Drăgulescu, în mijlocul familiei

Drăgulescu, în mijlocul familiei
  • Publicat:
  • Actualizat:

Sfârșit de august într-un parc din București. Familia Drăgulescu a ieșit cu cei doi copii la plimbare. Micuții plini de energie sunt cu greu stăpâniți de părinți. Richard intră în straturile cu flori, în timp ce Beatrice, mai rezervată, nu o scapă din ochi pe mama Larissa. „Bea e mai geloasă, ea trebuie să fie tot timpul în centrul atenției. Este foarte sensibilă și un pic mai introvertită, așa, ca mine”, explică Marian.

Deși Olimpiada de la Beijing a rămas în urmă, chipul lui încă poartă urmele competiției. Cearcăne adânci și tristețea care i s-a întipărit parcă pe față. Zâmbește rar și asta numai când vine vorba de familie. Gimnastica i-a lăsat un gust amar, încă o dată. „Trebuie să trec peste tot și să o iau de la capăt. Ce a fost a fost, nimic nu se mai poate schimba. Dar doare rău de tot”, explică el.

O vacanță "fără sfârșit"

Larissa e permanent cu ochii după cei mici. Aleargă după ei, îi ceartă, în timp ce „Marocanul” le zâmbește complice. Este o familie frumoasă, pentru care urmează câteva săptămâni liniștite, de vacanță. „Vom pleca la părinții mei, la Călugăreni, apoi la Reșița și la mare, cutreierăm toată țara. Cât despre viitor, nu știu. Nu aș vrea să plec din țară, pentru că aici e inima mea, dar în momentul acesta nu știu. Antrenorat în SUA sau aici, sau tot sportiv, o să văd”, spune Marian, enigmatic. Își dorește să uite tot și apoi să revină. „Vreau să mi se facă dor de sală, de gimnastică, de mine ca sportiv. Până atunci o să fiu doar tată și soț și o să mă bucur de familie”, spune el. Este întrerupt de „Richi”, care îi spune ceva, într-o limbă neînțeleasă de noi. Marian râde și ne lămurește că trebuie să plece, „Richi” vrea să alerge.

"Lângă ei am găsit puterea să merg mai departe, să mă regăsesc și să cred în mine. Când mă trezesc dimineața și le văd zâmbetul, îmi spun că tot ce am făcut merită" – Marian Drăgulescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
VIDEO EXPLOZIV | Lider PNL, surprins când o posedă în mașina de serviciu pe tanti Miuța
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Se pregătește o lovitură fără precedent în Formula 1
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri de cuțit. Ce a mărturisit în fața sediului de poliție, în ziua în care Andreea a fost condusă pe ultimul drum
Mama lui Mirel face primele declarații, după ce fiul ei a ucis-o pe studenta la Medicină cu zeci de lovituri…
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Blonda care a uimit în finala Champions League din 2019 s-a reprofilat. Cu ce se ocupa acum tânăra
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă îi dă cineva!"
Câți bani cere Oana Zăvoranu pentru o apariție la TV. Cristi Brancu a dat-o de gol: „Habar nu am dacă…
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
BANCUL ZILEI. Tatăl către Bulă: Ce mai e nou pe la școală, băiete?
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul.
Tatăl criminalului Mirel, în lacrimi după ce şi-a vizitat fiul. "Ne pare rău şi de el, şi de fata aceea…
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Absolut HILAR! Cybertruck s-a făcut de TOT RÂSUL când a încercat să...
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Să-i fie ţărâna uşoară! Vedeta mutilată cu ciocanul de soţul ei, mesaj şocant despre tatăl celor două fete ale sale!
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Este incredibil ce le-a spus Mirel părinților săi! Au ieșit înmărmuriți după dialogul cu fiul lor
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Anunț despre CARNEA DE PUI din magazine. Producătorii au spus care este ADEVĂRUL, de fapt
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Imagini tulburătoare de la înmormântarea Andreei! Tânăra ucisă Mirel Dragomir va fi condusă astăzi pe ultimul drum
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
Vedete cu lenjeria intimă la vedere! Topul celor mai transparenți chiloței
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
F1 Manager 2024 va permite crearea și gestionarea unor noi echipe de Formula 1
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Gușă - Vizer, conflictul ia amploare: interviul exploziv care adâncește ruptura din judo
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Imagini ruşinoase din Gaza: soldaţi israelieni s-au fotografiat jucându-se cu lenjeria intimă a femeilor palestiniene
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Praful saharian ar putea afecta această piesă a mașinii
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup
Geamăna siameză Abby Hensel s-a căsătorit. Imagini cu ea și sora Brittany în rochie de mireasă. Cele două împart același trup