Campioanele europene au învins Marea Britanie

Publicat: 01 Jun. 2008, 12:45 Actualizat: 01 Jun. 2008, 12:49 Gimnastica
Campioanele europene au învins Marea Britanie

Echipa feminină de gimnastică a României a învins, fără probleme, reprezentativa similară a Marii Britanii, în cadrul competiției bilaterale care a avut loc ieri după-amiază la Constanța. România, reprezentată de Sandra Izbașa, Steliana Nistor, Anamaria Tămîrjan, Gabriela Drăgoi, Andreea Acatrinei și Daniela Druncea a cumulat un punctaj de 238,600 puncte, Marea Britanie (pentru care au concurat Elizabeth Tweedle, Rebecca Downie, Rebecca Wing, Marissa Wing, Hannah Whelan și Imogen Cairns) reușind să adune doar 230, 400 puncte.

 „A fost un concurs bunicel, de care sunt mulțumit. Fetele s-au mobilizat foarte bine și au încercat elemente noi. Ratările au fost puține, per total trei, 2 la paralele și una la bârnă, toate fiind la elementele noi introduse. Sunt speranțe că până la Beijing putem căpăta siguranță în legarea lor în exercițiu”, a declarat Nicolae Forminte, antrenorul coordonator al lotului.

Concursul de la Constanța, primul după cucerirea aurului continental pe echipe s-a dovedit un test și pentru fetele noi din echipă. „Cele care nu au concurat anul acesta au avut șansa să arate forma la care au ajuns, mă gândesc la Dana Druncea, la Andreea Grigore, la Andreea Acatrinei. Cât despre componentele de bază ale echipei, Tămîrjan a avut un concurs foarte bun, făcând exercițiile cu noile elemente, săritură nouă, la bârnă două elemente noi, printre care coborârea, dar  și un element nou la sol. Izbașa și Nistor au făcut un element nou la sol, care le va crește nota de plecare cu 2 zecimi, lucrurile merg bine până acum”, a continuat  Forminte.

Fetele se întorc în Sala Olimpică de la Deva, unde își vor continua antrenamentele. Următorul concurs pentru echipa României va fi între 13 și 15 iunie, în Marea Britanie. Adversarele campioanelor europene vor fi echipele Marii Britanii și Braziliei.

ROMÂNIA punctaj total 238,600
SĂ‚RITURI
  58,600 puncte
PARALELE  58,100 puncte
BÂRN   61,950 puncte
SOL    59,950 puncte

 articol scris de Mirela Basescu

Publicat: 01 Jun. 2008, 12:45 Actualizat: 01 Jun. 2008, 12:49 Gimnastica
Pe aceeași temă
Cu cine a făcut amor Alex Velea! Vestea neașteptată primita de Antonia
Cu cine a făcut amor Alex Velea! Vestea neașteptată primita de Antonia
Cum arată femeia pe care soţul ei, chirurg estetician, a operat-o timp de 15 ani pentru „a fi aproape de perfecţiune“
Cum arată femeia pe care soţul ei, chirurg estetician, a operat-o timp de 15 ani pentru „a fi aproape de perfecţiune“
Fosta nevasta a lui BORCEA, Alina Vidican, DE NERECUNOSCUT! Ce a ajuns sa faca si cum arata ACUM. Operatiile si-au spus cuvantul
Fosta nevasta a lui BORCEA, Alina Vidican, DE NERECUNOSCUT! Ce a ajuns sa faca si cum arata ACUM. Operatiile si-au spus cuvantul
De ce s-a prăbuşit elicopterul lui Kobe Bryant. Ultimul avertisment adresat pilotului. AUDIO
De ce s-a prăbuşit elicopterul lui Kobe Bryant. Ultimul avertisment adresat pilotului. AUDIO
L-au confundat pe Kobe Bryant cu o alta legenda din NBA! Clipul video care a starnit milioane de reactii! Ce s-a intamplat
L-au confundat pe Kobe Bryant cu o alta legenda din NBA! Clipul video care a starnit milioane de reactii! Ce s-a intamplat
Cele mai bombate posterioare de pe Instagram! Galerie foto incendiară cu fetele la sală
Cele mai bombate posterioare de pe Instagram! Galerie foto incendiară cu fetele la sală
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Ca să ai partide de sex memorabile, fă acest lucru extrem de simplu
Femeile declară: astea sunt „poziţiile ideale” în maşină!
Femeile declară: astea sunt „poziţiile ideale” în maşină!
Mesajul lui Dincă din puşcărie: „Este un dosar cu probe beton“. Scrisoarea halucinantă trimisă părinţilor Alexandrei Măceşanu
Mesajul lui Dincă din puşcărie: „Este un dosar cu probe beton“. Scrisoarea halucinantă trimisă părinţilor Alexandrei ...
CUTREMUR în piaţă. Mutarea de 800 de milioane de euro făcută de RCS & RDS
CUTREMUR în piaţă. Mutarea de 800 de milioane de euro făcută de RCS & RDS
Moştenirea lui Hitler provoacă OROARE după zeci de ani! Descoperire tulburătoare într-un INSTITUT medical din Strasbourg
Moştenirea lui Hitler provoacă OROARE după zeci de ani! Descoperire tulburătoare într-un INSTITUT medical din Strasbourg
"Îmi pare rău că iubitul tău se uită ..." Incredibil cum a ieşit pe stradă această tânără. Ce le transmite femeilor
Alertă la FCSB! Dezastru financiar pentru Gigi Becali. Anunţ teribil primit de patronul roş-albaştrilor, care e în plină criză
Alertă la FCSB! Dezastru financiar pentru Gigi Becali. Anunţ teribil primit de patronul roş-albaştrilor, care e în plină ...
Amanta lui Dincă face dezvăluiri şocante. Cine era de fapt monstrul din Caracal
Amanta lui Dincă face dezvăluiri şocante. Cine era de fapt monstrul din Caracal
Ce avere colosală avea Kobe Bryant. A ajuns în topul celor mai bogați sportivi din istorie
Ce avere colosală avea Kobe Bryant. A ajuns în topul celor mai bogați sportivi din istorie
Este o veste GROAZNICA! Donald Trump, anunt TRAGIC
Este o veste GROAZNICA! Donald Trump, anunt TRAGIC
Ofertă extraordinară dacă vreţi să vă căsătoriţi şi să faceţi copii: 30.000 de euro şi reducere la impozit pe VIAŢĂ
Ofertă extraordinară dacă vreţi să vă căsătoriţi şi să faceţi copii: 30.000 de euro şi reducere la impozit pe VIAŢĂ
Prima reacție a Vlăduței Lupău, după ce Armin Nicoară a vorbit despre partidele de amor filmate dintre ei
Prima reacție a Vlăduței Lupău, după ce Armin Nicoară a vorbit despre partidele de amor filmate dintre ei
Un mare site pornografic a introdus această nouă CATEGORIE pentru a testa apele. Acum nu mai face faţă cererii. „Ne pică SERVERELE!”
Un mare site pornografic a introdus această nouă CATEGORIE pentru a testa apele. Acum nu mai face faţă cererii. „Ne ...
Două gafe uriaşe după decesul lui Kobe Bryant. BBC şi MSNBC au atras furia fanilor după greşelile comise după accidentul teribil | VIDEO
Două gafe uriaşe după decesul lui Kobe Bryant. BBC şi MSNBC au atras furia fanilor după greşelile comise după accidentul ...
Tragedie aviatică. Avion Prăbușit sunt cel puțin 83 de morți
Tragedie aviatică. Avion Prăbușit sunt cel puțin 83 de morți
„Iarna pe dos”! ANM a făcut anunţul: Cum va fi vremea în acest weekend
„Iarna pe dos”! ANM a făcut anunţul: Cum va fi vremea în acest weekend
Nunta mare in showbiz! Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare tv s-a maritat in secret cu tatal fiului sau
Nunta mare in showbiz! Una dintre cele mai cunoscute prezentatoare tv s-a maritat in secret cu tatal fiului sau
Prima imagine cu Pamela Anderson și cel de-al cincilea soţ, Jon Peters! Fostul model a dat lovitura. Cine este noul ei partener
Prima imagine cu Pamela Anderson și cel de-al cincilea soţ, Jon Peters! Fostul model a dat lovitura. Cine este noul ei ...
BREAKING NEWS! Se închid toate școlile în România pentru 3 zile. Lista unităților
BREAKING NEWS! Se închid toate școlile în România pentru 3 zile. Lista unităților
Direcția ANTIDROG a vândut un SUV confiscat, însă cu el a vândut și un „pachet surpriză”
Direcția ANTIDROG a vândut un SUV confiscat, însă cu el a vândut și un „pachet surpriză”
FOTO. Loredana Chivu, apariție INTERZISĂ cardiacilor pe internet! Și-a pozat corpul fără jenă, iar fanii au atacat-o dur
FOTO. Loredana Chivu, apariție INTERZISĂ cardiacilor pe internet! Și-a pozat corpul fără jenă, iar fanii au atacat-o dur
Oana Zăvoranu FACE PRAF O VEDETĂ: 'Mogula frumuseții… really? Bine că măcar operațiile sunt totuși ok, nu ca la pocnitori'
Oana Zăvoranu FACE PRAF O VEDETĂ: 'Mogula frumuseții… really? Bine că măcar operațiile sunt totuși ok, nu ca la ...
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii
15 semne că femeia te înşală - care sunt cele două motive ale infidelităţii