Doliu în sportul românesc: a murit Iuliana Simonfi

Publicat: 25 Oct. 2019, 10:51 Gimnastica

Federaţia Română de Gimnastică a anunţat, vineri, că fosta gimnastă olimpică, Iuliana Simonfi s-a stins din viaţă.

Iuliana Simonfi s-a stabilit în Namibia, unde a deschis Academia de Gimnastică Simonfi.

Iuliana Simonfi a fost şi antrenoarea lotului naţional de gimnastică al Namibiei.

”Ne-a părăsit mult prea devreme, colega noastră Iuliana Simonfi! A fost o gimnastă de talent, membră a lotului national în anii ’70, apoi antrenoare la clubul căruia i-a aparţinut – CSM Baia Mare. I-a îndrumat primii paşi campioanei Mirela Paşca, medaliată olimpic, mondial şi european. De foarte mulţi ani trăia în Namibia, unde a fost extrem de apreciată ca antrenoare. Condoleanţe familiei! Dumnezeu să o odihnească”, este anunţul făcut de Federaţia Română de Gimnastică.

Publicat: 25 Oct. 2019, 10:51 Gimnastica
Pe aceeași temă
TOP 20 - Cele mai rușinoase gafe vestimentare ale vedetelor la plajă. Daniela Crudu, de exemplu, a rămas cu sutienul în mână și e doar pe locul doi. Să vezi cine e pe primul loc, imaginile sunt fabuloase
TOP 20 - Cele mai rușinoase gafe vestimentare ale vedetelor la plajă. Daniela Crudu, de exemplu, a rămas cu sutienul în ...
Răsturnare de situaţie în cazul dublei crime de la Satu Mare. Câinele de urmă a „mirosit“ un alt suspect

PENSII DUBLATE! Guvernul Orban, DECIZIE INCREDIBILA

Costul ameţitor pe care îl are geaca cu care Dorel Căprar, preşedintele PSD Arad, s-a prezentat la DNA

FANTASTIC! Portarul a urcat in careu si i-a dat GOL lui Real Madrid! Super faza in Liga Campionilor

Imagini demențiale cu bunicuțele-escorte care sunt plătite regește ca să facă amor! ”Nu sunt pregătită să mă opresc”

Cât costă în România CEL MAI FRUMOS SUV Mercedes? Selly a dat deja avansul

Semne care arată că maşina are probleme la ambreiaj

Se întâmplă! După exodul MASIV, un val uriaş de muncitori din afară se reîntorc în ţară

Sute de SCALVE sexuale trebuiau să treacă un test CRUNT pentru a-l mulţumi pe cel mai respectat ÎMPĂRAT al tuturor timpurilor

ATENŢIE! De astăzi, poliţia opreşte în trafic maşinile să le verifice. Dacă aveţi asta în maşină, primiţi amendă.

ŞOCANT! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a fost LOVITĂ de TREN. În ce stare se află

O mare companie din România își suspendă producția! Sute de angajați intră în șomaj

Fosta iubită a lui Adrian Cristea a fost lovită de tren! Detaliul BIZAR care i-a șocat pe anchetatori

Nicole Murphy: ce face ca să arate perfect la 51 de ani

IMAGINE SOC la priveghiul lui Cornel Gales! Oamenilor nu le-a venit sa creada cand au vazut

BREAKING | E oficial: LUIZA TRĂIEȘTE! Vezi dovada oficială

Site-ul PornHub a dezvăluit care sunt cele mai cautate clipuri din ROMÂNIA

Decizia radicală luată de un bârlădean după ce a văzut un cuplu făcând sex la barajul de unde vine apa. Primarul oraşului a rămas perplex
Decizia radicală luată de un bârlădean după ce a văzut un cuplu făcând sex la barajul de unde vine apa. Primarul ...
Guvernul construieşte două penitenciare cu 177 milioane de euro. În ce judeţe vor fi „cazaţi” deţinuţii

Horoscop zilnic 12 decembrie 2019 – De joi este Lună Nouă în gemeni

Raluca Bădulescu, dependentă de cumpărături! Totul despre noul sezon 'Bravo, ai stil!', viața personală a juratei dar și banii pe care îi dă pe haine.
Raluca Bădulescu, dependentă de cumpărături! Totul despre noul sezon 'Bravo, ai stil!', viața personală a juratei dar ...
Doliu enorm in lumea muzicala! S-a stins din viata dupa lupta cu o boala crunta

ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta acum 20 de ani
ATUNCI ŞI ACUM | Cât de mult s-a transformat fetiţa care a ridicat România în picioare. O mai recunoşti? Cum arăta ...
De ce ating POLIȚIȘTII farurile maşinii atunci când te trag pe dreapta?

FOTO HOT. Cum arată corpul Andreei Bălan, la 35 de ani, după două sarcini! În trecut poza goală complet în Playboy, acum s-a lăsat fotografiată aşa
FOTO HOT. Cum arată corpul Andreei Bălan, la 35 de ani, după două sarcini! În trecut poza goală complet în Playboy, ...
Corina Bud încinge internetul! S-a lăsat fotografiată goală-pușcă. Arată fenomenal la 39 de ani FOTO

Horoscop chinezesc 2020. Anul șobolanului de metal. Se anunță schimbări majore!

Horoscop Zodia Pești 13 Decembrie 2019
Horoscop Zodia Pești 13 Decembrie 2019
Sezonul răcelilor: obiecte ce trebuie dezinfectate