Dan Grecu „Nu se poate vorbi de progres”

Dan Grecu
  • Publicat:
  • Actualizat:

România a cucerit la Europenele din Elveția trei medalii, două de bronz și una de argint. Vicecampioni europeni pe echipe, la Volos, gimnaștii români nu au putut să-și apere medalia și au coborât un loc în ierarhie. Antrenorul coordonator al lotului, Dan Grecu a analizat, pentru ProSport, evoluția elevilor săi.

Am terminat Europenele fără medalie de aur..
Eram pe aproape, mai ales la sol. Răzvan a dorit să nu riște și nu și-a adăugat elementul care i-ar fi mărit nota de plecare și automat și nota finală. Cred că se putea obține o medalie și la cal cu mânere, dar așa a fost concursul. Băieții nu au fost pregătiți pentru a face noile exerciții cu care vor merge la Bejing și au dorit să se prezinte la fel ca la Mondiale.

Cum vi se par aceste rezultate?
Sunt mulțumitoare, în condițiile în care toate echipele care au venit, au avut în componență pe cei mai buni sportivi și au prezentat, majoritatea, exercițiile pentru Olimpiadă.Așa cum am spus la plecare, noi am încercat să facem și acele elemente noi, dar deocamdată atât s-a putut. După calificări, băieții s-au mobilizat, au fost mai siguri, ratările au fost mai puține.

Pot crește valoric exercițiile gimnaștilor noștri?
Desigur, la sol Șelariu și Koczi vor avea exerciții cu notă de plecare mai mare decât cele prezentate aici, Koczi și Daniel Popescu la cal, la bară Koczi.


Mai sunt 3 luni până la JO. Credeți că destul timp de pregătire?
Sunt convins, pentru că elementele sunt adăugate și se lucrează numai pe consolidarea lor și pe mai multă siguranță în execuție.

Ați fost supervizor în Comisia de la sărituri. Cum vi s-a părut finala la acest aparat?
Foarte puternică. Mai toți concurenții au prezentat două sărituri cu note maxime de plecare. Chiar și în calificări, au fost sportivi care au avut prima săritură foarte bună și care pot crește semnificativ până la Beijing.

Majoritatea au făcut săritura Drăgulescu…
Într-adevăr, a fost cea mai populară săritură la Europene. Tocmai de aceea cred că lupta pentru titlul olimpic va fi foarte strânsă. Poți fi bătut chiar cu armele tale.

La ce aparate considerați că s-a înregistrat un progres?
Din păcate, la niciunul. În acest moment nu cred că se poate vorbi de acest lucru.

Care sunt punctele pozitive și cele negative ale participării la această competiție?
Este prea devreme să facem această analiză. Trebuie să analizăm și să judecăm la rece. Zilele următoare vom face împreună cu cei din federație această analiză.

articol scris de Mirela Basescu

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă, o poveste tristă
Chirie de 30 de bani pe zi în locul din România cu priveliște de vis! În spate se ascunde, însă,…
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
Vestea primită de Horațiu Moldovan la patru luni de la transferul la Atletico Madrid
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur.
Craterul din Slănic se măreşte, iar crăpăturile au ajuns la blocurile şi la casele din jur. "Stăm şi aşteptăm. Situaţia…
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Cum îşi răsfaţă Arpad Paszkany iubita cu 24 de ani mai tânără! Antonela, apariţie răvăşitoare în costum de baie
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj. Ce era înauntru, de fapt
Ce a pățit o româncă, după ce a cumpărat o caserolă cu aripioare de pui dintr-un supermarket Lidl din Cluj.…
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Traian Băsescu spune adevărul despre Ion Iliescu: Este prea târziu
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Lovitură CRUNTĂ pentru Ion Iliescu! Breaking news
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Teroarea evreilor demascați de Gestapo: „Am fost învățați să-i recunoaștem după structura craniului. Tu provii dintr-o familie bună“ VIDEO
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele