Bronz pentru Larisa Iordache. Președinte FRG: „În afară de SUA, suntem singurii cu două fete în primele opt la individual-compus”

Redactor:
Adina Oșan
Bronz pentru Larisa Iordache. Președinte FRG:
  • Publicat:
  • Actualizat:

Președintele FR Gimnastică, Adrian Stoica, a declarat, joi seară, pentru MEDIAFAX, după ce Larisa Iordache a cucerit bronzul la individual-compus că, după SUA, România e singura națiune cu două gimnaste în primele opt la această probă, la CM de la Glasgow, iar fetele „s-au adunat extraordinar”.

„Larisa Iordache a concurat bine, ne bucură mult această medalie, care poate arată ce spunem de multă vreme: concursul de gimnastică se încheie cu ultimul exercițiu. Au fost emoții foarte mari în sală, cu mulți români acolo, dar și pentru noi toți din delegație. Nu mă întrebați de emoții că nici nu pot spune acum! Sunt două fete – Larisa și Laura – care s-au adunat extraordinar. În afară de americani, dacă ne uităm la clasament, suntem singurii cu două fete în primele opt după această finală„, a declarat Adrian Stoica, pentru MEDIAFAX.

El a mai spus, într-un mesaj adresat românilor iubitori de gimnastică, că întotdeauna e nevoie și de încredere. „Chiar dacă avem sincope, există și acestea în viață, cred că lumea trebuie să aibă încredere în noi. Ne luptăm până la capăt„.

Șeful FRG a mai afirmat că speră ca medalia de bronz a Larisei Iordache să nu fie singura la această ediție a CM, ci „prima”, pentru că România mai are doi reprezentanți în finalele masculine – Cristian Bățagă, vineri, la individual-compus, și Marian Drăgulescu, duminică, la sărituri.

„Sper să nu rămână singura medalie cea a Larisei, ci să fie prima pentru România. Mai avem cei doi băieți în finale și, chiar ne-am hotărât între noi, că dacă Marian Drăgulescu nu ia medalie duminică, să îl batem, dacă se poate face și o glumă”, a conchis Adrian Stoica.

Gimnasta Larisa Iordache a cucerit, joi seară, medalia de bronz la Campionatele Mondiale de la Glasgow, în finală la individual-compus, obținând astfel și calificarea directă la JO din probă individuală, în timp ce Laura Jurca s-a clasat pe locul 8.

Notele obținute de gimnastele noastre în finală la individual-compus sunt următoarele:

Larisa Iordache – bârnă 14.766, sol 14.475, sărituri 15.066, paralele 14.800 (total 59.107);

Laura Jurca – sol 13.900, sărituri 15.133, paralele 13.733 și bârnă 13.966 (56.732).

Medalia de aur a fost cucerită de Simone Biles (SUA, 60.399 puncte), iar cea de argint de compatrioata sa Gabrielle Douglas (59.316).

La ediția din 2014, Larisa Iordache a cucerit medalia de argint la individual-compus.

Prin reușita de joi seară, Larisa Iordache a obținut și calificarea individuală la JO de la Rio, unde conform regulamentului ajung toți medaliații din probele individuale, dacă echipele țărilor lor nu s-au calificat la Olimpiadă.

Finala la individual-compus a fost singura în care România a avut reprezentante, după ce echipa tricoloră s-a clasat pe locul 13 în calificări, ratând atât finala pe echipe și, implicit, calificarea directă la JO din 2016, precum și finalele pe aparate. Astfel, echipa feminină a României va evolua în cadrul turneului preolimpic de anul viitor, între 16-19 aprilie, pentru unul din ultimele patru locuri calificante la JO.

La CM de la Glasgow, România va mai fi reprezentată de Cristian Bățagă, vineri, în finală la individual-compus, și de Marian Drăgulescu, duminică, în finala de la sărituri.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
Ana Porgras, descalificată de la Survivor All Stars. Imaginile încă nu au fost difuzate de Pro TV
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
FOTO Edi Iordănescu, inclus în Top 10 cei mai sexy selecționeri de la EURO 2024. Pe ce loc e românul
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Cerințele suprarealiste ale tehnicianului dorit de Bayern Munchen
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Céline Dion, de nerecunoscut din cauza BOLII! S-a transformat total în ultima perioadă. Boala teribilă de care suferă cântăreața
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un milion de euro
Bătaie cu pumni, picioare şi unghii între Prodanca şi Reghe! Antrenorul este urmărit penal, riscă închisoare şi daune de un…
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Craterul din Slănic Prahova s-a mărit cu 20 cm. Oamenii trăiesc cu groază, nu ştiu ce este sub casele lor
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Un veteran NASA a descoperit o nouă FORȚĂ a naturii, neștiută până acum
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din cap
Avocatul lui Michael Schumacher a rupt, în sfârşit, tăcerea, după 10 ani! Imaginea pe care nu şi-o poate scoate din…
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Familia Regală a Marii Britanii, lovită de o nouă tragedie. A fost găsit mort, în urma unei supradoze
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Decizie definitivă pentru cei cu CARDURI de ENERGIE. Legea promulgată azi, 26 aprilie, de Iohannis
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Regele Charles în stare gravă! Se pregătește înmormântarea!
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Americanca-minune, dovada că vârsta e doar o cifră: secretul recordului pe care l-a bătut la 76 de ani!
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
Manchester City o umileşte pe Brighton şi menţine presiunea asupra lui Arsenal
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
❗Greșeala pe care mulți o fac la schimbarea ULEIULUI mașinii ❗
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele
Cât costă cea mai ieftină înmormântare organizată de „Regina Întunericului”. Suma este accesibilă pentru toate buzunarele