De ce** emigrează campioanele?

Redactor:
Sergiu Petre
  • Publicat:
  • Actualizat:

De mai bine de patru decenii, gimnastica românească produce valori și paradoxuri. Din laboratoarele de la Onești și Deva au ieșit zeci de campioane mondiale și olimpice, însă nici măcar una nu a ajuns să antreneze la nivel înalt în România. Ignorate în țară, majoritatea și-au găsit împlinirea profesională în străinătate. 

Cătălina Ponor calcă pe drumul bătătorit de nume mari ale gimanasticii românești, precum Nadia, Daniela Silivaș, Ecaterina Szabo sau Teodora Ungureanu, și vrea să emigreze în SUA. „Într-adevărul, am primit mai multe invitații, în mare parte din Statele Unite ale Americii, pentru a continua munca în gimnastică. Încă nu am luat o hotărâre, dar mă doare că nu am primit nicio propunere din țară. Marii campioni care au plecat au făcut asta pentru că în alte țări sunt apreciați mai mult, și nu e vorba numai de gimnaști”, spune tripla campioană olimpică de la Atena pentru Gândul.


„Marii campioni care au plecat au făcut asta pentru că în alte țări sunt apreciați mai mult, și nu e vorba numai de gimnaști”
Cătălina Ponor, triplă campioană olimpică 2004

„În România nu există un sistem privat, ca în țările occidentale, unde părinții plătesc pentru copiii lor. Fără acesta, locurile în antrenorat sunt limitate”
Mariana Bitang, consilier prezidențial


Bitang: „România le-a întors spatele”
Plecând de la „Cazul Ponor”, ProSport a încercat să afle de ce emigrează campioanele României. Iar ancheta a scos la iveală cauze dureroase. Nadia, care a plecat din țară în 1989, se săturase să fie îngrădită de un regim totalitar, care o înconjurase de informatori. Nu avea voie să plece în Occident și nici nu putea să-și exercite profesia. Abia în SUA a putut să respire. Nadia a fost însă un caz special. Despre celelalte, a vorbit fosta antrenoare Mariana Bitang.

„Sportivele pleacă din cel puțin trei motive. Mai întâi că așa suntem noi, românii, când nu mai avem nevoie de cineva îi întoarcem spatele. Apoi, nimeni nu are răbdare cu aceste fete. Sunt foarte tinere când termină viața de sportivă, au nevoie de o perioadă de acomodare, pe care nimeni nu le-o acordă. În fine, de vină este și faptul că în România nu există un sistem privat, ca în țările occidentale, unde părinții plătesc pentru copiii lor. Nu neapărat să facă performanță, ci să se joace și să-și dezvolte motricitatea. Pe mine m-a întrebat cineva de ce nu mi-am deschis sală privată. Cu ce bani? Și chiar dacă aș fi putut să o deschid, în șase luni dădeam faliment. Pentru a rezista ar fi nevoie de cel puțin 200 de copii care să plătească lunar. Unde să-i găsești? Fără un sistem privat, locurile de antrenori în țară sunt limitate. Asta este marea dramă a gimnasticii românești”.

Ce nu poate spune Bitang: în țară ar fi loc pentru campioane, dar sistemul relațional, ce funcționează la nivel de cluburi, face ca posturile să fie blocate de antrenori limitați. Sigur, sunt și excepții…

Au plecat
Nadia Comăneci (SUA)
Teodora Ungureanu (SUA)
Emilia Eberle (SUA)
Ecaterina Szabo (Franța)
Daniela Silivaș (SUA)
Aurelia Dobre (SUA)
Dumitrița Turner (SUA)
Eugenia Golea (Porto Rico, SUA)
Claudia Presecan (Anglia)
Corina Ungureanu (Anglia)

Au rămas în țară
Lavinia Miloșovici
Gina Gogean
Simona Amânar
Andreea Răducan
Maria Olaru


Nadia Comăneci
„Zeița de la Montreal”, prima gimnastă care a obținut nota zece la JO. Nadia (47 de ani) a cucerit 9 medalii la JO (5-3-1), un aur la CM și 9 la CE, a fugit din România în 1989. Este stabilită în SUA, la Oklahoma, are propria academie și este măritată cu fostul campion american Bart Conner. Împreună au un băiat.


Ecaterina Szabo
Inclusă în International Gymnastics Hall of  Fame, Kati (42 de ani) a cucerit 4 medalii de aur și una de argint la JO, două titluri la CM și CE. Este stabilită din 1992 în Franța, lucreaza împreună cu soțul ei ca antrenori de gimnastica la un club și are doi copii, Lorenzo și Zeno.


Daniela Silivaș
A fost vedeta gimnasticii românești la JO 1988, unde a obținut șase medalii: trei aur – două argint – un bronz. Daniela (37 de ani) mai are în palmares 7 medalii de aur la CM și 5 la CE. Din 1991 s-a stabilit în SUA, unde antrenează. S-a măritat cu Scott Harper și așteaptă al treilea copil.

Știri despre
Pe aceeași temă
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Anunțul făcut de ANM! Vremea o ia razna din nou. Ne așteaptă temperaturi fără precedent în iunie
Secretele întunecate din munţii dacilor, care l-au înfiorat pe Ceauşescu. Ce au căutat aici nemţii şi sovieticii
Secretele întunecate din munţii dacilor, care l-au înfiorat pe Ceauşescu. Ce au căutat aici nemţii şi sovieticii
Simona Halep pune eşecul de la Roland Garros pe seama unui atac de panică
Simona Halep pune eşecul de la Roland Garros pe seama unui atac de panică
Nucleara în showbiz. Reghe dezvăluie cu ce bărbat a prins-o pe Prodanca. Motivul REAL al divorţului
Nucleara în showbiz. Reghe dezvăluie cu ce bărbat a prins-o pe Prodanca. Motivul REAL al divorţului
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
SINGURUL oraș din lume situat pe două CONTINENTE! Tu știi care este?
Ministrul Muncii, vești excelente pentru milioane de pensionari! Se aplică de la 1 iulie 2022
Ministrul Muncii, vești excelente pentru milioane de pensionari! Se aplică de la 1 iulie 2022
ACORD DE PACE între Rusia și Ucraina! Vladimir Putin a luat marea decizie
ACORD DE PACE între Rusia și Ucraina! Vladimir Putin a luat marea decizie
E oficial: Carantină DIN NOU pentru 21 de zile
E oficial: Carantină DIN NOU pentru 21 de zile
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Schimbare șocantă de look. Lana del Rey s-a îngrășat 30 de kilograme. Cum arată acum
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Un model a ieșit în public cu „cel mai mic bikini printat 3D din lume”. Puţine femei au curajul ei
Războiul din Ucraina, ziua a 93-a. Zelenski: Occidentul să înceteze să se mai joace cu Rusia şi să impună sancţiuni mai dure Moscovei pentru a pune capăt
Războiul din Ucraina, ziua a 93-a. Zelenski: Occidentul să înceteze să se mai joace cu Rusia şi să impună sancţiuni…
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
BANCUL ZILEI: Costel, obosit, face popas la o bătrână: Dormi cu mine sau cu Vițica?
Propaganda rusă anunţă că Marea Britanie e în pragul canibalismului din cauza crizei alimentare
Propaganda rusă anunţă că Marea Britanie e în pragul canibalismului din cauza crizei alimentare
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Incident șocant la televiziunea de stat. Prezentatoarea a crezut că moare de rușine!
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
Topul celor mai sexy fundulețe din showbiz! Pe ce loc se află Elena Udrea și Loredana Chivu
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
VIDEO:Și-a dus mașina în service și a lăsat camera de bord pornită. Ce au spus mecanicii când au rămas singuri
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Fosta gimnastă Diana Bulimar, apariție seducătoare! Și-a etalat formele perfecte
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!
FOTO. Adina Buzatu, topless. Apariție incitantă a vedetei!