate cele cinci medalii de aur au revenit rusoaicei Larisa Latînina. România a punctat atunci prin Elena Leuștean (trei medalii de argint) și prin Sonia Iovan (un argint și două bronz). Sala Floreasca a fost construită pentru Cel de-al Treilea Congres Mondial al Tineretului, care a avut loc în 1953.

Parteneri
Ce înseamnă dacă vezi o cască moto pe asfalt? Semnalul pe care orice șofer trebuie să-l știe
Mediafax
Meteorologii Accuweather anunță 9 zile consecutive de furtuni electrice in România. Care sunt orașele afectate
Cancan.ro
Paradisurile turistice ieftine și sigure pe care mulți români încă nu le-au descoperit. "Femeile spun că se simt mai în siguranță aici decât la Roma sau Paris"
Adevarul.ro
Înainte de a pleca, Rădoi s-a dus la Becali şi i-a lăudat un jucător de la FCSB: "Naşule, ai grijă de el, ajunge fotbalist. Are un parametru unde se apropie de Ronaldo"
Orangesport
Cu ce se ocupă Iuliana Luciu la 39 de ani, după ce a renunțat la televiziune. „Nu vreau să fiu doar omul care iubește muzica”
Ce se întâmplă, doctore?
Ministerul Muncii a publicat proiectul legii salarizării: ce salarii cresc și ce salarii rămân la fel
Economedia
BANCUL ZILEI. Bulă supărat: – Bubulino, am aflat că ai amant!
Râzi cu lacrimi
Misterul dispariției mayașilor! De ce au fost abandonate marile orașe ale civilizației antice?
Descopera.ro
Ce calități și ce defecte ai, în funcție de ora exactă la care te-ai născut. Expertiza numerologului Mihai Voropchievici
Cancan.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Ciao.ro
Cum puteți juca turneul final al Campionatului Mondial de fotbal în EA SPORTS FC 26. România nu lipsește
Go4Games
Un model legendar ar putea fi readus la viață de Ford. Un sedan cu patru uși, foarte probabil cu motor electric
Promotor.ro