Drăgulescu a uimit în Germania

Drăgulescu a uimit în Germania
  • Publicat:
  • Actualizat:

La finalul unei săptămâni agitate, în care a încercat să-și rezolve conflictele cu fosta soție, neglijând total pregătirea, Marian Drăgulescu a luat startul în Bundesliga, pentru KTV Straubenhardt. Evoluțiile lui fără greșeală au adus clubului prima victorie, în deplasare, în fața campioanei naționale en-titre, SC Cottbus, scor 36:25.

„Nu are de ce să mă afecteze faptul că voi pleca exact în ziua concursului. Aparatele sunt aceleași peste tot și oricum merg să fac ce știu mai bine”, declara el înainte de a părăsi România. Lucru pe care „Marocanul” l-a și făcut, chiar la prima competiție după eșecul de la Jocurile Olimpice.

Aplaudat la scenă deschisă

Sâmbătă dimineață, însoțit de un reprezentant al clubului KTV Straubenhardt, a plecat în Germania, iar la ora 16:00 a intrat în concurs, împotriva celor de la SC Cottbus. Aplaudat de publicul prezent în sala de la Kolkwitz – Center, Drăgulescu a avut o evoluție perfectă, obținând cele mai mari note din competiție, 15,000 la sol și 16,500 la sărituri. De altfel, nota obținută de el la finalul săriturii care îi poartă numele a fost cea mai mare acordată în etapa de sâmbăta din Bundesliga.
Astfel, clubul pentru care concurează se află, în urma punctaverajului, pe locul trei al clasamentului. În următoarea etapă, de pe 11 octombrie, KTV Straubenhardt o va întâlni, acasă, pe TG Saar.

"A fost un concurs greu, mai ales după ce s-a întâmplat săptămâna aceasta în viața mea" – Marian Drăgulescu, gimnast

6 puncte a adus clubului KTV Straubenhardt Marian Drăgulescu în prima etapă

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Detalii explozive! Ce s-a întâmplat în apartamentul lui Mititelu jr, după miezul nopții. Beinur a dat buzna și.....
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Daniel Niculae a rupt tăcerea, la o lună după ce a fost dus la audieri: ”O mizerie de dosar!”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă…
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Gică Hagi a auzit declarațiile lui Florinel Coman și a reacționat: „Să fie clar!”
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Cum arată Adi Minune după operația de micșorare a stomacului. E transformat total
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
Simona Halep iubeşte din nou. S-a retras de la turnee şi a postat imaginile romantice. Cine este alesul?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
BANCUL ZILEI. Bula îsi întreabă dirigintele: - Dom’ profesor, care e diferența dintre bărbați și femei?
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
EXPERIMENT. Cum deosebim vopseaua naturală pentru ouă de cea clasică, plină de E-uri
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
ANUL în care Pământul NU a avut VARĂ! Cum a fost posibil?
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Răsturnare de situaţie! Cine a preluat, de fapt, şefia clanului Corduneanu, după moartea Stăpânului Moldovei
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
Primele & singurele imagini cu Mititelu Jr., după ce s-a intoxicat cu medicamente! E bine, mersi!
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
PRODUSELE INTERZISE definitiv. Ordinul final a fost dat chiar astăzi, 23 APRILIE
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Amenzi de 2900 de lei pentru ȘOFERII care fac această greșeală în trafic
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi…
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Cum s-a răzbunat în mod spectaculos un bărbat părăsit de soție din cauză că era obez VIDEO
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Lozuri pentru sprijinirea sportivilor români la JO de la Paris
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Preț în România pentru cel mai interesant SUV din 2024
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen
Luna plină din 24 aprilie influențează anumite zodii. Cine va cunoaște succesul după acest fenomen